POEME DE CARMEN FIRAN

Între maluri

 

Oceanul de-acasă şi oceanul străin

cel care îţi spală glezna

şi cel care ţi-o îngroapă

nisip împotmolit pe gâtul clepsidrei

soarele spart la apus

gălbenuş bătut cu furculiţa

pe marginea orizontului vineţiu

 

albastrul de acasă şi albastrul străin

cu gust de genţiană şi alge

amestecate

cât să nu mai ţii minte

malul unde se domolesc apele

şi umbra îţi apune pe trup.

 

 

Cu tălpile în apus

 

Ne vom întoarce aici nevăzuţi

pe aripa unei gâze

sau în piele de şarpe

ne vom desfăşura cearşafurile tăcuţi

şi din încheieturi ne vor ţâşni lotuşi

cu gât subţire

mişcându-ne lumea de sus

cât să ajungem cu tălpile în apus

 

nici cer nici pământ

nici om nici pasăre

doar viaţă mărunţită pe o tavă

din care zei cinici

gustă şi scuipă pe rând.

 

 

Diferenţe

 

Diferenţa dintre solemnitate

şi o pereche rigidă de umeri

e aceeaşi cu cea dintre tăcere

asumată şi muţenie

aerul se învârte în cercuri

ridicându-ţi gulerul pe gâtul lung

invidiat de orice candidat la ghilotină

ori se adună într-o cocoaşă înţepenită

sub cămaşa în dungi –

liniile paralele se fugăresc pe piele

fără să lase urme

leagă infinitul mare

cu infinitul mic

orgoliul frânt

cu umilinţa la schimb

trufia disimulată

într-o capitulare în şoaptă

 

diferenţa dintre singurătatea zgomotoasă

şi solitudine tăcută

e aceeaşi cu cea dintre exilarea impusă

şi fuga în cerc

îndepărtându-te de casă

cât să acoperi cu gândul distanţa

dintre copilăria prinsă

într-o plasă cu fluturi

şi umbra obosită

întinsă pe o câmpie străină

 

cu destinul la jumătate schimbat

în liniştea altora

poţi să mori şi nu va auzi nimeni.

 

 

Rătăcitoarele

 

Toate câte m-au părăsit odată

se întorc în sandale de aur

 

Am camera plină de promisiuni

peisaje cu munţi şi Thailande

meserii serioase, bărbaţi tandri

copiii cuminţi ai copiilor

şi cele mai lungi călătorii

 

am camera plină de toate câte

m-au părăsit din nimic

pe când număram etajele

în liftul care cobora cu mine gâfâind

în pământ

 

iluzii cu frica lui dumnezeu

adevărul în limita decenţei

protectori şi stăpâni

jumătate de cer şi multe jumătăţi

de prin lumea aceasta

o imagine publică triumfătoare

cum odată le-ar fi plăcut

părinţilor mei

se înghesuie toate la picioarele mele

târziu credincioase tot din nimic

acum, când singură şi tot mai obosită

privesc cum lupii tineri

ling rănile celui ucis de mama lor.

 

 

Pe furiş

 

Cum trece dragostea

ca vara

ca vulpea prin struguri necopţi

părul ei ia culoarea chihlimbarului

să n-o mai vezi în iarba înaltă

păşind uşor

pe furiş

de partea cealaltă.