ADRIAN POPESCU, UN RAŢIONAL CU SENTIMENTE

Orice dialog cu Nicolae Manolescu era de fapt un exerciţiu de inteligenţă şi de bun gust literar. Fără morgă, demn însă, dialoga cu un sentiment de colegialitate, cu amabilitatea omului educat. În câteva rânduri am avut şansa de a sta la taclale, vorba vine, mai multe ore. De pildă, mergând cu el în maşină, spre Colibiţa, la un turneu poetic, organizat de Uniunea Scriitorilor, l-am întrebat despre multe lucruri controversate, despre figuri de scriitori interbelici, pe care-i cunoscusem la Doamna Candrea, restaurantul scriitorilor de pe Kiseleff 10. Judecata sa de valoare era precisă, nuanţată, nu ignora caracterul omului care scrie, nici contextul social. Mi-a schiţat cu mână sigură o paralelă între Lucian Blaga şi Ion Pillat, mi-a dat amănunte de istorie literară despre autori mai puţin cunoscuţi, care frecventau amintitul local.

O interesantă structură binară, ardelenească din partea tatălui, profesor care l-a înlocuit pe Cioran la liceul unde preda filosofia, şi oltenească, din partea mamei, distinsă profesoară de franceză, stă la baza identitară a criticului. Sibiul l-a format cu iubirea cărţilor, cu sfaturile bunicilor de la Sibiel. Râmnicu Vîlcea, unde se odihneşte acum, i-a dăruit vervă şi ingeniozitate sudică. Un om armonios însă, nu alcătuit din două jumătăţi, care se resping. La Neptun, la Casa Scriitorilor, unde mă bucuram când mă invita la masa lui, dimineaţa, dar şi în unele seri, toate se însufleţeau datorită prezenţei sale carismatice. Era o mare desfătare intelectuală să stai la masă cu el şi alături de cei apropiaţi, Irina Horea, Ana, oriunde, oricând. Nu uit, apoi, cum ne invita magnanim, întotdeauna, dacă se brodea ca maşinile Uniunii Scriitorilor cu care călătoream să oprească pe drum la o benzinărie, „Luaţi-vă tot ce vreţi din magazin, fac eu cinste pentru toţi!“. Eram cinci sau opt, nu conta, ne trata ca pe tinerii lui studenţi invitaţi după curs, la o cafenea din Bucureşti.

La Neptun, într-una din zilele de vacanţă amintite, la masă cu el, îl sună un editor, prieten apropiat, întrebându-l cum e vremea, cum se simte etc., întrebări protocolare, oarecum. Încerc să-mi ascund emoţia, când aud răspunsul lui Nicolae Manolescu, plin de un fel de greu explicabil entuziasm spontan, de ceva foarte viu, proaspăt: „Ştii cu cine stau de vorbă acum, faţă în faţă… cu Adrian P.!“ Cred că am roşit, replica lui avea pentru mine valoarea unui gest de afecţiune neaşteptată, nemeritată. La fel de atent se purta, de fapt, şi cu alţi clujeni, aproape cu toţi. Un raţional cu sentimente. Un om echilibrat cu speranţa că lumea în derivă a noilor orientări politice va regăsi adevărul bunului-simţ şi al marii culturi formatoare.

Din spaţiul cultural german, cred că
Nicolae Manolescu poate fi comparat cu faimosul critic Marcel Reich-Ranicki, făcător şi el de canon literar, cu o mulţime de foiletoane, unele citite la radio, toate cu mare impact la public. Ele analizează ultimele trei secole, 18, 19, 20 şi sunt similare unei istorii literare germane implicite. La fel ca regretatul critic român, s-a pronunţat tranşant despre valorile considerate de el rezistente în timp, respingând sau minimalizând mulţi autori, care i-au purtat toată viaţa pică. Inclusiv la moartea sa, cum am fost informat. ,,În decursul vieţii mele am făcut ceea ce mi-a făcut plăcere…“, va mărturisi M. Reich-Ranicki, nu departe, poate, de libertatea de spirit pe care a manifestat-o Nicolae Manolescu. Ar fi de cercetat şi alte afinităţi, dar cum nu sunt germanist, dispunând doar de câteva elemente generale, nu duc mai departe intuitiva apropiere pe care o schiţez aici. Desigur, există diferenţe mari între germano-polonezul născut în 1920, supravieţuitor al lagărului de exterminare nazist şi criticul român, născut în 1930, cu părinţii arestaţi de regimul comunist. Prozatorul Martin Walser, detestându-l pe Reich-Ranicki, l-a ironizat dur într-o carte care a provocat scandal, Moartea unui critic. Nu mai puţin, Nicolae Manolesu, de care ne-am despărţit recent, omul lucid care a marcat o epocă literară, n-a scăpat nici el de atacuri directe sau indirecte ale unor confraţi…