Ştefan Melancu, Ithaca, mon amour, Iaşi, Editura Junimea, 2026. „Roman conceptual, foarte bine condus, metanarativ pe alocuri, filosofic pe ansamblu, scris din perspectiva punctului unde se intersectează nostos-ul odiseic, «uşurătatea fiinţei» a lui Kundera şi frisonul exilului etern al lui Ovidiu la Tomis. Un universitar şi poet consacrat în centrul ţării se mută cu postul în sud (oraşul e recognoscibil prin toponimele sale), contrariindu-şi cunoştinţele şi prietenii. Între cele două drumuri ale vieţii, cel al regăsirii de sine şi cel al impreciziilor stagnante, el îl alege, inerţial, pe acesta din urmă, erosul oferind doar un palid reflex al certitudinilor existenţiale şi artistice spre care aspiră. (…) Protagonistul său ilustrează perfect acest complex al suspendării fiinţei în nedeterminare, pendulând intre două lumi, al căror potenţial de confort psihic e garantat nu de oameni, ci de patrupedele (câini, pisici) în care aceştia îşi proiectează tandreţea (Ştefan Borbély)
Flavius Lucăcel, Singurătatea pietrelor, piesă de teatru tradusă în ivrit de Paul Farkaş şi Moshe B. Itzhaki, Tel Aviv, Editura Keshev Leshira, editor prof. Rafi Weichert, ilustraţii de Noa Harif, 2025. „Piesa Singurătatea pietrelor este un exemplu clar al sensibilităţii sale faţă de ceea ce este «diferit» şi faţă de «celălalt». Piesa prezintă trei personaje: un cuplu (mama şi tata, a căror iubire a murit, şi a căror căsnicie se destramă), şi un copil cu tulburări de spectru autist, delfinul mamei, care încearcă cu toată puterea să menţină integritatea casei.“ (Moshe B. Itzhaki) (L.F.)