Norman Manea

Cantitativ vorbind, dacă comparăm tot ce a scris Norman Manea despre extrema dreaptă şi Holocaust cu tot ceea ce a scris despre extrema stîngă şi Gulag, este evident că socialismul românesc are prioritate, că în proza şi eseurile sale Circul sau Carnavalul totalitar, trăit cu de-amănuntul, în toate sordidele lui detalii socialiste, ocupă locul cel mai important… Rezultă, din întregul operei sale, o dare de seamă despre amîndouă totalitarismele secolului al XX-lea, precum şi o surprinzătoare critică fizionomică a României, un portret de ţară pe aproximativ 70 de ani din istoria ei contemporană şi extrem-contemporană care refuză reducţia şi simplificarea în favoarea nuanţelor.

Scriitorul a creat, în anii 1980, un concept filosofic – est-etica – pentru a sugera că literatura din România socialistă ar trebui să nu se închidă în estetism, ci, dimpotrivă, să înglobeze în estetic realitatea, cu problema etică cu tot. Prin asta s-a aflat şi se află, în mod spontan, pe poziţiile esteticii Cercului Literar de la Sibiu. S-ar putea ca succesul european şi transatlantic al cărţilor lui Manea – un autor român cu circulaţie universală – să se explice tocmai prin „impuritatea“ lor estetică, prin dezinvoltura şi obstinaţia cu care autorul a absorbit în literatura sa valoarea vitală, interogaţia istorică şi politică, precum şi neliniştea morală.

(Marta Petreu, din Biblioteci în aer liber, Polirom, 2014)