ION BOGDAN LEFTER, ŞERBAN FOARŢĂ LA 80 DE ANI

Marele poet, marele „causeur“

Facem aşa strigarea:

zilei a 8-a din Cuptor

i-adăugăm un 0 şi-or-

ganizăm aniversarea

celui de-al 80-lea an

al sus-numitului Şerban!

Foarţă, evident!

Născut pe 8 iulie 1942 la Turnu Severin. Dunărean. Şi cam… oltean, vasăzică! Strămutat de mult, de-o viaţă, la Timişoara, peste coada muntoasă din Sud-Vest către care se scurg îngemănîndu-se Carpaţii Occidentali de sus, dinspre Nord, şi cei Meridionali din lateral, dinspre Est, deci devenit bănăţean, cum îl ştim dintotdeauna.

Fără să exagerăm în linia explicaţiilor „specifist“-localiste, poate că – totuşi – găsim aici o explicaţie a vervei împricinatului, absolut colosală. Vorbăreţ infatigabil, şi-n „cozeria“ de avalanşe improvizatorice, şi-n scrisul mereu vivace, sigur că alimentat de erudiţia enciclopedistului poliglot, dar trasă-n versuri ori în fraze eseistice obligatoriu iuţi, trepidante, debordante, Şerban Foarţă o fi avînd un ascuns motoraş oltenesc, bănăţenii fiind în genere mai molcomi (ştim!: nu toţi ş.a.m.d…). Prin urmare, la organizarea aniversării ar putea conlucra cele două regiuni despărţite de culmi oricum mai scunde, surmontabile.

De fapt, sărbătoarea e naţională, a întregii literaturi române, Foarţă fiindu-i unul dintre marii poeţi din şirul scurt deschis de Eminescu şi prelungit cu ceilalţi cîţiva de sus de tot. Doar universalitatea, căreia de asemenea îi aparţine de drept prin valoarea sa excepţională, îl ratează din motive tot de „specifism“, de data asta în orizont internaţional, căci noul „optzecist“ român e practic intraductibil. Pe omologii săi ultrasofisticaţi din culturile limbilor „de largă circulaţie“ se chinuie să-i echivaleze tălmăcitori benedictini de pe toate meridianele. Iar cititorii avizaţi născuţi în celelalte spaţii lingvistice îşi formează cultura generală asimilînd ce-au plăsmuit vorbitorii idiomurilor privilegiate, pe care fie le învăţăm, fie citim echivalările furnizate de intermediari, deţinînd şi cheile de interpretare care ne permit să „prindem“ multitudinea de referinţe şi semnificaţii generate în originalele „cu circulaţie“. În ce-i priveşte, francofonii, anglofonii & comp. nu ştiu decît puţin, ce se traduce cînd şi cînd, adeseori mai nimic din minunile noastre modelate în limbile „marginale“ şi cu trimiteri la mitologiile şi la istoriile locale, la fel de „notorii“ dincolo de graniţe. Inevitabilul „imperialism lingvistic“ – pe care (fără să mai dezvolt aici…) ar trebui să-l înţelegem mai bine şi eventual să încercăm să-l contracarăm în loc să ne victimizăm, să ne complacem în rolul „neînţeleşilor“ şi să ne plîngem de milă…

Strămutatul teritorial Foarţă, serios „bănăţenizat“, de fapt firesc naţional şi universal, a recurs în cîteva rînduri la antidotul strămutării lingvistice către „larga circulaţie“, versificînd în franceză şi-n altele, pînă şi-n latineşte! Ultima sa ispravă de acest fel e placheta intitulată Schlimmericks (Ediţie bilingvă, Editura Universităţii de Vest din Timişoara, 2022, 70 p.). Dintr-o scurtă notă liminară aflăm că textele s-au născut direct în nemţeşte, echivalenţele fiind ulterioare şi libere (traduc eu anunţul făcut doar în limba lui Goethe!): „Aceste mici poezii pline de umor au fost compuse în germană; versiunea românească (aproximativă) a fost scrisă ulterior“ (p. 5). Titlul general e o combinaţie de tip mot-valise cu un cuvînt englezesc – deci un pormanteau word, ca să fiu în ton. Nemţescul „schlimm“, care înseamnă „rău“, dar şi „teribil“, e folosit în adresările către copii, eventual şi adulţi pe care vrem să-i mustrăm ştrengăreşte, afectuos. De pildă „Du, schlimmer Şerban!“ s-ar traduce prin „Şerban, ticălosule!“, cu nuanţele de sens indicate. Englezesc e „limmerick“-ul comico-absurd al britanicului Edward Lear, pe care Foarţă l-a tradus, bineînţeles. De unde actualele „Schlimmericks“! Primele 7 texte sînt introductive, apoi ni se oferă 24 de cvintete pe reţeta din The Book of Nonsense, în cele două versiuni paralele. Un Vorwort/ Cuvînt înainte dă indicaţiile necesare: „Ce e un Schlimmerick?/ Un limerick (mai) «rău»!“ etc. (p. 7, cu englezescul „limmerick“ parţial „românizat“ prin pierderea unui „m“!). Mit/ Cu voi (unde în germană avem doar prepoziţia, pe cînd în româneşte primim referinţa la poemul bacovian şi la tristeţea de-acolo…) furnizează motivaţia biografică a autorului: „Semi-nemţoaică mama-mi fu, – din Mannheim,/ căruia, neamţ pe sfert, io-i zic Mamannheim“ etc. – cu jocul de cuvinte franco-german! (p. 9; după cum se vede, nu preiau aici versiunile nemţeşti). Propos d’Alain/ Propoziţiile lui Alain (cu titlu franţuzesc pentru varianta germană!) speculează cvasi-omofonia dintre numele filozofului Chartier şi „allein“-ul singurătăţii teutone (poem pe care parcă l-am mai citit; va fi fiind reluat aici). Auch ich philosophiere/ Şi eu filozofez, se sumeţeşte în continuare compatriotul nostru, nu doar franţuzul de dinainte; de remarcat că germanul „Einmaligkeit“ = „unicitate“ declanşează mecanismul combinatoriu care traduce ultra-liber prin „osingurădătate“ (p. 12-13), „o singură dată“ (unicitatea) + „singurătatea“ pe care poetul şi-o asumă la senectute, bacovian ori ba – adică… ba(covian)… Mai căpătăm şi o Katharinka/ Flaşnetă consacrată Ecaterinei cea Mare a Rusiei, prusacă din naştere, germanofonă (cu jocul de cuvinte din genericul versiunii germane: Katharina/ caterincă!), şi-un Freudvoll/ Freud Folositorul, unde dăm şi peste vocabula gracilă „pornofeerie“ (p. 17). În fine – epitaful HIC JACET (latineşte în ambele titluri), cu devoalarea inspiraţiei după Goethe şi iarăşi Bacovia, chiar din cunoscuta anticipare funerară a aceluia, şi cu alte variante şi jocuri de limbaj la subsol, textul propriu-zis fiind: „AICI ZAC EU/ SUB PUTRED RAM;/ UŞOR ERAM,/ AZI, TOT TOT MAI GREU:/ UN PÎNTEC PLIN!/ DIN VINA TA,/ AICI VEI STA/ ŞI TU PUŢIN“ – recte viitorul privitor al inscripţiei de pe piatra de mormînt, dar şi noi toţi, cititorii cărţii. Fiecare dintre „schlimmerick“-uri e un deliciu de semantisme ludice, împănate cu trimiteri culturale explicite sau aluzive, rimate amuzant, încîntătoare. Îl citez doar pe primul – dar va trebui să le degustăm cîndva pe rînd, la rînd, bucată cu bucată: „Zicea, -ntr-o zi, un lucru-n sine:/ «Pur şi inaccesibil, – cine,/ între concepte-/ le inepte,/ se poate-asemui cu mine?!»“ (p. 21, cu trimiterea kantiană etc.).

Neamţo-universalist – descendentul din Mamannheim, categoric!

Altă anticipare a jubileului său octogenarial e culegerea Aquarelă sau aquariu (Editura Siono, 2022), în care Foarţă a strîns laolaltă mai vechi ori mai recente poeme ale sale acvatice, piscicole, marinăreşti, cum a mai procedat şi cu alte (re)grupări editoriale tematice. Minuni şi-aici!

Urmează (ştiu din sursă sigură!) un nou volum în dialog cu Şerban Foarţă, realizat la aniversară de recidivistul Robert Şerban, care a mai alcătuit cu el o carte „de gen“ în urmă cu aproape un deceniu: Naraţiunea de a fi. RŞ în dialog cu ŞF (2013). Există şi alte două asemenea volume conversaţionale cu Foarţă: Cozerii în lila de Iolanda Malamen (2008, 2009) şi Eşichier de Lia Faur (2012).

Marele poet şi mare „causeur“ nu se dezminte. Noi – recunoscători de-a pururi!

Vînt bun din pupă către centenar, maestre!