MARIAN VICTOR BUCIU: HRABAL: UN ALT FEL DE LECTURĂ (III)

Erotică alternativă (II). Urmând pas(aj) cu pas(aj) lectura aşa-zicând inter-traducţională, producătoare de interes neaşteptat, în micro-romanul lui B. Hrabal, intitulat de Ondrej Štefanko Ore (iar de Cornel Barborică, Lecţii) de dans pentru vârstnici şi avansaţi, constat că albinele rămân nocive şi altfel decât să omoare copacii, pentru om: ele „îl înţepară şi în mădularul bărbătesc încât acesta îi deveni cât un bidon“ (Ore…); „l-au înţepat peste tot, chiar şi în testicole, care i s-au făcut cât o găleată de umflate ce erau“ (Lecţii…). Verosimil e de bună seamă citatul secund, primul e suprarealist (ceea ce Hrabal, care a fost şi poet, şi-a rămas apropiat de avangardism, aici n-a scontat).

În O, un ţăran burlac joacă rolul principal într-o piesă, vine de la muncă şi îl apucă „durerile de şale“, aşa încât „înainte de reprezentaţie au fost nevoiţi să-l calce în picioare“, dar pe scenă rămâne-n genunchi şi cântă „cu mare sentiment, deşi i s-a mai deschis şliţul, din cauza asta babele au fost înnebunite o săptămână întreagă“. În L, „înainte de piesă trebuiau să îl lege pe o scară şi să îl plimbe de colo colo, apoi totul mergea bine, numai că îi era greu să se ridice în picioare după ce îngenunchea să îşi declare dragostea, totuşi niciodată nu a dat greş în a-şi interpreta rolul cu mare pasiune, iar odată a cântat cu atâta pasiune încât i s-a desfăcut şliţul, ceea ce a făcut senzaţie, femeile au vorbit o săptămână numai despre asta“. Călcatul în picioare (O) devine legatul de o scară (L), iar deschiderea repetată a şliţului (O) e premieră (L).

Un examen medical e agresiv erotic: „la Krakow o doctoriţă poloneză m-a pus să mă dezbrac şi s-a urcat peste mine ca să-mi asculte inima“ (O); „o femeie medic din Cracovia mi-a cerut să-mi dau hainele jos, s-a urcat peste mine apăsându-şi urechea rece pe pieptul meu, mi-a zis: de ce îţi bate inima aşa?“ (L). Va fi fost un examen al inimii (O), ori doar unul care a antrenat ritmul cardiac (L)?

O localizare schimbă mult înţelesul. În O: „preotul nostru a avut probleme atunci când a surprins un băiat cum o rânduia pe una în biserică“, dar în L: „preotul nostru a avut ghinionul să dea peste un băiat care o făcea cu o fată într-o noapte chiar lângă biserică“.

Un celebru act evanghelic punitiv are o versiune stilizată la modul vulgar poliţienesc: Isus „a fost în stare să-i alunge cu un pulan pe negustorii de vite din templu“ (O). Cealaltă traducere este doar o citare ori rememorare: Isus „a luat biciul în mână şi i-a alungat pe negustorii de vite din templu“ (L). Asemănătoare în deosebire mai este o secvenţă: „liber cugetătorii reproşau bisericii de ce Hristos, deşi era Dumnezeu, s-a culcat cu o femeie depravată“ (O); „liber-cugetătorii învinuiesc Biserica întrebând: dacă Isus era Dumnezeu de ce s-a încurcat cu o femeie de moravuri uşoare?“ (L).

Câte o istorioară, uneori, ia un sens sapienţial: „viaţa care-i în faţa noastră?, un măcelar mi-a zis că o căsnicie este ca şi cum ai fi purtat toată viaţa o piele de vită pe o gheaţă subţire, sunt cazuri când o nevastă îi zice soţului: tăticule, ţie ţi s-ar potrivi o lovitură cu sapa!, iar el încearcă s-o convingă de contrariu: mămico, tu scorpia mea, de ce bei, mă, cu un cârlig am să-ţi spintec fofoloanca“ (O); sau: „dar toată viaţa ce faci? să fii căsătorit e ca şi cum ai târî toată viaţa o vacă pe o fâşie subţire de gheaţă, se întâmplă câteodată ca nevasta să-i spună bărbatului, ştii de ce-ai avea tu nevoie, tată? de una peste gură, iar el să-i răspundă: mamă, dacă te mai îmbeţi o dată îţi crăp gura cu ranga“ (L). Înţelegerea se mai şi risipeşte. Larga comparaţie a căsniciei e o piele de vită ori e vita însăşi purtată o viaţă pe gheaţă? Iar mămica, o dată e scorpie, altă dată nu mai e scorpie, pe când violenţa promisă beţivei ajunge deplasată organic uluitor de mult, de la sex la gură, care verbal nu sunt sinonime.

Erotica hiperbolică nu este accidentală în această poveste făcută din povestioare: „o femeie a avut douăşdoi de copii, iar alta, putea să se prăbuşească peste ea şi coşul fabricii de bere, nici unul“ (O); sau: „o femeie poate avea şi douăzeci şi doi de copii, iar o alta poate să dea şi peste un horn de uzină, că tot nu i se întâmplă nimic“ (L). Nimic de zis, că-i coş, că-i horn, dar cum devine fabrica de bere uzină ori uzina fabrică de bere?

Despre capacitatea de procreaţie a unui funcţionar public vizibil citim că faptul e o dată posibil: „copiii (sic!) poate face şi un primar“ (O), iar altă dată faptul devine proliferant şi distractiv: „sunt de acord că domnul primar se amuză făcând copii“ (L).

Lecţiuni diferite sau opuse. a. Acte. Să trecem mai uşor peste discrepanţele de concordanţă temporală, importante filologic, pentru a le evidenţia pe cele semantice. În definitiv, citim mai cu seamă ca să înţelegem, să facem priză la sens şi semnificaţie. O: „la un restaurant, în timpul unui bal, proprietarul se plânsese“; L: „într-un restaurant, la o sărbătoare, patronul se plângea“. Dacă un bal poate fi o sărbătoare, o sărbătoare nu poate fi cu niciun chip bal. Între cuvinte există numai o mică interferenţă.

Între a ştampila şi a bărbieri, nicio deosebire! O: „fratele meu Adolf zicea: a venit să ne ştampileze!“ L: nu, de fapt, el „…zicea că ne bărbiereşte“.

A bate potcoave unui cal nărăvaş pricinuieşte şi greutăţi de traducere a textului care exprimă situaţia. În O, pe un cal ce nu stătea la potcovit, un oarecare „îl dobora cu pumnul şi-l potcovea culcat“, dar în L momentul tulbură reprezentarea în închipuire: „îl întorcea pe o parte şi îl încăleca de jos“.

Lectura se opreşte când apare-n poveste o trăsură însoţită de „şase dogi pestriţi“ (O); dincoace, trăsura e însoţită de „şase câini mastiff pătaţi“ (L). Din ce rasă sunt câinii pestriţi ori pătaţi? Pentru că unu-i dogul, chit că german sau argentinian, altu-i mastifful, tibetan, brazilian sau european occidental.

Într-un moment, povestitorul simte necesitatea să facă precizarea: „ceea ce vă povestesc eu acuma, acele goluri, acele puncte, acele secunde“ (O). Iar dincolo: „ceea ce urmează să vă spun, aceste goluri, puncte, scoruri“ (L). Un salt acolo între termeni, un fleac. Nu putem uita însă că scorurile stabilesc raporturi între puncte sau goluri la jocurile cu mingea, dar secundele doar ţin socoteala timpului scurs.

O sinucidere imposibilă („acolo în temniţă s-a spânzurat de o batistă“, O), e rezolvată, însă de cealaltă traducere („s-a spânzurat cu un prosop“, L).

Ce mai poţi spune când se deschide o asemenea comparaţie acolo unde s-ar fi cerut o apropiere deplină prin fidelitate faţă de limba-sursă? O: „sub caschetă n-aveam păr, aveam acolo doar un lighean plin cu creieri faini, numai zgârieturi şi circumvoluţiuni ca Edison“. L: „sub chipiu nu aveam capul plin de paie ci de materie cenuşie, numai rotiţe şi bucle, exact ca Edison“. Ăl cu păr şi ăl cu paie te fac să te gândeşti la folclorul instrucţiei militare stâng!, drept!: ăl cu paie, ăl cu fân. Dar aici izbea pasul al treilea: ăl cu mămăliga-n sân. Cine va fi fiind acesta? Doar nu cititorul între traducătorii români ai cehului Hrabal…

Total opusă devine atitudinea faţă de bani în poveste. E la fel de generală certitudinea despre noua generaţie a epocii că „în spatele tuturor lucrurilor stau banii“ (O), cât şi că pe oamenii vremii „nici banii nu-i mai atrag“ (L).

Banii devin mobilul crimei asumată de autor când pedepsirea sa nu mai e posibilă: „pe patul de moarte fratele Anežkăi recunoscu că crima a săvârşit-o el, din pricina banilor care pe atunci stăpâneau lumea“ (O). Banii încă atrag, chiar conduc totul. Nu se întâmplă la fel în cealaltă traducere: „fratele Anežkăi a mărturisit pe patul de moarte, el o ucisese, pentru bani“ (L), ca şi când ar fi doar o crimă întâmplătoare, de aceea lipseşte menţiunea că banii „pe atunci stăpâneau lumea“. Parcă n-ar fi de pe aceeaşi lume.

Citim despre un oarecare că e „îmbrăcat de parcă l-ar fi rumegat o cacă-n bot“ (O), ceea ce e fără referinţă, de neînţeles. Ar fi vorba, înţelegem acum, mai lămurit, nu de unul, dar de mai mulţi, „îmbrăcaţi în ceva ce semăna cu ce îngroapă pisica“ (L).

Partea de referinţă poate fi intuită în notaţia: „acesta-i talentul, să sari imediat la potolul duşmanului“ (O). Potol, în argou, înseamnă mâncare, dar e greu de precizat unde e localizată, în gură, gât sau stomac. Nicio discuţie nu mai încape în: „e un adevărat talent să ajungi direct la jugulară“ (L).

Nu e simplu să spui nici că albinele fac rău copacilor: „albinele sunt o pacoste, fac pe un copac o zgâlmă care trebuie luată jos“ (O); dincoace „albinele îşi fac cuiburi în copaci care apoi trebuie tăiaţi“ (L). Observăm că ori e rasă zgâlma (pe care dicţionarele n-o cunosc), iar copacii supravieţuiesc, ori ei nu scapă de tăiere.

N-aţi ghici retraducerea cuvintelor, de la sfârşitul micro-romanului, „ca de piatră“ (O), în „zăpăcit“ (L). Până la o examinare a potrivirii cuvintelor limbii-sursă şi limbii-ţintă, am putut constata că un involuntar suprarealism inter-traducţional face să puiască opera literară.