Teofil Răchiţeanu

În zigzagul gândului

 

La început, se spune, -a fost cuvîntul

 

La început, se spune, -a fost Cuvîntul

Şi el era decât orice mai greu.

Nu se ştia deloc de unde vine –

L-o fi făcut cel ce-l făcu pe Dumnezeu?…

 

Spre a nu fi de tot singur

 

Mai înainte de-nceputul Începutului, ce, oare,

Va fi fost? se-ntreabă-n elu-şi, înspăimântat sufletul meu.

Nu-i va răspunde nimeni, nimeni şi el neştiind să plângă

Spre a nu fi de tot singur, îl născu pe Dumnezeu…

 

Sătul va fi, primindu-l, la sînul lui, Pămîntul

 

Ce mare-i lumea, Doamne, ce mare, şi în ea

Atîta omenetul de mult! Se-n spaimă gîndul

Şi-ntreabă-se: cînd viii aceştia vor fi morţi,

Sătul va fi, primindu-i la sînul lui, Pămîntul?

 

Şi tîmpla-ţi pui pe-un ţărmur de rîu şi cu el plîngi

 

Există-o oră neagră când toate-toate dor

Şi gândul greu ţi-i foarte şi de-al lui greu te frângi

Şi singur eşti şi nu ai durerea cui ţi-o spune

Şi tîmpla-ţi pui pe-un ţărmur de rîu şi cu el plângi…

 

Singurătatea

 

La mine nimeni, nimeni de mult timp nu mai vine.

Uitatu-m-a, se pare, de tot, chiar Dumnezeu.

Jur-împrejuru-mi Munţii de-Apus. Singurătatea

E-o mare fără ţărmuri şi-n mijlocul ei eu…

 

A Te cuprinde nu pot nici cu gîndul

 

Ci, însetat, Te, Doamne, de cînd mă ştiu, tot caut.

Cerurile toate luatu-le-am de-a rîndul

Ci Tu tot mai departe te faci, tot mai departe.

A Te cuprinde nu pot nici cu gîndul…

 

O pustie era lumea, mare, mare, mare, mare

 

O pustie era lumea, mare, mare, mare, mare.

Moartea peste ea întinsă ca o negură stătea.

Dumnezeu de mult murise şi ei jale-i era foarte

Căci voia şi ea să moară şi, sărmana, nu putea…

 

Ce e mort e mort de-a pururi

 

Că e om, ori pom, ori floare stinge-se-odată şi-odată

Ce e mort e mort de-a pururi şi nu-nvie niciodată.

O poveste preafrumoasă este tot ce scrie Cartea

Ce o ştiţi – de-a pururi vie e doar Moartea, e doar Moartea…

 

Basme-o mie ştiu

 

Basme-o mie ştiu, dar unul mai frumos e decît-toate

Prunc, l-am auzit în munţii cei bătrîni din Soare-Apune.

Un nuşcine-n somn mi-l încă deapănă…e basmul care

Mi-l în vatra mea bătrînă greierul şi astăzi spune…

 

„Ca nori pe şesuri“ anii-mi se duc, se duc, se pierd

 

„Ca nori pe şesuri“ anii-mi se duc, se duc, se pierd

În apa-aceea mare ce ştiu că e Uitarea

Blînd, Soarele se stinge în munţi – e umbra Ta

Ori, Doamne, peste lume se lasă înserarea?

 

Ne naştem din mila Lui şi trăim din a Lui milă

 

Ne naştem din mila Lui şi trăim din a Lui milă

(Soarta asta, soarta asta ni-i scrisă la fiecare)

Şi-n braţele ei Moartea ne pe rînd, pe rînd cuprinde

Căci pe seama ei noi creştem şi hălăduim sub soare…

 

Curînd, curînd al Morţii de tot, de tot voi fi

 

Curînd, curînd al Morţii de tot, de tot voi fi

Ca tuturor, şi mie-mi va fi împărăteasă.

Pe Dumnezeu nu-L voi afla, căci, vai,

De mult, de mult El nu mai e acasă…

 

Dumnezeu îşi făcu – pentru El – mănăstire

 

Departe, departe, e-n ceruri o stea,

Dumnezeu în ea îşi făcu mănăstire.

Şi, zi şi noapte, în ea singur stă

Şi ceteşte, ceteşte, dintr-o veche Psaltire…

 

Dumnezeu Morţii-i slujeşte

 

În cea neagră mănăstire

Dumnezeu Morţii-i slujeşte

Fiindcă lumea, fiindcă lumea

Nu El, ea o-mpărăţeşte…

 

Cînd durerile cîntă, bucuriile tac

 

Cînd durerile cîntă, bucuriile tac

Se-ntîmplă atunci cînd o viaţă e frîntă

Cînd Dumnezeu de ea de tot a uitat –

Atunci bucuriile tac durerile cîntă…

 

Dumnezeu mereu în mine, cîte-un pic, cîte-un pic moare

 

Dumnezeu mereu în mine, cîte-un pic, cîte-un pic moare

Cineva vine, tot vine şi-L mereu, mereu învie –

Este Moartea, este Moartea ce-i la creştet psalmi îngînă

Ale cărora-înţelesuri ea, doar, ea, le ştie…

 

Mai bătrîni de cum e vremea

 

Domnul Dumnezeu cu Moartea sînt azi trişti şi bătrîni foarte

Mai bătrîni de cum e vremea, vieţuie în mine ei.

Ci de „greul veşniciei“ astăzi plîng, vai, vai, sărmanii,

Aplecaţi şi unul şi-altul, pe, firavi, umerii mei…