ŞTEFAN BOLEA, 3 FILME PREMIATE LA TIFF

Utama/ Casa noastră (2022), Bolivia-Uruguay-Franţa, r. Alejandro Loayza Grisi, Trofeul Transilvania pentru cel mai bun film, Premiul publicului. Filmul de debut al lui Grisi spune povestea a doi vârstnici din tribul Quechua (jucaţi de actori amatori nativi), a căror existenţă în deşertul de la poalele Anzilor este ameninţată de o secetă prelungită. Dincolo de drama personală a lui Virginio (e grav bolnav de plămâni şi nu vrea să-şi părăsească ţinutul natal pentru a se trata la oraş), filmul atinge aspecte universale. „Casa noastră“ devine de nelocuit din cauza schimbărilor climatice într-un mod foarte concret: nu putem trăi fără apă! Scenă impresionantă: cea în care Virginio se spală pe faţă şi observăm reflecţia condorului în apa rezervorului. Aşa cum dezvăluia regizorul bolivian de 37 de ani la Q&A-ul de la proiecţie, respiraţia gâfâită a personajului dictează ritmul producţiei. Îl înţeleg pe Virginio: decât să te diminuezi până la irecognoscibil într-un spital citadin, mai bine pieri in propria-ţi flacără, păstrându-ţi demnitatea. Moartea la înălţime este apanajul condorului, care în mitologia cordilieră simbolizează soarele. Chiar şi astrul îşi va strânge nu peste mult timp aripile şi se va închide „ca o rană“.

Tandreţe/ Szelíd (2022), Ungaria-Germania, r. László Csuja, Anna Nemes, Menţiune specială a juriului pentru actriţa Eszter Csonka. Edina (Eszter Csonka) este campioană naţională la culturism şi ajunge la limita prostituţiei pentru a-şi permite steroizii şi suplimentele costisitoare, care ar ajuta-o să câştige campionatul mondial. Există o scenă memorabilă, în care se accentuează separarea/distanţa între personajele centrale: în dreapta, Ádám (György Turós), antrenorul şi prietenul culturistei, se epilează în baie, iar în stânga, Edina strânge rufele şi primeşte un apel de la clientul de care este îndrăgostită. Reţinem şi analogia dintre Edina şi porcul sacrificat, pe care-l imobilizează şi-l mângâie. De remarcat soundtrack-ul filmului, care creează o atmosferă de melancolie tragică şi de iubire imposibilă. Care este, de fapt, sensul unui ideal ascetic? Voinţa-de-moarte, probabil. Şi totuşi – ne întrebăm – ce am fi fără asceză? Nimic altceva decât nişte amibe care se auto-hipnotizează până la refuz, nişte prizonieri ai ecranelor, adoratori ai Somnului. Fără asceză – dureroasă, căci supraeul e crud –, n-am deschide ochii niciodată.

Făpturi de vis/ Berdreymi (2022), Is- landa-Danemarca-Suedia-Olanda-Cehia, r. Guð- mundur Arnar Guð- mundsson, Premiul pentru regie. Al doilea lungmetraj al regizorului islandez relatează expe­- rienţele unei găşti de adolescenţi inadaptaţi, care se confruntă cu trauma, disfuncţionalitatea familială şi delicvenţa juvenilă. Făpturi de vis este un film violent cu substrat esoteric: la un moment dat, mama lui Addi (Birgir Dagur Bjarkason) îi apare în vis şi îl roagă să nu înfrunte diavolul (personificat într-un ex-puşcăriaş de dimensiunile unui mamut, care-şi abuzează fiica şi fiul vitregi). Addi luptă, totuşi, cu Umbra, asumându-şi un eroism nefiresc pentru vârsta lui, care depăşeşte avertismentele bunului simţ: „cel care se luptă cu monştri, să ia seamă să nu devină el însuşi un monstru“. Tânărul este un bully hristic care se răneşte pe el atunci când îl lezează pe celălalt, dovada vie a faptului că răstignirea pe arborele compasiunii poate fi comparată cu suicidul. Remarcabilă delicateţea filmului lui Guðmundsson, în care loialitatea primează, în ciuda agresivităţii bestiale a universului tinerilor, care pare ruptă din infern.