Revista Revistelor

Remarcabilul Dosar care deschide numărul dublu 137-138 al revistei Scriptor este consacrat unei teme la ordinea zilei, acum când ne aflăm în pragul examenelor finale ale diferitelor cicluri de învăţământ: PROFESORI. În editorial, coordonatoarea dosarului, Cristina Hermeziu, precizează că acesta „ia forma unor exerciţii de luciditate şi a unor exerciţii de admiraţie. Iar între ele e viaţa de profesor, concretă, palpabilă, teribilă“. Amplu, profesionist, ramificat ideatic, Dosarul îşi propune să reflecte din unghiuri inedite sensibila şi spinoasa problematică a şcolii româneşti contemporane. O primă secţiune, „Mărturii din spatele catedrei“, debutează vituperant cu Zece plăgi ale sistemului educaţional, argumentate succint de Ioan Răducu (principii docimologice încălcate, deprofesionalizare, minarea autorităţii profesionale şi a statutului dascălului în societate, reducerea şi fragmentarea perioadei educaţionale etc.). Perspectiva descurajantă conturată este discret estompată de intervenţiile unor profesori de liceu şi de universitate, care, fără a se lamenta sau a regreta profesiunea aleasă, analizează sistemul, dovedind o luciditate autoreflexivă încurajatoare. Două reportaje, emoţionante prin sinceritate, şi un grupaj de portrete şi evocări, omagiu adus de alumni celui care „avea darul rar de a deschide ferestre. Doar le deschidea şi le lăsa deschise pentru noi“ completează inspirat o realizare publicistică de excepţie.

În lună aniversară, publicaţia ieşeană acordă un spaţiu privilegiat lui Eminescu. Ala Sainenco reciteşte cele 41 de scrisori ale lui Gheorghe Eminovici pe care G. Călinescu le avea de la A. Calligari – Dumbrăveni şi încearcă clarificarea unor aspecte din viaţa tatălui poetului interpretate ambiguu. Navigând cu dexteritate prin încâlcitele genealogii ale familiilor Mustaţă şi Cîrste, autoarea explică felul în care Gheorghe Eminovici a ajuns la Costâna şi apoi la Dumbrăveni, pe moşia pe care o avea în posesie. De un real interes este şi eseul lui Nae Georgescu, Viaţa lui Eminescu. Biografi şi biografii. Autorul sintetizează rezultatele nenumăratelor cercetări consacrate de-a lungul anilor vieţii şi operei poetului şi redeschide discuţia asupra diferitelor momente ale biografiei sale: disputa privind data naşterii şi a morţii, dar, mai ales, oţioasa dezbatere legată de „nebunia“ sa.

Semnalăm cu satisfacţie cronica pe care acad. Ioan-Aurel Pop o face volumului La răsărit de Paradis al lui Horia Bădescu, „un «rege al poeziei» atins de o aripă de înger, iscoditor şi descoperitor de lumi“.

Scriptor propune un număr dens, cu subiecte incitante, puse în valoare de o grafică modernă, elegantă şi expresivă. (L.F.)