ŞTEFAN MANASIA: CARTEA UNDE SOUS LE PONT MIRABEAU COULE CELAN

Îl invidiez pe Emilian Galaicu-Păun pentru ştiinţa de a asambla perfect o antologie de autor, aşa încît aceasta devine – paradoxal – un titlu nou în bio/biblio-grafia poetului basarabean. Scriu basarabean şi simt instantaneu inadecvarea: E.G.-P. este unul dintre puţinii poeţi români de azi profund originali, cu un stil inconfundabil, capabili să fascineze la fiecare lectură. sanG d’encre (2020) va rămîne, prin urmare, nu numai titlul 30 din CARTIER de colecţie – prestigioasa serie inaugurată de editura din Chişinău –, ci şi o carte tăioasă de poezie, unde versantul sexualităţii întîlneşte versantul pulsiunii thanatice prin şaua unei senzualităţi ireprimabile. Un covor textual scris cu sînge albastru şi roşu (imagine recurentă), cu fragmente de viaţă genuină şi reflecţii de intelectual sofisticat.

„O trestie în vîrful căreia e înfipt un cap de Christ romantic“, iată cum este descris poetul în prefaţa lui Al. Cistelecan; criticul îşi pliază perfect discursul de însoţire pe corpusul poetic antologat (dacă Cistelecan alege, E.G.-P. paginează, orchestrează pasionant!), excitat de versatilitatea acestui poet, de voalurile baroce (imprimate cu serii de sakura nipone), de caligrafia şi orgia cantosurilor (sur)prinse aici; „principiul acestei sinteze imposibile e un soi de oximoron structural al viziunii, dispusă să-şi trăiască exclusiv contrariile şi să-l releve pe unul prin celălalt“, glosează Al. Cistelecan într-o analiză limpezitoare, probabil extindere a Cuvîntului-înainte dintr-altă antologie semnată E.G.-P., a-z.best (Chişinău, Editura Arc, 2012).

Cartea se deschide şi se închide cu selecţii din două volume apărute în 2019, tot la Cartier: din A(II)Rh+eu, serie de blazoane erotice & hieratice, şi din Apa3D, succesiune de epitafuri/exerciţii de admiraţie/memorial intertextual în care poetul însuşi se introduce (splendid autoportretul intitulat fratele emil, unde Galaicu-Păun flirtează cu destinele şi carisma unui Emil Rebreanu, fratele romancierului transilvan, sau a unui Emil Ivănescu, poetul şi fratele lui Mircea Ivănescu: „eu sînt fratelemil, spînzuratul & sinucigaşul de-a doua zi. ’n joacă,/mi-am pierdut la cărţi viaţa. la cărţi de citit. de scris. viaţa.(/toate numele-s ca de pe mort – de pomană – cînd nu are cine să-ţi spună: mon em“). În fond, una din mărcile speciale ale poeziei lui Emilian Galaicu-Păun este că po(pu)larizează poetici afine trecînd dincolo de mode şi timp, parodiindu-le şi/sau reinventîndu-le postmodern. Versuri citate (din mai toate limbile marilor culturi europene, unele redate cu litere chirilice), biografii & hagiografii intercalate într-un (nou) discurs amoros, calambururi, imnuri şi fugi basarabene se topesc în cartea detonată orgolios, mallarmean. Primul ciclu, din A(II)Rh+eu, e, în cuvintele poetului, Sex libris („tăietura perfectă a sexului/rana cu două tăişuri a versului“), revizitare paradisiacă a unor iubiri trecute, (pentru că) vin(G)tage („Şi atunci/sîngele/ mi-a luat/poziţia/de drepţi/de parcă/o armată/de vaca-/Domnului/s-a pornit/în şir (y)in-/dian pe îm-/perecheat/în venele/mele, cînd/tu tocmai/descîntai“). Ultimul, din Apa3D, edifică, după cum spuneam, un memorial pentru cei doi Emil, Rebreanu & Ivănescu, pentru Virginia Woolf, pentru Eugen Cioclea, pentru Mariana Marin, pentru Voronca, Celan („Sous le pont Mirabeau coule Celan“), Gherasim Luca, pentru Sylvia Plath, pentru groaznicul destin al marelui Osip Mandelştam, pentru lumea asta în care poetul e apatrid/ apa3d, pentru Pavese, pentru Mariana Marin, Serge Gainsburg, pentru propria copilărie vizualizată & vizitată postum, vampiric (în blecherian-senzualul poem numit Pocitania), pentru – cîntată în atîtea poeme – mama pierdută în 2015: „Diminuată/de boală/pînă şi-n/vorbire,/de unde/a predat/o viaţă/ limba şi/literatura/română,/mama/lăsa cu/limbă de/moarte/doarpatru/cuvinte:/«Nu/mă/doare/nimic»“ (4.Ultima verba).

Între aceşti doi versanţi, erotic şi thanatic (fascinanţi în egală măsură pentru poet), simţim febra, vedem iridiscenţa: magma poemelor curgînd vioi din volumele redate-n cronologie inversată; verificîndu-se, în felul acesta, rezistenţa în timp: de la Arme grăitoare (2009) şi Yin Time (1999) la Levitaţii deasupra hăului (1991) şi Abece-Dor (1989). Coerent, tulburător, integrator, exerciţiul poetic maximalist propus de Emilian Galaicu-Păun cu fiecare nou titlu al său.