Dumitru Ţepeneag, Pagini de jurnal (V)

4 iunie 2019

M-am dus să mă întâlnesc cu Cristescu, la el la MLNR. Amabil şi grăbit ca întotdeauna. Mi-a dat 2.500 euro pentru traducerile făcute (Deguy şi cartea pentru colecţie). Îmi place că relaţia noastră se bazează pe încredere. Oricum am mai multă încredere în el decât în Eugen S. pe care îl cunosc încă din anii ‘70, când Cristescu era mic copil.

6 iunie 2019

N-am mai făcut mare lucru. Ieri m-am întâlnit cu Livius, care e cam obosit. Normal, are 84 de ani.

Azi m-am dus să cumpăr prăjituri de la Capşa. Aşa vrea Victor. Cred însă că mai mult mama lui Victor se va înfrupta din ele.

I-am dat din nou telefon lui Cristescu să-l rog să-l sprijine pe Piţurcă în ambiţiile regizorale ale acestuia.

Halep a pierdut în faţa unei rusoaice de 16 ani (!), născută în SUA şi mai înaltă decât ea cu vreo 15 cm.

Săraca Halep! Cariera ei e pe sfârşite.

8 iunie 2019

Din nou la Paris…

Călătoria de întoarcere s-a efectuat în condiţii dificile. Am ajuns la aeroport, aşa cum se cere, cu aproape două ore înainte de decolare şi am aşteptat încă patru ore. La Orly era interzisă aterizarea din cauza furtunii. Am ajuns la Paris pe la ora 20, seara.

Oboseală, iritaţie şi constipaţie. Dificultăţile tubului digestiv durează de mai mult de o lună. Benita mi-a obţinut o consultaţie la dr. Lebourgeois, pentru marţi.

Mâine mă duc la Mona, unde vine şi Victor cu părinţii. Înainte de a pleca din Bucureşti n-am uitat să mă duc la Capşa să cumpăr prăjituri. Mai ales Enescu.

10 iunie 2019

Victor s-a îndopat cu prăjituri. De fapt, au plăcut la toată lumea. A mâncat chiar şi Alessandro, care de obicei evită dulciurile. Mona părea în formă.

Au sosit prin poştă câteva numere din Apostrof. Într-unul din ele era un fragment din „jurnal“. Am făcut imprudenţa să i-l arăt Benitei. S-a uitat în diagonală, dar nu i-a scăpat niciun amănunt (deşi nu ştie româneşte). Relatez într-un loc că m-am dus să văd un film al fraţilor Coen împreună cu Catherine şi François.

– Păi eram şi eu cu voi, exclamă Benita furioasă.

Că hâr, că mâr!… Avea dreptate.

12 iunie 2019

Ieri seară a venit, invitat la cină, Michel, cu Martine. Benita a invitat-o şi pe Sarah. În mare formă, Michel a vorbit numai el.

Nu mi-a adus poemele lui Mureşan (care i le-a dat la Bucureşti). Nu-i grav, m-a asigurat el, numărul în care va fi poezie românească (şi articolul lui Ion Pop) va apărea la sfârşitul toamnei.

Am fost la Mona. Mi s-a plâns că e constipată.

14 iunie 2019

Mona nu e deloc bine. Nu numai că e constipată, dar are un fel de greaţă permanentă. Încearcă să vomite, dar nu reuşeşte. I-am telefonat doctorului din cartier. Ne-am dus la el spre seară. Nu ştia ce anume i-ar putea provoca greaţa. Dar mai ales constipaţia îl îngrijora. Ne-a vorbit despre posibilitatea formării unui fecalom (Benita a avut chestia asta şi a fost nevoită să se ducă la spital).

15 iunie 2019

Mimi a chemat un taxi şi s-a dus cu maică-sa la spital. A stat acolo, cu ea, toată ziua. Era foarte enervată la telefon. Până la urmă Mona a rămas la spital.

Am terminat interviul pentru revista lui Eugen Simion. Întrebările erau destul de disparate, iar unele de-a dreptul stupide. Ultima întrebare:

„Când v-aţi dat ultima oară pe un tobogan?“

M-am stăpânit cât am putut şi am răspuns: „Sunteţi într-adevăr un glumeţ…“

16 iunie 2019

Campionatul mondial de fotbal feminin e mai interesant decât se credea. Publicul pare destul de pasionat. Tribunele sunt tot mai pline. Şi nu numai când joacă echipa Franţei (care joacă mai bine decât mă aşteptam), dar se duce să vadă şi celelalte echipe, printre care cele mai bune par să fie SUA şi Germania.

Mona s-a întors acasă însoţită de Sanda. Să sperăm că, după toate spălăturile abdominale care i s-au făcut, a scăpat de constipaţie. La telefon mi-a spus că greaţa continuă.

Mâine mă duc să mă ocup eu de ea.

17 iunie 2019

A fost un chin. Îi venea tot timpul să vomite, dar nu vomita: scuipa uneori un fel de flegmă gălbuie. Îi era foame – nu mâncase de vreo două zile mai nimic – dar nu putea mânca.

– Forţează-te! o îndemnam.

– Nu pot. Îmi vine să vomit.

– Dar nu vomiţi…

Preferea să stea lungită în pat, deşi oasele, după spusa ei, o dureau mult mai puţin ca înainte. Am încercat s-o conving că nu e prea grav. Tratamentul – de altfel, se pare eficace – are şi consecinţe neplăcute. Important e tratamentul; consecinţele, oricât de neplăcute ar fi, sunt suportabile şi se vor estompa încetul cu încetul până vor dispărea.

18 iunie 2019

De mult nu mi s-a mai întâmplat să mă las convins de „Le masque et la plume“ – de altfel o bună emisiune literară, cea mai bună din zilele noastre – să cumpăr o carte: Les Furtifs de Alain Damasio. Un cărţoi de vreo 700 de pagini, un fel de political fiction, proiectat într-un viitor apropiat, ceea ce m-a şi atras.

Acum trebuie s-o şi citesc.

21 iunie 2019

Mona e ceva mai bine. Nu mai are greaţă, iar constipaţia s-a mai înmuiat. Acum nu se gândeşte decât la aniversarea lui Victor. Am fost cu ea să cumpărăm cadouri. Mâine Victor împlineşte 6 ani. De sărbătorit, îl sărbătorim însă duminică.

23 iunie 2019

Au venit şi Piţurcă şi Leila (însoţiţi bineînţeles), care şi-au vorbit normal, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

Jasmina, atât de drăguţă când era mică, acum s-a îngrăşat şi probabil că o să o ia pe urmele mamei şi ale bunicii. Există în mod sigur o genă a obezităţii, mai ales la femeile din familie. Şi Maurice? Are un abdomen care se revarsă. Piţurcă şi el, din ce în ce mai borţos. Mimi e acum parcă mai grasă decât verişoara ei.

Copiii lui Piţurcă nu seamănă cu tatăl lor. Mai ales Thomas, care e slab ca un ţăruş. Are şi o teorie cu privire la binefacerile postului. De altfel, aceeaşi teorie o găseşti şi în religie sub forma de obligaţie faţă de divinitate; cu alte cuvinte, faţă de specia umană, de perpetuarea ei.

(Aici ar fi mult mai multe de spus, dar mi-e lene. Mă întreb dacă merită să continui acest jurnal care şi-aşa s-a lungit prea mult.)

25 iunie 2019

Ieri Mona a fost la spital cu Oana, azi cu Mimi.

Se anunţă caniculă. Nu ies din casă decât dimineaţa. E drept că francezii sunt prăpăstioşi din fire. În România – ca să nu vorbim de Africa sau de India – nu se face atâta caz.

Nu mă duc decât sâmbătă la Mona. E drept că săptămâna viitoare nu-mi va fi uşor.

Să nu uit: duminică vine maşina cu tablourile. Alessandro mi-a promis că merge cu mine la un galerist pe care îl cunoaşte: el personal sau prin altcineva. Ar fi grozav să expun fie şi la o mică galerie pariziană.

28 iunie 2019

Fac colete cu manuscrise, scrisori şi tot felul de carnete şi le trimit la Biblioteca Academiei. Nu cred că până acum a consultat cineva această arhivă. Trebuie spus (dacă n-am spus-o deja…) că Gabriela Dumitrescu îşi face foarte bine treaba: a întocmit chiar şi un catalog.

Trăiască posteritatea!

Abăluţă a publicat în Observator cultural (la care Şimonca m-a abonat) un articol destul de elogios despre expoziţia mea.