
image description
21 ianuarie 2019
N-am mai scris de mai multe zile în jurnal. Pur şi simplu n-am fost în stare să-mi cumpăr un nou carnet. Uitam de fiecare dată când ieşeam din casă. Adică destul de rar: la două-trei zile o dată. L’Equipe mi-l cumpăra Benita.
Şi ce să fi scris?
Despre jiletcile galbene şi Macron? Preşedintele Franţei încearcă să-i potolească organizând întâlniri cu primarii şi cetăţenii care acceptă să vină şi să dezbată; numai jiletcile refuză să participe. Continuă să se întâlnească şi să manifeste în fiecare sâmbătă: principala doleanţă e demisia lui Macron.
Manifestările se termină de fiecare dată prin jaf şi spargeri, incendieri de maşini, înfruntări cu poliţia. Principala grijă a poliţiei e să nu fie cadavre. Doar răniţi transportabili la spital. Şi, bineînţeles, indivizi arestaţi care sunt eliberaţi după 24 de ore.
Le Monde / Alain Frachon – Le bilan de Bibi
Aligné sur l’air du temps, Nétanyahou embrasse aussi le courant populiste-nationaliste qui essaime en Europe. Le Bibi dans le texte ressemble à du Viktor Orban, le premier ministre hongrois.
22 ianuarie 2019
De ce devin oamenii antisemiţi? Chiar şi după Hitler şi Auschwitz. Ce se întâmplă în capul lor?
E clar că nu mai poate fi vorba în secolul nostru, al XXI-lea, de o ură religioasă. Antisemitismul hitlerist, nici el nu avea nimic religios.
Într-o scrisoare către Livius, afirmam că a trata, în zilele noastre, evreul ca pe un caz aparte e deja un fel de antisemitism. A-l linguşi, a-i trece cu vederea tot felul de acţiuni reprobabile ţine tot de antisemitism. Cel puţin eu aşa simt. Nu ştiu, e complicat…
A căuta pe Google informaţii despre Serge Thon (1942-2017), Pierre Guillaume Faurisson – e cel mai cunoscut! – Irving Zündel (1929-2018). Antisemiþi notorii a căror activitate şi ale căror idei m-ar putea ajuta să înţeleg.
24 ianuarie 2019
În drum spre Beaubourg, unde aveam întâlnire cu Magda Dragu, am călcat stâmb şi mi-am scrântit piciorul. M-am dus totuşi la întâlnire. Magda sălăşluieşte tot în SUA, nici nu vrea să audă să se întoarcă în România. E la Paris ca să studieze colegiile lui Picasso. Din vorbă în vorbă, i-am spus că pictez. Mă rog, e un cuvânt inexact: i-am explicat ce şi cum. Părea interesată.
– Şi nu mai scrieţi?
Mă durea piciorul din ce în ce mai tare, aşa că i-am propus să vină la mine să văd despre ce „pictură“ e vorba.
O să mă duc la farmacie să-mi cumpăr o „gleznieră“. Probabil că aşa trebuie tradus termenul francez de „chevillère“ (nu l-am găsit în Petit Robert).
27 ianuarie 2019
Magda a venit ieri să vadă „pictura“. Avea aerul că o interesează, ba chiar îi place. Dar pentru ea, eu rămân în primul rând scriitor (experimentalist?). Un scriitor care a înţeles raportul dintre domeniile artei şi, mai ales, acela dintre literatură şi muzică.
Magda a scris un eseu în engleză despre Zadarnică e arta fugii. Când? Nu mai ştiu… Cu vreo zece ani în urmă. Oricum, după 2007 când Zadarnică a apărut în engleză. Înseamnă că am scris despre asta într-unul din primele caiete.
Mă repet? Nu-i grav… Repetiţia e cea mai importantă structură şi literară, şi muzicală.
Acum, pe Magda o interesa un alt roman al meu pe care doar l-am început şi apoi l-am abandonat după două sau trei capitole. Şi despre care i-am vorbit – spune ea – nu ştiu când la Sinaia…
Romanul se vroia o transpunere în literatură a unei partide de şah, mai exact spus a unui final de partidă. Pe eşichier rămăseseră (dacă mai ţin eu bine minte) doar un rege, un cal sau un pion, iar de partea cealaltă: un rege şi o regină. Mai exact spus, personaje care trimit la o partidă nu departe de mat.
Magda ar fi vrut să citească paginile astea de început de roman. Cu piciorul pe care abia îl târam, nu aveam niciun chef să urcăm până la mansardă, în (fosta) cameră de lucru. I-am promis că-i trimit paginile în SUA. După plecarea ei, am văzut în catalogul „arhivei D.T. de la Biblioteca Academiei“ că am trimis bibliotecii şi paginile astea de manuscris. Să fi făcut o copie pe dischetă cum face de obicei?
30 ianuarie 2019
Am cedat la insistenţele lui Mimi şi ale Monei şi m-am dus la spital:
Nu e o entorsă, e de-a dreptul o fractură. La „Urgente“ eşti silit să aştepţi câteva ore. Benita a venit cu maşina să mă transporte acasă.
Nu mai aveam doar un simplu baston, ci două cârje. La vârsta mea, muşchii braţelor nu mai au forţa să transporte un corp de aproximativ 80 kg.
Trebuie să rabd ghipsul şase săptămâni. Va fi cumplit…
Magda nu ştie dacă paginile pe care vrea să le citească formează trei capitole, aşa cum i-am spus. Titlul romanului urma să fie „Blanc comme lèpre, noir comme la peste“.
3 februarie 2019
Nu ştiu cum o să suport şase săptămâni de ghips…
Benita mi-a promis că va închiria un fotoliu pe rotile. Va fi, sper, mai uşor decât cu cârjele.
Temperatura ultimilor patru ani e cea mai ridicată din câte au fost până acum înregistrate.
(…)
În alt articol din acelaşi Le Monde aflăm că, odată cu temperatura, creşte şi apa oceanelor. Încheierea e de un pesimism insuportabil:
„Même si les émissions étaient immédiatement stoppées, les gaz à effet de serre déjà émis continueraient à réchauffer les océans pendant des milliers d’années, en raison de leur longévité dans l’atmosphère et de l’inertie du système climatique…“
După un alt oceanograf (Sigrid Lind), ne apropiem de momentul în care Oceanul Atlantic va invada Arctica, dereglând zona de convergenţă pe care o constituie Marea Barents.
7 februarie 2019
Nu e deloc uşor de suportat ghipsul. Graţie fotoliului rulant pe care Benita l-a închiriat, mă pot deplasa mai bine decât cu cârjele; dar ca să mă spăl nu mă ajută şi nici la alte nevoi zilnice.
Şi infirm, şi bătrân e poate cam prea mult!
12 februarie 2019
Am fost la spital, la control. Totul e în regulă! Dar pentru a afla asta a trebuit să aştept trei ore. Benita era, desigur, cu mine. Dar nu prea aveam ce discuta împreună…
20 februarie 2019
Mona se plânge de dureri asemănătoare cu cele pe care le-a simţit când a avut embolia pulmonară. Cu vreo 10-12 ani în urmă. Eram la Glos şi m-am întors val-vârtej la Paris s-o ajut să se interneze la spital.
Mimi pleacă mâine la Sevilla. Mona nu vrea să-i „strice sejurul“.
22 februarie 2019
Mona e la spital. I-au făcut un scaner: nu are embolie. E mai grav, zice ea: o leziune pulmonară. Se întoarce acasă, dar după weekend se duce din nou la spital, pentru analize. Leziune pulmonară e un alt nume pentru cancer? Pare puţin speriată.
Nu pot s-o ajut. Sunt imobilizat în casă. Mai exact, cu ajutorul fotoliului rulant pot să mă deplasez până în faţa televizorului, unde şi mănânc. Am şi nişte cârje care îmi permit să mă duc la WC.
25 februarie 2019
Mimi a plecat în Spania, în sud (Sevilla, Malaga, Cadix). Mona aşteaptă verdictul analizelor.
Nu ştiu ce să fac… Nu pot să „pictez“. M-am dezobişnuit să citesc. Sunt ca elevii de azi care preferă să se uite pe ordinator în loc să citească. Eu mă uit şi la televizor.