KONSTANDINOS P. KAVAFIS: POEZII DIN PERIOADA 1905–1915

Traducere de Dimitris Kanellopoulos şi Eugen Uricaru

Oraşul

 

Ai spus „mă voi duce în altă ţară, o altă mare.

Un alt oraş, mai bun decât acesta, voi găsi.

Orice încercare de-a mea dă greş

Iar inima mea – ca moartă – e îngropată.

Până când voi putea să duc această sfârşeală.

Dacă mă uit în jur, din atâţia ani

Ai unei vieţi mărunte, irosită aici

Nu a rămas decât moloz şi ruină“

 

Nu vei găsi alte locuri, nu vei găsi alte mări.

Oraşul te va urmări. Vei rătăci pe aceleaşi

Străzi. În aceleaşi cartiere vei îmbătrâni

 

Vei sfârşi întotdeauna în acest oraş. Ca să ajungi în alte locuri – nu spera –

Pentru tine nu există nici corabie, nici drum.

Viaţa pe care ai irosit-o

în această văgăună strâmtă, oriunde pe pământ ai fi risipit-o.

 

Satrapia

 

Ce păcat! Eşti făcut

Pentru fapte mari şi frumoase

Dar soarta potrivnică mereu

Îţi neagă laudele şi succesul,

Deprinderi josnice, meschinăria

Şi nepăsarea îţi vor ieşi în cale.

E înspăimântătoare ziua în care cedezi

( ziua în care te laşi dus şi cedezi)

Şi o iei pe calea Susei

Şi te duci la regele Artaxerxe

Care te primeşte binevoitor la curte

Şi-ţi oferă satrapii şi alte din astea.

Tu, abătut, primeşti

Toate aceste lucruri pe care nu le doreşti.

Altceva îşi doreşte inima ta, după altceva tânjeşte,

Laudele Poporului şi ale Sofiştilor

Preţioasele şi greu de avut aclamaţii,

Agora, Teatrul şi Laurii.

Cum ar putea să ţi le ofere Artaxerxe

Unde să le găsească în satrapie –

Iar viaţa nu va mai fi a ta, fără de ele.

 

Înţelepţii care prezic

Zeii cunosc viitorul,

oamenii ceea ce se petrece

Înţelepţii ceea ce se apropie.

Filostrat, Viaţa lui Apolloniu

din Tania, VIII, 7

 

Oamenii cunosc ceea ce se întâmplă.

Viitorul este ştiut de către zei,

Unicii şi absoluţii deţinători ai oricărei lumini

Din viitor, înţelepţii, intuiesc

Ceea ce se apropie. Auzul lor,

 

Câteodată, în ore de studiu intens,

E tulburat. Ajunge la el vuietul secret

Al faptelor ce urmează.

Şi îl ascultă cu sfinţenie. Afară, în schimb,

Pe stradă, poporul nu aude nimic.

 

Idele lui Marte

 

Suflete, ţi-e teamă de glorie.

Şi dacă nu reuşeşti să-ţi înfrângi ambiţiile

Ai măcar grijă şi prudenţă

Când le urmezi. Şi cu cât mai departe ajungi

Cu atât mai mare să-ţi fie grija şi isteţimea.

 

Şi când vei fi ajuns la culme, Cezar fiind,

O astfel de persoană de un rang preaînalt,

Atunci să fii mai atent ca niciodată când umbli pe stradă,

Om al puterii, admirat, cu strajă după el,

Şi dacă se apropie, prin mulţime, un oarecare

Artemidor, cu o scrisoare,

Şi în grabă îţi spune „Citeşte-o de îndată

E importantă şi te priveşte“

Nu ezita să te opreşti, nu ezita să amâni

Discursuri sau obligaţii, nu ezita

Să-i ocoleşti pe cei ce te salută şi ţi se închină

( o să vezi mai târziu). Chiar şi Senatul

Poate aştepta, citeşte neîntârziat

Importanta scrisoare a lui Artemidor.

 

Inevitabilul

 

Cuprinşi de temeri şi bănuieli

Cu mintea tulburată şi frică în ochi

Ne agităm gândindu-ne ce să facem

Ca să ne ferim de primejdie sigură

Care înspăimântător ne priveşte încruntată.

Doar că greşim, nu asta ne aşteaptă

Erau mincinoase veştile

(greşit înţelese, sau rău interpretate)

O altă nenorocire, neaşteptată,

Surprinzătoare, violentă, dă peste noi

Ne găseşte nepregătiţi – nu mai e timp – ne înghite.

 

Zeul îl părăseşte pe Antoniu

 

Pe neaşteptate, la miezul nopţii, de parcă s-ar auzi

Trecând o nevăzută fanfară

Cu muzici nemaipomenite şi cântece

Despre soarta ta norocoasă care acum te părăseşte, despre încercările

Pierdute şi planurile

Toate închipuite, nu plângi în zadar.

Ca pregătit din vreme, plin de curaj

Salut-o – Alexandria ce se pierde.

Nu te amăgi, nu-ţi spune că a fost

Un vis, că auzul tău s-a înşelat –

Nu te supune acestor speranţe, fără temei.

Ca pregătit din vreme, plin de curaj,

De parcă ţi s-ar potrivi, demn de un asemenea oraş,

Te apropii cu pas hotărât de fereastră

Şi fără rugi şi fără jalnice lamentaţii

Acordă-ţi ultima plăcere

Şi emoţionat ascultă sunetele

Valoroaselor instrumente ale misterioasei fanfare

Şi salut-o, e Alexandria pe care o pierzi.

 

Teodoros

 

Dacă eşti cu adevărat dintre cei aleşi

Fii atent la cum se dobândeşte puterea.

Chiar dacă faima ta va fi mare

Chiar dacă în Italia şi în Tessalia

Cetăţile vor preaslăvi faptele tale, chiar dacă onorurile pe care

Admiratorii ţi le vor oferi la Roma vor fi multe

Nici bucuria, nici triumful nu vor dura

Nici nu te vei simţi superior – superior la ce?

Când la Alexandria, Teodoros îţi va aduce

Într-un lighean plin de sânge

Capul sărmanului Pompei.

 

Şi nu te linişti, gândindu-te că

În viaţa ta austeră, monotonă, obişnuită

Aceste evenimente grandioase şi îngrozitoare nu există.

Poate chiar în această clipă, în casa ta îngrijită

De un vecin, intră – nevăzut, de neatins – un Teodoros

Purtând o căpăţână înfiorătoare, aidoma.

 

Monotonie

 

Unei zile cenuşii îi urmează

O altă zi cenuşie, identică.

Aceleaşi lucruri se vor mai întâmpla

Momente egale care vin şi pleacă.

 

O lună de zile trece şi alta vine

Ceea ce vine e uşor de imaginat

Sunt aceleaşi lucruri plictisitoare de ieri.

Şi până la urmă ziua de mâine nu mai pare a fi o zi de mâine.