Dumitru Cerna

Dragilor de Apostrofi!

Ce vă mai trece prin căpşorul acela al vostru frumuşel şi tare, tare inteligent? Iată, veniţi cu o nouă anchetă interesantă şi incitantă spre noi, punându-ne în încurcătură. Căci cei cărora v-aţi adresat, şi dacă n-au citit literatură ştiinţifică şi filosofică până acum, o vor face de-aici înainte, deoarece imprimaţi întrebărilor un îndemn (era să scriu gust, şi tot n-aş fi greşit!) pentru curiozitate, la care cu greu pot face faţă repondenţii.

Uitaţi, bunăoară, eu nu citesc nici una, nici cealaltă dintre literaturile care fac azi obiectul Anchetei. Sunt un lemurian, e-adevărat, îmi place să gust din toate, dar cărţi ştiinţifice ori filosofice pure (termenul este aleatoriu, acesta mi-a venit pe buze, iaca, mă întorc şi spun: tehnice!) nu prea-mi place să citesc, obosesc repede, nu le înţeleg bine, nu mă pasionează, în genere, cele ştiinţifice. Îmi plac, altminteri, cărţile între, adică acele cărţi care imprimă elementului ştiinţific ori filosofic frumuseţea şi mireasma eseului, în genul scrierilor lui David Prodan (Transilvania şi iar Transilvania), care încă din titlu îşi prefigurează poemul-obsesie, cele ale lui Ioan-Aurel Pop (Veghea asupra limbii române, Libra, 2020 sau Transilvania. Starea noastră de veghe, Şcoala Ardeleană, 2016) ori Platon (Dialogurile), exemplele sunt întâmplătoare, ci nu la întâmplare. Scrisul lor, primele două abordând temele ştiinţifice, adică despre studiul istoriei/al limbii, iar celălalt, teme filosofice, îmbină fericit preceptele ştiinţific şi filosofic, cu un soi de povestire beletristică, de scriere a mirării, care fascinează, îmbie, te cucereşte, te seduce şi te bucură să le lecturezi, precum parfumul de zi subtil şi îmbietor, după a cărui dâră te-ai tot rătăci…

Şi-apoi, trebuie să stabilim dintru început ce înseamnă ştiinţific şi ce înseamnă filosofic. Iată, eu acum citesc două cărţi, în alternanţă, Odorama. Istoria culturală a mirosului, a lui Federico Kukso (Baroque Books & Arts/Savoir-Vivre, 2022) şi, o alta, Soare şi oţel a lui Yukio Mishima (Humanitas/Cartea de pe noptieră, 2008). Dacă e să ne luăm stricto senso după tema Anchetei, amândouă ar corespunde întrebărilor voastre atât de frumos-iscoditoare, şi ar salva pe de-a-ntregul bănuiala că nu aş citi, vezi Doamne, cărţi ştiinţifice şi filosofice. Prima este o carte pe care eu aş putea-o califica drept ştiinţifică, cea de-a doua, una filosofică. Istoria mirosurilor este o carte despre istoria civilizaţiei, iar cartea lui Mishima, despre marele necunoscut, care este trupul nostru cel de toate zilele, dar mai ales, cel de toate nopţile, însoţitor, prieten şi uneori străin. Cartea complică lucrurile şi le îndreaptă spre filosofie, atunci când începe lupta gândului cu eliberarea trupului de influenţa corozivă a cuvintelor. Eu, care sunt atât de obsesiv preocupat de cuvinte, de prelucrarea lor, de descoperirea lor, de împăcarea cu ele, vă imaginaţi că această carte (ca oricare alta, altminteri, semnată de misteriosul până acum şi în vecii vecilor scriitor japonez), m-a sedus, iar lectura ei, deşi filosofică, mi se potriveşte ca o mănuşă.

Dacă aceste două cărţi sunt în tema propusă de voi, atunci da, răspunsul meu la primele două întrebări este da, citesc literatură ştiinţifică şi literatură filosofică. Dacă intenţia voastră ascunsă sau mult prea subtilă viza cărţile tehnico-ştiinţifice, atunci nu, nu citesc aceste cărţi, pentru că nu le pricep şi simt că nu-mi sunt necesare. Am primit la apariţie un volum masiv, sobru şi complicat, cu titlul Istoria tehnicii şi a industriei româneşti. Vol. I. Mecanica, tehnicile de prelucrare şi construcţiile. Coordonator, Dorel Banabic, carte apărută la Editura Academiei Române, în 2019. Am privit-o cu mult respect, aşa cum îl privea mama în epocă pe primarul din Cerna, fără să fi schimbat cu el două vorbe, adică fără a-l cunoaşte, am răsfoit-o, m-am împotmolit, m-am plictisit şi am lăsat-o din mână. Nu mă îndoiesc de importanţa ei ştiinţifică, nu pun la îndoială necesitatea apariţiei ei. Dar ea este destinată specialiştilor în domeniu. Ce motive aş avea eu să o citesc, oricât de interesantă ar părea/ar fi?

Şi astfel mă îndrept, nu întru totul împăcat, spre cea de-a treia întrebare a voastră care pare a fi lămuritoare asupra rostului primelor două. Dacă au lecturile ştiinţifice şi filosofice urmări asupra Vieţii mele şi asupra Vieţii creaţiei mele literare?

Păi, da, au o imensă influenţă asupra amândurora (dar cred c-am lămurit ce fel de cărţi ştiinţifice şi filosofice îmi place să citesc!). În primul rând, influenţa constă în plăcerea lecturării lor. Şi ce poate fi mai încântător, mai reconfortant, mai benefic decât lectura, în deplina ta intimitate? Când eşti tu astăzi, când toate par a fi un tăvălug în flăcări prăvălindu-se, când eşti tu astăzi, întrebam, atât de intim cu tine însuţi, dacă nu atunci când citeşti, în îngăduinţa tăcut-surâzătoare a bibliotecii tale? Apoi, lectura aceasta plină de înţelesuri, de provocări, de descifrări, de îngândurări, de iluminări, care te lămureşte că Iubire înseamnă şi prietenia (pe care omenirea, până azi, după atâtea secole, o tratează cu o scandaloasă şi imputabilă confuzie!), şi colegialitatea, şi orice înţelegere faţă de celălalt, omul; Iubirea înseamnă ocrotirea animalelor, care au dovedit a fi mai înţelepte decât omul, Iubire înseamnă ocrotirea naturii, să adori lemnul şi mirosul lui de tămâie şi lacrimă marianică, să împrumuţi de la lemn mirosul lui, şi astfel amirosind, să te apropii tot mai mult de chilia unde surâde Dumnezeu. De-aici, nu mai este decât un pas spre a vedea beneficiile asupra Vieţii creaţiei literare a unui scriitor, asupra creaţiei însăşi. Oricât de ocoşi am fi, ştiinţa, spusă prin muzica unui poem şi filosofia, cântată ca să poţi dibui vederea, amândouă acestea contribuie la înnobilarea, îndumnezeirea, la desprinderea de condiţia lutnică a creaţiei şi pregătirea ei pentru înălţare. Oricât am fi noi de ameninţaţi că vom fi înlocuiţi cu roboţii, niciodată pământul acesta nostalgic, căci muritor şi nădăjduind învierea, nu se va lepăda întru totul de om şi de închipuirea sa, nemaivorbind de creaţia sa literară. Dar nici altminteri, fără poezie, fără literatură nu va putea continua Viaţa pe pământ. Dacă până şi primarii marilor oraşe, când se află în micile lor încurcături politice, invocă poezia, atunci digitalizarea, atât de trâmbiţată în ultima vreme, pare o bagatelă. Dar ce spun eu primarii? Priviţi Europa, nu vedeţi că până şi Moartea a început să scrie poeme de dragoste, şi încă direct pe rachete?