a19

Gabriela Adameşteanu

„Trecutul m-a învăţat să-mi fie teamă de viitor“

1. Cum se vedea viitorul când aveai 18 ani. Aveam 18 ani în 1960. Aveam o „orientare politică“ făcută corect de acasă, dar lumea mi se părea mai bună decât era atunci. Nu ştiam bine prezentul. Eram sigură că ieşisem din stalinism, nu eram conştientă că puşcăriile politice se vor deschide abia peste patru ani, deşi un unchi al meu tocmai murise în închisoarea de la Craiova, iar fiica lui cea mică, vara mea, fusese dată afară din Facultatea de Istorie. Aveam egoismul adolescenţei şi priveam cu încredere viitorul: studenţia, plecarea la Bucureştiul visat de mama mea (bucureşteancă exilată în provincie), din locuinţa noastră precară, din oraşul de provincie monoton. Aşteptam ceea ce fusesem pregătită de părinţi să aştept: „să fac ceva în viaţă“ (proiectul tatei, mândru de reuşita intelectuală a familie), să mă mărit şi să fiu atentă cu cine (proiectul mamei). Asumasem proiectele lor pentru mine , fără rest, şi m-am străduit să le pun în aplicare, al mamei primul, apoi al tatei, în care am bâjbâit multă vreme.

2. Cât de mult seamănă cu trecutul pe care îl văd acum. Ciudat este că seamănă. M-am măritat, am divorţat după 13 ani, dar am o familie solidă, sunt bunică şi în relaţii amicale cu fostul meu soţ. Trăiesc în libertate, într-o ţară europeană, am ieşit din anonimat, nu ştiu ce valoare are ceea ce am făcut, dar eu m-am străduit cât am putut, fiindcă sunt perfecţionistă. Trecutul este un film straniu, tinereţea mea a fost foarte grea, şi, la un moment dat, când m-am uitat în urmă, m-am întrebat dacă merită să te naşti, nu găseam destule bucurii care să compenseze greutatea morţii cu care mă întîlnisem devreme (descopăr în eseul recent al Martei Petreu despre Cioran că e o întrebare românească). Ciudat că pe urmă n-am mai avut motive să-mi pun această întrebare. Cred în întâmplări şi destin, în lucruri care îţi sunt date, cred într-o putere aflată deasupra noastră. La 18 ani aşteptam viitorul cu speranţă şi bucurie. Trecutul m-a învăţat, însă, să-mi fie teamă de viitor.