O idee realistă că într-adevăr n-am existat

 

Toţi sîntem mai mici acasă decît în depărtare şi adevărul fizicii doare

Nici cînd vom pleca de aici nu vom fi altceva măsurile noastre au fost luate

De un croitor priceput care nu taie de două ori atent la stofa clientului

Pielea noastră a fost tăbăcită biata inimă cîntărită picioarele pironite

Dar mai ales expusă public biometria mîinii cu care am scris pagini

care se vor dovedi

Cîndva biete hieroglife de neînţeles pentru copiii noştri absolut realişti:

Nu a existat Coande în Craiova şi nici în altă parte chiar dacă

Eu l-am văzut ieşind din casă zi de zi să meargă într-o clădire

Unde privea portretele unor oameni care azi nu mai privesc nimic

O contemplare a cărţilor din rafturi unde spiritul lor este

mai degrabă prizonier

Iar ce vine din viitor e pustiitor cum vocea sufleorului uitat în cuşcă

Scena e goală aerul învie tăiat de fluturii din podul scenei – unii cred

Că sînt sufletele actorilor captivi încă în scena din „Macbeth“ unde s-a spus

„Sînt îngropat în sînge am păşit atît de-adânc încît dacă nu aş continua

Întoarcerea ar fi la fel de obositoare ca mersul înainte“, într-adevăr, hahaha!

Replici uitate dar într-adevăr cine ar mai vrea să se întoarcă acolo unde

Chiar sîngele este o biată imagine a ceea ce era odată adevărat?

Aş fi putut opri măcelul dar am ezitat

Şi asta este o idee realistă că într-adevăr n-am existat.

 

Ceaiul lui Turcea

 

Eu să prepar ceai nu ştiu îmi lipsesc armele răbdării dar mai ales

Compoziţia flautul ceaiului sîsîind în liniştea din capul omului

Cînd se trezeşte în întuneric singur în cameră şi crede că doarme

A visat că departe de aici e cineva care s-a trezit copleşit de o

Bucurie alcătuită din florile coroniţei purtate de iubita din copilărie

Ochii lui deschizându-se din nou în lumea aceasta sînt orbiţi

De strălucirea focului unde un ibric în clocot aşteaptă ceai să picure

Ca în copilărie când ploua zi de zi vara şi fotbal pe rupte nu putea juca

Dar şi aşa ieşea în ploaia binefăcătoare ceaiul de la ora cinci

al Domnului se pare

Cu o reţetă atât de simplă că oricine poate ţine minte ceremonia:

Am băut picătură cu picătură eu, întunericul (împrumut, Daniel Turcea).

Pui aşadar pe foc un ibric apă flori din coroniţa iubitei din copilărie

În vreme ce fredonezi o melodie ca purtată pe aripile vîntului.

Cînd este gata bei picătură cu picătură întunericul pînă se face lumină.

Flautul ceaiului sîsîind în liniştea din capul omului abia trezit.

 

Minutul de aur

 

În următoarea pauză de publicitate vom face un anunţ

important pentru poezie

Nu mai există mari critici aşadar nu se mai nasc nici poeţi mari

Genetica ar putea să explice acest fenomen dar genetica este complicată

de cîte unul

Cu mari merite în omisiuni un salivant care a prezis că poezia

Este materia întunecată din capul unui critic perfect conservat în

Mlaştinile din Tollund un cîmp de dificili morţi plutoniul literaturii

Din aripile fluturelui Pseudozizeeria maha din zona de dezastru Fukushima

Posteritatea morţii în polenul său contaminat pe care un maestru a pictat

PseudoCapela Sixtină din care un deget coboară spre feţele noastre amuzate

Un argonaut care a făcut cerurile şi pămîntul gravitaţia şi lupta cu inerţia

Bibliografia generală astenia de primăvară trecutul şi viitorul

Dar niciodată prezentul căci, dragi cititori, cu asta se ocupă bietul poet

Pentru că poate ştiţi (minutul de aur în publicitate este acum)

Că oricum această arătare altă treabă nu are.

 

Antracit

 

Noi toţi sîntem mai întunecaţi cînd revenim din visele celor dragi

Aproape frumoşi cu chipuri de mari actori cu măşti antracit

De carnaval unde unii desculţi mărşăluiesc prin faţa unei tribune

Defilăm şi sîntem priviţi de domni gravi impecabil machiaţi

Ura ura nimeni nu strigă o paiaţă face rolul vieţii în faţa unui stîlp ars

Un titirez pe aţa destinului cu mişcări de păpuşă mecanică

Nu te întorci de două ori spre tine se aude în timpanele veacului

Niciodată n-a fost mai multă dragoste pe pămînt îmi spune o persoană

Cînd trece prin faţa mea şi simt o inimă din altă eră care îmi vorbeşte

Cu o emoţie pe care nu mă credeam capabil să o aprob

Ca în ziua cînd un cîine m-a privit în tăcere şi nu am înţeles

decît foarte tîrziu

Că îmi spunea că nu pricepe nimic din cuvîntul tăcere.

 

Partea secretă

 

Stai acasă şi scrii versuri oamenii serioşi investesc în AI

Nemurirea unei părţi secrete din propriul corp

Ia-ţi o slujbă mai bună nimeni nu citeşte prostiile tale visătoria

Că la retragere îţi vor spune „era ca o lumină strălucitoare în firma noastră“

(Prea multe filme proaste după miezul nopţii)

Unde sînt oamenii de zăpadă m-am trezit foarte mirat

Stocurile au fost lichidate abandonaţi teritoriul

Scoateţi din priză ultimii clasici regurgitaţi trecutul

Goliţi rafturile cu cărţi porcii să fie tranşaţi corespunzător

Carnea ne va ajunge pentru o săptămînă daţi oasele

Din mînă în mînă lucraţi pentru un viitor răbdător

Acceptaţi situaţia şi ultimul salariu pe fluturaş

Cu ochii închişi spuneţi absolut cumsecade

„Ei iubesc adevărul cînd îi scaldă în lumina lui

Şi îl urăsc cînd îi contrazice“.

 

Semne pe trup

 

A mai rămas iubire doar în aceste colibe

Omul care a spus asta va fi un gînditor

În urma lui ninge capete îngropate

În cuşti unde explodează noul mesaj

Ascunde-te!

Oricum te vom găsi mi-am întemeiat cauza

Pe nimic (împrumut, Goethe)

Feriţi-vă în cea mai senină zi a vieţii voastre

Vă avertizez în timp ce evit fostul meu trup

Cum aş ocoli un critic plătit de edituri să admire

Rufele negre ale literaturii

Un ciocănar care bate poezia în cuie

Medaliile scîrbei ziduri pline de ură

Nu te uita înapoi citeşte aceste semne pe trup

Zăcăminte de sens peste pielea jupuită a gheţii.