a5

Poeme de Meir Wieseltier

 

 

 

 

Ieșirea la mare

 

 

 

A fost o femeie

Ea era o femeie bătrână.

Şaptezeci şi cinci de ani

a trăit în lume.

În cel de-al şaptezeci şi cincilea an

s-a gândit că e destul

şi s-a aruncat în mare,

să se-nece în valuri.

Milioane de ani are marea

şi nu e preocupată de fleacuri,

ea e gata să-nece în fiecare zi

douăzeci de milioane de femei bătrâne.

Dar oamenii zguduiţi de cele petrecute

au tras-o la ţărm,

au îngrijit-o bine la spitalul local

şi-acum e la o casă de bătrâni.

Povestea ei încă nu s-a sfârşit.

Zadarnic încercase să găsească

ieşirea la mare

 

 

 

 

 

 

În cameră

 

Până când a venit am dansat singur,

şi am dansat singur până s-a auzit

glasul paşilor ei.

Când a venit

am stat pe loc. Toate traseele dansului din cameră

s-au concentrat într-o singură privire.

 

 

 

Ea a uitat să-şi dea jos masca de frumuseţe.

 

 

 

Astfel a trecut prin tot oraşul

fără să-şi şteargă masca.

Aşa a urcat treptele. Aşa a sunat, aşa a intrat.

Ea cumpărase, după cum a reieşit,

produse cosmetice costisitoare

şi-acum era încărcată cu ele.

Le putea expune în cerc

şi putea sta în mijlocul cercului şi să zâmbească.

 

 

 

Dar masca cosmetică de pe faţă îi mătură zâmbetul

şi ea mi-l prezintă chircit.

 

 

 

Şi muzica, melodia de fond, care

continua, continua, nu ştia să se oprească.

şi eu

care m-am oprit,

care mă lungesc, ajung la tavan.

şi capul mi se loveşte şi trece prin tavan

şi are să vadă întregul oraş,

dar nu pe ea.

 

 

 

 

 

Sonet

Împotriva ideii: sângele să vorbească

 

 

 

Dacă mor într-o zi de glonţul unui tânăr ucigaş –

vreun palestinian care-a trecut graniţa de nord –

sau din explozia unei grenade pe care-a aruncat-o,
sau în detonarea unei bombe când tocmai întreb ce preţ
au castraveţii în piaţă, voi să nu-ndrăzniţi să spuneţi
că sângele meu vă permite, vă justifică nedreptatea –
că ochii mei smulşi din orbite susţin orbirea voastră –

că intestinele mele vărsate dovedesc imposibilitatea
de a ajunge la un acord cu ei
– şi singura discuţie posibilă
este cu arme, celule de anchetă, stare de urgenţă, puşcărie,
expulzare, confiscarea pământului, insulte, pumn de fier, inimă de oţel
crezând că aşa se izgonesc amoriţii şi se nimicesc amalekiţii.
Sângele să se scurgă în pământ: sângele-i sânge, nu cuvinte.
Cumplită este iluzia Împărăţiei în inimile obtuze.

Traducere de Riri Sylvia Manor şi Ioana Ieronim