Simona Popescu

De rerum natura iar…

1. Literatura ştiinţifică mă interesează de demult. Printre cărţile copilăriei mele au fost şi atlase botanice, de zoologie, cărţi de curiozităţi din biologie, de matematică distractivă. Erau multe din astea de popularizare, unele chiar pentru copii. Dar mă aruncam şi la cărţi inaccesibile. Aveam vreo 11 ani cînd defilam prin oraş cu ditamai tomul lui Charles Darwin, Călătoria unui naturalist in jurul lumii pe bordul vasului Beagle, luată de la biblioteca publică din Centru, unde bibliotecară era doamna Lavinia de la noi din bloc, de la etajul trei. Sau poate era vorba chiar de Originea speciilor, nu mai ştiu. Oricum, nu erau pentru mine, dar îmi dădeau o senzaţie… înălţătoare pe care, paradoxal, nu o pot compara decît cu aceea a scufundării în mare, cînd mai trece şi un val pe deasupra, iar tu nu ştii prea bine să înoţi. Un amestec de panică, fascinaţie, dorinţă, copleşitor. Pe la sfîrşitul liceului, am început să admir expresivitatea limbajului ştiinţific, pur şi simplu. Înota mintea ca un peşte printre recifurile de noţiuni, concepte, formule. În Facultate, la Litere, am început să citesc astfel de cărţi şi ca o scriitoare. Mă hrăneam din informaţia cea nouă, „străină“, extravagantă. De pildă, într-o vreme mă pasiona tot ce era legat de verbul „a construi“. Mi-am cumpărat cărţi despre construcţia de tunele, de vizuini, de cuiburi, de habitaturi – pînă la cele de rezistenţa materialelor, cărţi de proiectare (era una care se numea chiar Îndrumătorul constructorului). Sigur că, din, să zicem, 200 de pagini, mă opream la 10. Dar erau aur curat cele 10 pagini! Aş fi vrut să scriu o carte despre cum se construieşte în literatură, despre „cuiburi de hîrtie“, structuri, arhitecturi recurgînd la analogii. La cursurile de creative writing pe care le ţin, le propun studenţilor cîte o raită şi prin pădurea de limbaje specializate, tehnice, ştiinţifice. Sînt foarte descumpăniţi la început. Found-poems pornind de la texte despre ethereum sau despre teoria grafurilor! Dar le-au ieşit lucruri aşa bune! Nici nu-şi dau ei seama, uneori!

Ultima carte de literatură ştiinţifică citită? Am mai multe, în paralel. Îmi las mereu cîteva pagini, aşa se cheamă că nu le-am terminat. Fac asta dacă îmi plac cărţile din cale-afară de mult. Mai am un pic din Gödel, Escher, Bach. Brilianta Ghirlandă eternă de Douglas R. Hofstadter. Deşi asta ar putea intra mai mult la filozofie. Mi-am mai lăsat ceva şi din Plinius, volumul VI, Mineralogie şi istoria artei. Dar mai mult mă atrag azi cărţile de filozofie a ştiinţei, nu cele strict ştiinţifice, care îmi plăceau acum 10, 20 de ani. Oricum, primesc zilnic informaţie video-audio+text de pe cîteva pagini de Instagram (preferata mea e ryominemizu), mai ales despre animale marine, oceanice, de mare adîncime. Nu mai spun de cotloanele de pe Net în care nimeresc – sau spre care mă duc – frecvent. Informaţia e peste tot! Aş vrea să-mi cumpăr, de pildă, cartea lui Adrian Bejan Fizica vieţii. L-am ascultat de curînd vorbind despre constructalism.

2. Ultima carte de filosofie citită? Sînt mai multe, descărcate pe laptop, pe care le citesc în paralel. Studii, articole. Am reluat recent o carte de acum cîţiva ani şi am şi terminat-o!: Intelecte generale, texte ale lui McKenzie Wark despre 21 de autori, de la Donna Haraway la Timothy Morton sau Quentin Meillasoux. Acum am deschise trei cărţi ale lui Bruno Latour. Să vedem pe care o termin prima. Contează şi interviurile de pe Net. Aici am o listă întreagă de oameni pe care-i ascult, pe care-i urmăresc. Ultima dată, adică ieri, am privit o discuţie despre La Beauté dans le cerveau, cartea lui Jean-Pierre Changeux, vorbea el frumos despre frumuseţea creierului.

3. Literatura mea nu e deloc literaturocentristă, se vede cu ochiul liber. În mai toate volumele mele intră în urzeală şi fire din domenii extra-literare. Pentru Cartea plantelor şi animalelor (în care au intrat poezii din 1995 pînă în 2021) am o vastă bibliografie. Cîte ceva am pomenit la sfîrşitul volumului. Tot felul de cărţi au mare importanţă pentru viaţa şi pentru literatura mea. Îmi place felul în care se mişcă Gîndirea pe lume. Mă interesează şi Logica Viului. Adaug şi filozofia a ceea ce azi se cheamă non-human. Preţuiesc caruselul de imagini din jurul nostru, de pe ecrane mici sau mari. Miraj! Pe la 19 ani, am dat de cartea lui Lucreţiu, De rerum natura, un poem despre ştiinţa şi filozofia vremii lui (s-a născut în anul 99 înaintea erei noastre). M-a fascinat. Ce vremuri, în care ştiinţa se exprima în versuri! Mi-aş fi dorit să pot scrie aşa ceva. Pe atunci, în anii ’80, mi se părea că ar fi cu putinţă, nu era oceanul ăsta de cunoştinţe, BIG DATA! Aş citi un De rerum natura de azi!