Dan Gulea, Poeme despre natura umană

Întoarcerea la poezie a lui George Arion, cel mai semnificativ autor de mistery & thriller de la noi este, în felul ei, relevantă (Thriller, poeme cu suspans, prefaţă de Ion Bogdan Lefter, Bucureşti, Editura Crime Scene Press, 2025, 352 p.). După Copiii lăsaţi singuri (1979), au urmat Amintiri din cetatea nimănui (1980), în stil neomodernist, cu metafore relevante, continuate şi în volumul de poezii din 1997. Între timp, publicase o monografie a poetului Al. Philippide, cunoscut în poezia interbelică pentru lirismul său obiectiv: A.P. sau drama unicităţii: încercare de portret interior (1982). Se afirmase ca un jurnalist consecvent, autor de interviuri cu personalităţi culturale din domenii diferite, uneori culegându-le în volum.

Pe acest fond apare romanul Atac în bibliotecă (1983), care deschide seria de romane (zece, până în prezent) ce îl au ca protagonist pe ziaristul-investigator Andrei Mladin, cunoscând un succes deosebit (inclusiv ecranizat), în special pentru că se distanţa de clişeele propagandistice ale genului, în comunism şi în capitalismul neocomunist. George Arion îşi construieşte o identitate prin romanele de tip crime scene, atât de puternică, încât schimbă şi numele speciei, prin adaptare la clasificările internaţionale: de la roman poliţist (cu varianta pamfletară, informală: miliţist) vorbim astăzi despre thriller & mistery, la care se adaugă, dincolo de acest fapt de teorie literară, impactul ce poate fi analizat în termeni de sociologie literară prin editura Crime Scene Press, care editează literatură română şi internaţională de mistery & thriller contemporan. Se adaugă alte exemple şi alte exemple: scenarii de film şi de seriale TV, teatru radiofonic, libret de operă.

În serie apare acum poezia – fireşte, total diferită de primii paşi pe terenul metaforei din volumele amintite – volumul se numeşte, elocvent, Thriller, şi este subintitulat „poeme cu suspans“. Aşadar poeme narative, cu personaje, adesea cu intrigă, organizate brevilocvent: un prilej excelent pentru o recapitulare a principalelor tendinţe thriller & mistery, de la atmosfera poescă, la prezentul autohton, ce are în centru toposul lui George Arion, orăşelul Barintown, situat undeva în continentul american, asemănător, după cum sugera şi prefaţatorul acestui volum, Ion Bogdan Lefter, unui englezesc Midsommer, poate şi în sensul că micuţa localitate este un magnet al crimelor. Mai mult decât o istorie a genului literar, Thriller pune în scenă o istorie a literaturii, după cum a inventariat, exhaustiv, Lefter: sunt marile nume şi marile dileme ale literaturii, de la Shakespeare la Dostoievski, Keats sau Whitman.

Un moment special de ceea ce aş denumi intratext al volumului este relaţia dintre prefaţator şi autor, pentru că, sub transparentul nume de John B. Leftwinger din poemul „Prefaţatorul“, se citeşte povestea unei tentative de asasinat: „John B. Leftwinger scria prefeţe minunate/ Admirate şi de către cititori şi de către critici./ Toţi scriitorii îşi doreau/ O Introducere semnată de el./ Dar în Cuvântul înainte/ La romanul lui Abel Miner/ S-a întrecut pe sine însuşi./ Autorul ar fi vrut/ Ca Leftwinger să nu mai poată scrie/ Un text mai grozav pentru altcineva./ L-a chemat la o cafea/ I-a pus cianură în ceaşcă/ Şi s-a dus să răspundă la telefonul fix./ Dorind să consulte o lucrare/ Mult adulatul prefaţator/ Şi-a făcut loc pe masă/ Schimbând poziţia tăvii cu ceşti/ Astfel încât Miner a băut cafeaua otrăvită/ Iar Leftwinger s-a specializat/ Şi în scris necrologuri“.

Poemul, într-o primă variantă, ar fi fost scris după ce autorul văzuse prefaţa volumului său – de aici discuţii şi o intervenţie a prefaţatorului însuşi asupra textului: „i-am propus pentru prefaţatorul din poemul «Prefaţatorul» un nume mai transparent: John B. Leftwinger. Mi-am asumat – spune adevăratul prefaţator – dintotdeauna o identitate intelectuală de centru-dreapta, însă fonetica bate acum ideologia, nu cumva ca vreunui cititor să-i scape jocul onomastic.“ De notat şi că, în acest dialog, autorul dă o replică şi prin dedicaţia la începutul volumului: „se dedică Domnului Profesor Ion Bogdan Lefter“.

Nu aici se opreşte tipul de lectură a literaturii contemporane pe care îl conţine volumul Thriller; printre altele, apare viziunea despre critica înregimentată: în poemul „Jurnalul secret“ este consemnat testamentul unui critic, care vrea să i se publice jurnalul la câteva decenii după moarte. Documentul intră pe mâinile poetului: „am citit pe nerăsuflate/ Şi m-am îngrozit./ Hoyt, criticul admirat de o lume întreagă,/ Fusese plin de venin./ În paginile care trebuiau publicate postum/ Împroşca fără cruţare cu noroi/ Pe toţi scriitorii pe care îi cunoscuse/ Şi pe care în cărţile lui/ Îi ridicase în slăvi“.

Dimensiunea metatextuală a Thriller-ului era anunţată încă de la prima pagină, din poemul ce dă numele volumului, care dă glas cărţii înseşi, într-un imaginar dialog cu celelalte cărţi din bibliotecă: „Nu vă feriţi de mine,/ Suratelor,/ Doar eu am personaje/ Care vă pot apăra/ De toate relele lumii/ Şi oricine îmi parcurge paginile/ N-are cum să se plictisească“. Chiar dacă, inevitabil, este predominantă, această dimensiune, acest tip de lectură de tip inter- şi intra-textual nu este singurul, pentru că George Arion, după cum afirmă prefaţatorul real, „colecţionează toate crimele posibile şi imposibile: premeditate şi întâmplătoare, crude, cinice, oribile, demente, dar şi sentimentale, pasionale […] nu-şi refuză nici infracţiunile mai mărunte, furturile, păcălelile, farsele, malentendu-urile“. Este o lungă meditaţie, discontinuă, despre soarta omului, pe motivele Ecleziastului, ale vanităţii, ale efemerităţii naturii umane. Personajul poetului (în abundenţa de nume de criminali şi de victime există şi acest personaj, al poetului, al eului) este cel mai adesea un sceptic ce contemplă acest cabinet de monstruozităţi, de degenerescenţe; alteori este el însuşi un killer fără scrupule şi istoriseşte ca într-un purgatoriu ce crime a făcut sau în ce afaceri a fost târât.

Întoarcerea la poezie de care am amintit este, aşadar, la prima vedere, înşelătoare, pentru că autorul nu mai foloseşte exprimarea de altădată; sensul însă rămâne neschimbat, în această galerie de chipuri şi de feţe, de atitudini diverse, subsumabile unor constante, precum dragostea de viaţă, dorinţa de a fi liber, dar şi egocentrismul, goana după putere – toate, filtrate prin universul marca George Arion, mai mult sau mai puţin citadin, oarecum american – dacă ne referim la Barintown – sau mai degrabă românesc, contemporan, prin Andrei Mladin – ori pur şi simplu universal, cu reţele sociale, IA, telefonie mobilă, acţionate însă tot din perspectivă tradiţională, ca simple însemne ale puterii absolute, ale vanităţii şi ale altor păcate umane. Şi din punct de vedere stilistic notăm alegerea de a începe fiecare vers cu majusculă, precum tipul de poet reprezentat de Al. Philippide; poezia are o anumită solemnitate chiar şi în ipostaze „thriller“.

Thriller înseamnă şi horror (Trenul fantomă, Uşa secretă, Îngropat de viu), şi fapt divers (Domnul Nolan), şi rasism (Segregaţie, Emigranţii), şi legende (Primii locuitori) – titluri foarte clare, de altminteri, ilustrând anumite subtipuri, ar spune un clasificator de teorie literară. Sau se pot întâlni poeme de critică socială: „Mâncare, băutură/ pentru 300 de oaspeţi/ Îmbrăcaţi în haine de lux […]/ Nu departe de ei/ Cete de zdrenţăroşi/ Aşteaptă înghiţând în sec“ (Nunta secolului). Uneori, versul ajunge la eposul popular, atunci când spune: „mai toarnă nisip în clepsidră,/ A rămas prea puţin pentru noi,/ Şi se duce, se duce la vale/ Tot mai iute-ntr-un straniu şuvoi“ (După eliberare).

Thriller de George Arion este o prelungire a universului creat de autor; datele de mai sus, de la horror la critică socială, trecând prin intertextul de şcoală postmodernă, sunt de asemenea identificabile în ciclul Andrei Mladin sau în celelalte povestiri, romane, scenarii ale celui mai semnificativ scriitor de mistery & thriller de la noi.