Simona Popescu

Lui Nicolae Manolescu, in memoriam

 

Cercul vine înapoi

 

(despre/pentru/cu Gellu Naum)

 

Tot ce trimiţi cu elan înainte

vine înapoi la tine

 

precum cercul de lemn din copilărie.

 

Totu-i din gest

zvîcnet spontan.

În rest

în beznele ştiutului

se-nalţă

pomul luminos.

 

Cercul

vine-napoi

 

cercul

acela

cu centrul pretutindeni.

 

Codex

 

(despre/pentru/cu Ion Barbu)

 

Verzi investiri…

 

Zi, menestrel,

un cîntec – altul

dar nu aşa de trist

 

dulce cîntînd

(cum spunea bunul prieten, Opridor

în alte timpuri, cîndva).

 

Om uitător,

ireversibil

deasupra-i Soare

iar nu doar boltă sumbră,

vale-amară.

 

Om uitător

un dor fără de saţiu

cheamă

în rotiri de Umbră

Eternă Reîntoarcere.

 

Ascunsă înflorirea

 

(despre/pentru/cu G. Bacovia)

 

reiterată convoluţie

post-revoluţie

noua stîngă bifurcată

dreapta-mpărţită-n aripi

“aripa tînără“…

un joc apter

intelectualii din elicopter

şi politicieni cu greaua

moştenire

din epoca

de

aur

perpetuaţi

 

un orizont de pîcle

 

timpul trece

ţăranul e pe cîmp

postumanism pe lume

o mai fi codrul frate cu

românul?

 

revelioane

şampanie şi pişcoturi

un mic fior

că anii trec

în zbor

 

agenţii comunicaţionali

dorinţe mici

foame de bani

cuvinte-cheie

monedele de schimb – virtuale

rafturi cu motivaţionale

industria succesului

publice postări

posturi

 

urban retrograd

snobism reorientat

aceeaşi laşitate-a cugetării, dragă Fuchs

lansări, recomandări, vorbiri

poza de iarnă la casa

lu’ Miţa Biciclista

– ci singura din urbe împodobită ca-n Vest

iar tu o clipă doar turist.

De ce-ai fi trist?

Tristeţe-armonioasă

 

duioasă

contradicţie

 

ascunsă înflorirea

mentei de apă

 

perenă.

 

În zare

alb.

 

Prea multele fiinţe

 

(despre/pentru/cu Mircea Ivănescu)

 

Foarte multă vreme am vrut să scriu un  roman poliţist

– zicea el – adică despre cum e

pur şi simplu lichidată cîte una

din acele prea multe

fiinţe din noi

 

Prea multele fiinţe…

 

Şi, oare, de ce

le-am

reînvia – exuvii?

(Revin şi cele de care nu mai vrem să ne-amintim – ingluvii!)

 

Şi-apoi e povestitorul ce

stă-n fereastă – ninge –

care narează gesturi

şi stări

gînduri şi sentimente

(gînduri şi sedimente)

nu fapte şi-ntîmplări

 

– fapte doar proiectate acolo pe ecranul

interior

întîmplări ale minţii

amintiri a ceea ce n-a fost

a ceea ce

ar fi putut să fie

aşa cum se petreceau lucrurile în copilărie

cînd în spatele blocului, printre

abandonatele motoare,

ne jucam de-a familiile şi de-a viaţa viitoare.

 

House of Leaves

 

(despre/pentru/cu Leonid Dimov)

 

Îl ştiam şi eu pe-acel Facteur Cheval, poştaşul Cal

de-a construit din pietre strînse-n geanta golită

propriul Palat (Ideal)

cu-arhitectura-i Insolită.

 

Cu tot ce-am strîns o viaţă

Palat nu-mi fac

mi-ajunge o căsuţă

dar s-o descriu e greu

mi-ar trebui cuvinte sute

că sînt atîtea înăuntru

întreţesute

şi mai nimica nu se vede dinafară…

Mai sînt şi camere virtuale, – ascunse

ca-n House of Leaves

zeci de odăi

şi scări ce urcă sau coborară

(tot atîtea căi)

precum le vede Escher.

Şi ar mai fi – de camuflaj – şi caprifoi

deasupra casei cea de Foi

de celuloză.

(Sînt mult mai multe-aicea de tăcut.)

Să mai adaug un cuvînt: hipnoză.

 

Un funambul somnambul

 

(despre/pentru/cu Şerban Foarţă)

 

De vrei să fii un funambul

– şi uneori n-ai încotro, aşa ţi-e dat –

tu trebuie să fii precum un somnambul

ce nu cunoaşte teama

(Îşi joacă fără eziare monodrama).

 

Şi ce-i frumos e faptul că

de tot ce la-nălţime face

ca funambul şi somnambul

nici nu-şi dă seama.

 

Iar suverană este

luna.

 

 

(Poezii dintr-o carte în pregătire. Precizare: cuvintele în italice sînt citate)