Adrian Lesenciuc

Citesc cu mare interes literatură ştiinţifică şi filozofie. Stă în natura profesiei mele, de cadru didactic universitar, să citesc lucrări ştiinţifice de actualitate în domeniile de pregătire (ştiinţele comunicării, ştiinţele securităţii) şi să rămân ancorat în actualitatea problematicii în dezbatere din aceste domenii. Lectura acestor lucrări presupune cel mai adesea cea a unor cărţi sau articole din domeniul umanioarelor. În foarte rare dintre situaţii, respectivele texte sunt însoţite de modelări matematice sau de note explicative realizate în limbajul ştiinţelor reale, dar acesta nu constituie un impediment. Spre exemplu, lectura celor două volume ale academicianului Solomon Marcus, Opere alese. Informatică, editate de acad. Gheorghe Păun şi publicate în 2018 la Editura Spandugino în memoria regretatului matematician şi semiotician, nu sunt dificile. În ciuda faptului că aparatul matematic însoţeşte aceste lucrări, recomand lectura a două texte de gramatică generativă aplicată intitulate „Gramatica basmului“ (I şi II), în care reputatul academician român propune modelarea matematică pentru a servi ca infrastructură riguroasă a ştiinţei-pilot intitulate lingvistică în extensiile acesteia în alte domenii: folclor în acest caz, dar şi semiologie, antropologie, psihanaliză, dramaturgie, teoria literaturii, filmologie, muzicologie. De altfel, teorii literare recente îşi fundamentează constructul pe armătura matematică şi pe limbaje cu grad ridicat de abstracţie în analiză, atâta vreme cât, susţine acad. Marcus, „structurile de limbaj sunt tot atât de inerente gândirii noastre ca şi noţiunea de număr“. Cea mai recent citită lucrare ştiinţifică este proaspăt apăruta carte Cumpăna ştiinţei. Viitorul contează a savantului braşovean Mihai Nadin, actualmente cadru didactic universitar la Universitatea din Texas, în Dallas, şi cercetător cu remarcabile rezultate în varii domenii, de la estetică şi semiotică până la informatică şi societatea post-industrială, care aşază criza de COVID-19 în contextul unei crize globale mai ample, criza de viziune, intitulată Co-VID. În ceea ce priveşte filosofia, lecturile sunt mai rare şi mai lipsite de coerenţa unui program. Cea mai recentă lucrare citită este proaspăt reeditata Istorie a filosofiei româneşti a lui Nicolae Bagdasar, într-o ediţie apărută la Editura Ardealul din Târgu-Mureş, îngrijită şi însoţită de textele academicianului Gheorghe Vlăduţescu şi cercetătorului Eugeniu Nistor din cadrul Institutului de Filozofie al Academiei Române. Istoria filosofiei româneşti, publicată iniţial în 1940, nu are rigoarea unui tratat filosofic, dar aşază temeinic, într-o înţelegere structurată a gândirii româneşti, teme şi filosofi de prim-plan, pe care îi analizează cu spirit lucid şi critic. Am parcurs lucrarea plecând de la dorinţa de a îl descoperi pe Blaga, radiografiat în capitolul de filosofie pură, apoi în cel de filosofia culturii, pentru a încheia prin a citi întreaga lucrare, după ce am epuizat capitolul dedicat filosofiei culturii şi m-am întors la filosofia pură, la Vasile Băncilă. Această lectură din Istoria… lui Bagdasar a venit imediat după parcurgerea consistentei lucrări Conceptul de spaţiu mioritic în filosofia lui Lucian Blaga, scrisă de Eugeniu Nistor şi publicată în ediţia a II-a la aceeaşi editură Ardealul.

Evident, lecturile ştiinţifice şi filosofice îmi sunt necesare pentru a mă menţine în actualitatea cercetărilor în domeniile mele de interes. Din fericire, nu mă opresc la domeniile în care am obţinut formal specializarea, ci prefer să construiesc, temeinic, o cunoaştere enciclopedică din ce în ce mai rară şi mai inutilă în vremurile afluxului informaţional (dar lipsit de adâncime valorică). Sunt obligat de profesie (dar o fac cu mare interes şi bucurie) să scriu lucrări ştiinţifice şi privesc inclusiv critica şi istoria literară ca forme ale cunoaşterii ştiinţifice, realizate pe trasee riguroase, prefigurate prin alte forme ale cunoaşterii intuitive (literară sau filosofică), dar aşezate în spiritul metodei. Creaţia mea literară are de păcătuit din această perspectivă, pentru că împreună cu scriitorul asupra textului scris se apleacă criticul, antrenat în limbajul ştiinţific, care tinde să intervină şi să limiteze libertatea pe care mi-o doresc neîngrădită: libertatea artei.