a17

un titirez

Ioan Moldovan

Timpul ca o ceapă strivită îmi scoate lacrimile la purtare

Un fel de melancolizare de fiinţă

fără graţie

între rouă şi vinovăţie

Decât să-l scriu mai bine să-l citesc

Decât să-l citesc mai bine să-l dansez

Am fost şi eu odată

destul de viu şi pământesc

Dar iată am ajuns un titirez

gata să cadă de pe hârtie

într-un alt fel de mare

a cărei putere nu ţine de mine

şi nici de vreo altă adâncă ştiinţă

binecuvântată

Am sub frunte tot timpul ochii ei

privind altunde

altceva