Alexandra Medaru

Literatura ştiinţifică m-a însoţit încă din copilărie, când citeam alături de mama din atlase botanice sau geografice şi deprindeam astfel primele mele noţiuni despre plante, animale, râuri, mări şi ţări. Apoi, tipul acesta de literatură a rămas aproape de sufletul meu şi, de multe ori, m-a ajutat în propria creaţie. În a da naştere lumilor fantastice sau ştiinţifico-fantastice, literatura ştiinţifică a jucat un rol esenţial deoarece pentru a crea fiinţe şi planete noi e nevoie de noţiuni pe care numai acest tip de literatură ţi le poate oferi. De exemplu, în proza scurtă SF intitulată Fiinţele nopţii din urmă am recurs la un personaj cefalopod după ce am parcurs cărţi despre caracatiţe. Chiar ultimul volum de literatură ştiinţifică lecturat este un asemenea volum, Celelalte minţi, în care autorul Peter Godfrey-Smith scrie despre caracatiţă şi despre evoluţia vieţii inteligente, dar şi despre conştiinţa acestor animale. Tocmai ideea de conştiinţă a caracatiţei este cea care m-a determinat să îl creez pe Argotrath din Fiinţele nopţii din urmă, „cel care zace în întuneric“ şi visează o lume, la fel cum Kagen, zeul suprem, visează Oraşul de Fildeş şi lumea lui Argotrath. Şi e aici nu numai influenţa literaturii ştiinţifice, ci şi a filosofiei, căci ideea de bază a poveştii este că fiecare lume este creată prin vis, un vis în vis în vis în vis…, şi că lumea se va sfârşi când cel care visează se va trezi. Şi tot în această poveste am folosit ideea că creaţia îşi imită creatorul şi Argotrath nu este decât un mimetism al lui Kagen, iar lumea lui Andrei Iorga şi a însoţitorilor lui nu este decât un mimetism al lumii lui Argotrath.

Cu alte cuvinte, atât literatura ştiinţifică, cât şi filosofia au jucat şi joacă un rol esenţial în literatura mea, pentru că fără aceste cunoştinţe, probabil scrierea ar fi mai săracă, ideile mai puţine, şi cuvintele poate nu ar curge la fel de uşor, indiferent ce aş scrie. Aş zice, de asemenea, că lecturile ştiinţifice şi filosofice au avut urmări nu doar asupra literaturii, ci şi asupra vieţii. Din filosofie am extras piloni legaţi de principiile după care se ghidează lumea, dar şi principiile după care vreau să mă ghidez. În plus, prin intermediul filosofiei am concluzionat că idei vechi de secole sau milenii pot rămâne la fel de actuale şi în prezent.

Chiar în ultima carte de filosofie citită, Gânduri către sine însuşi, a împăratului Marcus Aurelius, am găsit cugetări care pot fi puse în aplicare şi de omul universal al secolului al XXI-lea. De exemplu, scrie împăratul roman: „Obişnuieşte-te să tratezi cu atenţie cele spuse de celălalt şi, pe cât posibil, pătrunde în sufletul celui care vorbeşte“. Păi cum altfel să ajungi să îl înţelegi pe celălalt dacă nu eşti atent întru-totul la cele spuse de interlocutor şi dacă nu încerci să înţelegi seva care-i curge prin vene? E un principiu pe care mă bazez de dinainte să-l citesc pe Marcus Aurelius, dar cartea lui vine ca o confirmare că alegerea mea e una sănătoasă. Şi acesta e doar un exemplu despre cum să înveţi din cărţi şi despre cum cărţile pot deveni ghizi atunci când nu poţi fi ghidat de nimic altceva.

Ca un gând final, aş adăuga că nu doar literatura ştiinţifică şi filosofică pot fi piloni pentru viaţă şi creaţie, ci orice tip de scriere poate juca un rol determinant în cele două pentru că atâta vreme cât în acea scriere există sursă de învăţare, ea poate deveni utilă la un moment dat, şi de cele mai multe ori, când te aştepţi mai puţin. De aceea, cel mai important lucru pe care îl poţi face ca scriitor şi ca om este să îţi păstrezi mintea deschisă şi să o transformi într-un fel de pâlnie care să absoarbă ştiinţă, filosofie, psihologie, religie şi toate celelalte noţiuni fundamentale cu care te poţi întâlni în această viaţă. Şi garantat vei scoate ceva (literatură) de acolo!