Ioana Toloargă
părinţii/ corp comun imbatabil
o hidră cu două capete
(dacă se despart unul dintre capetele hidrei e
retezat brusc cu toporul
trupul sângerează un timp
apoi rana se cicatrizează şi capul trăieşte singur
sau se alipeşte unui alt corp voluntar
ca râma pe care o tai
în două jumătăţi care pleacă în direcţii diferite)
te naşti prin împreunarea gurilor hidrei
la intersecţia limbilor de foc
dormi între capetele hidrei
corpul tău flasc de infant bătrân
e lipsit de conştiinţa propriei gratuităţi
hidra te hrăneşte cu solzi de dragoni
şi juri că nimic rău nu ţi se poate întâmpla
cândva vei creşte şi vei pleca şi tu
cândva vei simţi cum îţi va creşte coadă şi
un al doilea cap îţi va răsări între umeri
vei spune că asta e dragostea
cândva vei bandaja teritoriul fragil
dintre omoplaţi unde te-au lins de
flăcări cei patru ochi atoatevăzători ai hidrei
cândva te vei simţi singur şi neiubit
şi vei deveni şi tu o hidră
cu două capete şi limbi de foc născătoare de prunci
mângâi gâtul lung al cocorului de porţelan
şi nimeni nu te poate convinge
că există pe lume ceva mai presus de confortul acestui etaj
unde lumina pătrunde prin ferestre la două după-amiaza
blocul este a doua ta natură
plantă de apartament ţi-au spus
şi îţi aminteşti cum tema la română se făcea
pe ecourile de la blocul 200
unde fete şi băieţi din a V-a C jucau Castelul
atunci corpul tău a devenit prea greu
şi la Sorin şi Sorina respirai ca o bătrână şi
transpirai ca un porc
jucai elasticul în casă unde nu te vedea nimeni
jucai pituluşu în camera ta unde nu te găsea nimeni
pui de avicola ţi s-a spus
refrenul poeziei îţi răsună în creieri
îţi mesteci în linişte incertitudinile
ca pe terciul de demult şi nu mai eşti fetiţa curajoasă
care mergea pe jos până la gară ca să facă frumos
cu mâna la trenuri
în bloc e linişte şi dacă eşti atent
poţi să auzi un înger cum zboară fragil pe casa scării
şi adoarme pe la uşile vecinilor muribunzi
nu o să îl vezi, dar aici odihneşte un peisaj dintr-o carte poştală cu trenuri în care păreai fericită