ION VARTIC: IOVĂNEL ÎŞI „ASUMĂ“!

Criticul Iovănel are un verb programatic: îşi „asumă“. Cu îndrăzneală, tot felul de informaţii senzaţionale. De pildă, cu ceva ani în urmă, el îşi „asuma“ informaţia că „În decembrie 1958, Petru Dumitriu este înlocuit la conducerea ESPLA de A. Toma“. Informaţia inedită dată de Iovănel nu e deloc lipsită de interes pentru istorici în general şi în particular pentru istoricii literari. Se ştie că, după ce s-au stins efectele revoluţiei anticomuniste maghiare din 1956, Gheorghiu-Dej şi Compania au strîns din nou şurubul ideologic, creînd teroare în ţară. Iovănel ne arată cum au depăşit aceştia orice limite: astfel, l-au destituit pe suspectul Petru Dumitriu şi, dezgropîndu-l pe A. Toma din cimitirul în care locuia încă din 1954, l-au adus şi l-au întronat ca director la ESPLA. Trebuie să fi fost cel mai gotic moment din existenţa acestei edituri, pe care redactorii editurii n-au cutezat să îl povestească niciodată – noroc cu Iovănel că l-a reconstituit în întreaga sa grozăvie. Probabil că asemenea informaţii oculte şi pînă la el ocultate mai există cu duiumul în critica lui. Ca dovadă, de curînd, Iovănel îşi „asumă“ o altă informaţie senzaţională. Ocupîndu-se de I. Negoiţescu, el precizează că acesta e „membru al Cercului Literar de la Sibiu, în care cel puţin încă un component fusese gay – Radu Stanca“. De-ar fi putut să citească o asemenea gogomănie, Nego ar fi izbucnit primul în rîs. E clar că Iovănel ori îşi ia informaţiile din Cişmigiu, à la Caracudi, ori este un cititor rudimentar al creaţiilor celor doi cerchişti şi al romanului lor epistolar. (Ca să tai ocazia de a fi greşit înţeles, menţionez că eu am îngrijit şi ediţia românească a Strajei dragonilor, şi pe aceea spaniolă, din 2018.)

În fine, Iovănel e şi cel care a iniţiat lansarea imaginii simpliste, roz, a lui Mihail Sebastian, urmat apoi, cu zel, de Laszlo Alexandru şi Vasile Popovici (acesta, în friguri africane netratate). Dar în cazul lui Mihail Sebastian şi al romanului său De două mii de ani, verbul „a asuma“ capătă la Iovănel şi sensul de a-şi însuşi tacit observaţii şi priorităţi ce nu-i aparţin. Ca de pildă: „Aici [în prefaţa romanului] e unul dintre amănuntele importante care au trecut neobservate: Nae scrie prefaţa din perspectiva naratorului Ghiţă“. Bine zis că acest amănunt a trecut „neobservat“ pînă la el; asta este şi speranţa sa, că va trece neobservat faptul că-şi însuşeşte o remarcă esenţială care nu-i aparţine nicidecum.