Ion Vartic, Ţara Miţei Baston

• Gina Patrichi, în rolul Miţei Baston, în spectacolul cu D-ale carnavalului. Regia: Lucian Pintilie (1966).

Cuvîntul numărul 1 din România zilelor noastre este scandal. El apare, permanent, în ştirile publice şi în conversaţiile particulare. De aceea, nu întîmplător, editorialul de început de an al lui Gabriel Chifu – din România literară, nr. 1-2, din 9 ianuarie 2026 – are un titlu întru totul semnificativ: Sub soarele negru al cuvântului scandal. Citez cîteva pasaje ilustrative din simptomaticul editorial: „Scandalul uriaş din justiţie, legat de legea pensiilor speciale şi amplificat de dezvăluirile din documentarul Recorder, dar şi de mărturiile unor magistraţi privind amânarea cauzelor de mare corupţie, şi nu numai, până la prescrierea faptelor. Scandalul apei potabile din Prahova şi Dâmboviţa. Scandalul ministrului cu CV-ul falsificat. Scandalul fără sfârşit din coaliţie, culminând (deocamdată?) cu votarea de către PSD a moţiunii AUR împotriva unui ministru din coaliţie (ceea ce încalcă protocolul care stă la baza acestei coaliţii!)“. Reflex al situaţiei generale prelungit pînă în viaţa literară şi universitară: „În fine, lumea noastră literară mică tocmai are în derulare şi ea scandalul ei: legat de schimbarea programei pentru manualele de limba şi literatura română din învăţământul liceal“. Cu concluzia pe care lesne o întrevedem: „Cum constatăm, situaţia generală stă sub semnul unui singur cuvânt, care rezumă tot ce trăim: scandal. E un scandal nesfârşit, care ia diferite chipuri şi se manifestă pe cele mai neaşteptate paliere, şi e unul devastator, traumatizant, căci ne împiedică să fiinţăm normal şi să facem necesarii paşi înainte“.

„Şi atunci – se întreabă fără speranţă editorialistul – dacă sub soarele negru al cuvântului scandal stă prezentul, cum va fi noul an?“

• Mariana Mihuţ, în rolul Miţei Baston, în filmul De ce trag clopotele, Mitică?. Scenariul şi regia: Lucian Pintilie (1981).

Păi cum să fie? Cel mai probabil, tot la fel. Căci televiziunile continuă să posteze, euforice, laitmotive cu aceeaşi sintagmă: „scandalul sondajelor“, „scandalul taxelor“, „scandal pe reforma în administraţie“, „scandal uriaş în coaliţie“ şi tot aşa fără încetare. Totul este scandal. E întru totul simptomatic că în media nu apar niciodată cuvintele: polemică sau conflict, ce presupun un cu totul alt nivel ideatic şi intelectual, ci numai şi numai scandal, cu sugestia primară de insulte reciproce, de încăierare şi agresivitate generale. E tot mai accelerată degradarea mentală şi intelectuală în modul în care gîndesc şi se exprimă zilnic demnitarii actuali şi purtătorii lor de cuvînt, modele de comportament verbal pentru anonimii de pe reţelele sociale. De pildă, moderatorii de la televiziuni nu spun „cutare l-a demis pe cutare“, ci „cutare îl dă afară pe cutare“, sugerîndu-ni-se că „cutare îl apucă de guler pe cutare, îi dă un picior în spate şi îl aruncă pe scări, în stradă“. Felul acesta repetat de a vorbi public ca la mahala îmi aminteşte de faptul că la începutul anilor ’90, apărea în ziare şi la televiziuni în mod obsesiv formularea „cutare a sărit la gîtul lui cutare“, întrucît comentatorii nu puteau concepe că ar putea fi vorba numai de un conflict sau o polemică de idei. Şi dacă tot e vorba de scandalul manualelor şcolare, nu m-ar mira, deci, ca în curînd un elev sau un student, pus să ilustreze, la examen, genericul conflict dramatic, o să vorbească de-a dreptul despre „scandalul“ dintre Creon şi Antigona. La fel, astăzi, „Schimbăm lăutarul“ (în loc de primul-ministru), zic alţii, pe bună dreptate, căci modul lor de a se exprima e unul de subcivilizaţie, de mahala şi de manea.

De ani de zile, nestingheriţi, tonul agresivităţii primare îl dau în Parlament, filmîndu-se pe sine cu telefonul, preluaţi de televiziunile fericite, strănepoata urlătoare şi strănepotul mîncător de cofeturi tricolore ai „electricei“ Miţa Baston, ea însăşi proto-suveranistă, în viziunea din teatru şi din film a lui Lucian Pintilie. Aşadar, conform partiturii arhetipale, ilustrate de nemuritorul Caragiale:

Nae: Vrei scandal cu orice preţ?

Miţa: Da, vreau scandal, da… ai uitat că sunt fiică din popor şi sunt violentă; ai uitat că sunt republicană, că-n vinele mele curge sângele martirilor de la 11 fevruarie; … şi am să-ţi torn o revuluţie, da’ o revuluţie… să mă pomeneşti!…

Sentimentul românesc al fiinţei nu ni-l dă Mioriţa, ci Miţa Baston. Ea este adevărata noastră eroină naţională, căci România de astăzi este ţara Miţei Baston.