a31

Sonia Elvireanu

O distopie de tip orwellian

Anul 2015 aduce în atenţia publicului două romane despre radicalismul religios şi pericolul instaurării unui regim totalitar: Michel Houellebecq, Supunere, şi Boualem Sansal, 2084, Sfârşitul lumii.

Scriitor algerian angajat în combaterea corupţiei, dictaturii, radicalismului religios deviant, „vocaţiei totalitare a islamului“, Boualem Sansal publică romane şi eseuri pe această temă: Le serment des barbares, Gouverner au nom d’Allah, 2084, La fin du monde, recompensat cu Marele Premiu al Academiei Franceze în 2015.

După cum mărturiseşte într-un interviu, „ceea ce paralizează şi, la urma urmelor, ucide, este tăcerea, ignoranţa, minciuna.“ Confruntat cu realitatea atacurilor teroriste barbare din ţara sa şi cu un regim militar corupt, scriitorul are curajul de-a combate ignoranţa şi barbaria, cu riscul de-a fi anihilat. Scrie sub ameninţarea cenzurii şi poliţiei politice, uzând de parabole, alegorii, pentru a denunţa şi critica.

În 2084, Sfârşitul lumii, romancierul îşi imaginează „o dictatură universală, hrănită de un islam de tip occidental, organizat, cu capete înguste, cu infrastructuri intelectuale şi industriale, ce se sprijină evident pe energia şi mijloacele lumii musulmane.“

Imperiul islamic mondializat imaginat de scriitor, Abistanul, după numele profetului Abi, trimisul exclusiv al lui Yölah pe Pământ după victoria musulmanilor contra duşmanilor în Marele Război Sfânt, Şar, „un sistem întemeiat pe amnezie şi supunere faţă de zeul unic“, seamănă uimitor cu totalitarismul din ţările comuniste, însă organizarea societăţii şi supunerea absolută sunt dictate de un sistem teocratic, de puterea absolută a religiei, extinsă la nivel planetar. De altfel, autorul însuşi îşi deconspiră sursele de inspiraţie: „Scheletului [romanului lui Orwell] despre 1984, i-am grefat unele metode împrumutate de la Hitler şi din câteva mari dictaturi, cărora le-am adăugat, religia obligă, un strat de supranatural, cum sunt acele fiinţe telepatice ce captează gândurile negre.“ Romanul lui George Orwell avertizează asupra totalitarismului politic, al lui Boualem Sansal asupra totalitarismului religios.

Prin Orwell, scriitorul algerian descoperă regimul totalitar perfect, diabolic. Conştient de derapajele politice şi religioase, Boualem Sansal face din scrisul său o armă eficace, avertizând asupra pericolului dispariţiei memoriei istorice în sistemele totalitare, a libertăţii de expresie şi asupra fanatismului religios.

Boualem Sansal recreează în ficţiune un imperiu islamic totalitar mondializat, cu o lume obedientă, amorfă, depersonalizată, fără memorie, fără drept de replică personală, supusă interdicţiilor, redusă la crezul religios, prin implementarea în mentalul colectiv a unei religii unice, universale, controlată printr-un sistem de supraveghere omniprezent, omnipotent, pentru înlăturarea pericolului unei gândiri personale, subversive. Singura lectură permisă, obligatorie, este a Cărţii Sfinte (Coranul). Limba unică, impusă, simplificată, rudimentară, monosilabică, „abilimba“, cu limitarea lungimii cuvintelor, „care nu-ţi permiteau să dezvolţi gânduri complexe“, reeditează „limbă de lemn“ din comunismul românesc.

Poliţiile religioase controlează gândirea şi viaţa intimă a credincioşilor. Renegaţii, cei ce nu recunosc puterea religiei, sunt duşmanii de moarte ai regimului totalitar, locuitorii ghetourilor mizere. În vastul imperiu, necunoscut locuitorilor săi, circulaţia în interiorul celor 60 de provincii pentru vizite la rude şi prieteni este interzisă, cu excepţia pelerinajului religios (visul de o viaţă al fiecărui credincios de a fi ales pelerin), autorizat de dictator, însă la date şi pe trasee stabilite, cu popasuri în locuri pustii, sub supravegherea şi controlul poliţiilor religioase. Pelerinii se supun restricţiilor şi comenzilor, se târăsc în şiruri amorfe, păzite, de-a lungul imperiului, ca nişte refugiaţi, drumul interminabil şi popasurile lungi şterg treptat din memorie chiar ţinta călătoriei, unele caravane de pelerini dispar definitiv, singurul loc uman este popasul la sanatoriul de pe muntele de la marginea imperiului.

Totul este atât de bine organizat, controlat şi reglat, încât nimic nu se poate întâmpla fără voia Aparatului de control, de aceea nu se poate nici măcar imagina vreun gând de răzvrătire. Utopia unei lumi fericite, construite artificial, pe criterii religioase, întreţinută prin teroare şi ştergerea memoriei culturale, se dovedeşte a fi o distopie sordidă.

Aparatul puterii religioase întreţine în mod artificial suspiciunea şi teama de un Duşman invizibil, necredincioşii, renegaţii, ale căror urme sunt proiectate pe panouri uriaşe, un spectacol montat şi întreţinut al dezastrelor şi bolilor, pentru a provoca recunoştinţa credincioşilor faţă de binefacerile aduse de Abi, protectorul lor ca trimis al zeului unic, Yölah.

Dictatorul e invizibil, nu-şi arată niciodată chipul supuşilor săi, absenţa sa fiind suplinită de portretul său, afişat peste tot, cu ochiul magic omniprezent şi atotvăzător, doar puterea e omniprezentă prin teroarea cu care guvernează (spectacolul execuţiilor publice săptămânale). Teama mulţimii de puterea dictatorială, întreţinută printr-un obiect fetiş ce suplineşte absenţa persoanei, aminteşte de romanul lui Octavian Paler Un om norocos, iar ignoranţa în care e ţinută populaţia şi interzicerea călătoriilor de închiderea frontierelor în ţările comuniste din Europa de Est.

În ciuda obedienţei generale, există în roman un personaj a cărui conştiinţă refuză adevărul oficial, îndoindu-se de certitudinile servite de regimul totalitar. Ati, un simplu funcţionar, simbolul libertăţii de gândire, internat într-un sanatoriu de pe vârful muntelui Oua din cauza unei tuberculoze, află prin zvonurile provenite din poveştile tainice ale pelerinilor ce poposesc la sanatoriu de existenţa unei frontiere şi astfel se naşte în mintea sa îndoiala şi dorinţa de a avea certitudini despre lumea incertă a renegaţilor de dincolo. După „tulburătoarea descoperire că religia se poate întemeia pe contrariul adevărului şi deveni datorită acestui fapt paznic înverşunat al minciunii originare“, Ati reflectează şi investighează lumea în care trăieşte pentru a se convinge de adevărurile ei. Vindecat, părăseşte sanatoriul cu îndoiala strecurată în suflet, iar pe drumul iniţiatic de întoarcere află prin arheologul Nas de vestigiile unui sat dinainte de Războiul Sfânt, urme ale istoriei şterse de regim ce contrazic fundamentele imperiului totalitar. Demarează o anchetă  împreună cu Kao despre renegaţii din ghetouri. Ati şi sanatoriul din munte amintesc de personajul lui Thomas Mann din Muntele vrăjit, Hans Castrop.

În sanatoriu, unde sunt izolaţi printre bolnavi supravieţuitorii lumii de dinainte de Războiul Sfânt, Ati îşi descoperă interioritatea şi reflexivitatea. După vindecare, parcurge drumul de la ignoranţă la cunoaştere, de la supunere oarbă la îndoială şi reflecţie, de la pasivitate la acţiune pentru a obţine certitudini, devine astfel un raisonneur implicat.

Roman parabolă, cartea lui Boualem Sansal îmbină cu ironie şi umor naraţiune, descriere şi reflecţii despre religie, totalitarism, libertate, politică. Este o distopie de tip orwellian, construită pe denaturarea unei religii şi obscurantism religios, dar şi pamflet împotriva „unei bigoterii bine reglate, erijată în monopol şi menţinută prin teroarea omniprezentă“, „un roman total despre o dictatură fără Istorie“ (Marianne Payot), un avertisment asupra pericolului islamic, chiar dacă islamul nu e numit direct în roman.