Vladimir Tismăneanu, Crepuscul fără glorie: agonia comunismului dinastic

Pretenţiile deterministe ale ideologiei oficiale erau de fapt manifestarea flagrantă a falsei conştiinţe. Ideologul nu mai trebuia să rostească numele Genialului. Era de ajuns să cotropească minţile cu vorbe goale despre inexorabilele „legi ale dialecticii marxiste“. Universal valabile, desigur. Oportuniştii se întreceau cu imbecilii în negarea realităţii. Unii nu s-au lăsat păgubaşi, şi-au justificat când mieros, când veninos, laşităţile, abdicările, travestiurile.

Minciuna era ubicuă. Dedublarea era practica socială generală. În conversaţiile sale cu Gorbaciov, extrem de tensionate, în special cele din 1989, Eroul între Eroi îi spunea: în România reformele avuseseră loc cu două decenii înaintea perestroikăi. Altfel spus, un exemplu de protocronism ideologic. Democratizare? Noi am introdus „autoconducerea muncitorească“. Debita aceste bazaconii cu acea certitudine născută din solipsism, ignorantă şi arogantă. Am recitit în aceste zile cartea generalului în rezervă, activist de partid şi istoric militar, Constantin Olteanu, O viaţă de om. Dialog cu jurnalistul Dan Constantin, Editura Niculescu, 2012. Născut pe 5 iulie 1928, autorul a încetat din viaţa pe 1 mai 2018. Ca secretar al CC, responsabil cu problemele internaţionale, Olteanu a fost prezent la fatidicele întâlniri dintre liderul român şi nemesisul său de la Kremlin.

Liberalizarea preconizată de Gorbaciov îl scotea din minţi pe Ubuescu. Se prăbuşeau toate dogmele care îi ghidaseră viaţa. Ceauşescu îi reamintea neastâmpăratului ucenic vrăjitor că nu trebuie permisă publicarea de cărţi antisovietice. Îşi mărturisea dezaprobarea pentru avalanşa de critici la adresa lui Stalin apărute în revistele şi ziarele sovietice. Una dintre ultimele misiuni ale lui Olteanu a fost să reprezinte PCR la furtunosul Congres al PC Spaniol din ianuarie 1989. Ceauşescu i-a trimis un mesaj vechiului său prieten Santiago Carrillo legat de luptele din partidul „frăţesc“. Semnificativ, liderul român l-a însărcinat pe Olteanu să o viziteze acasă, într-un modest apartament de bloc, pe veterana stalinistă Dolores Ibarruri căreia i-a înmânat un buchet de flori şi un serviciu de ceşti de cafea. Se năruia o lume în care crezuseră cu pasiune toţi trei, Ibarruri, Carrillo şi Ceauşescu.

Ultima reuniune a Tratatului de la Varşovia la care a participat Ceauşescu s-a ţinut la Moscova pe 4 decembrie 1989. Olteanu menţionează enervarea lui Ceauşescu provocată de summitul din Malta. Liderul român i-a solicitat imperios lui Gorbaciov o întâlnire în tête-à-tête. Discuţia a avut loc în prezenţa premierilor Rijkov şi Dăscălescu. Un dialog al surzilor. Ultimul înaintea exploziei din România. Ceauşescu era convins că va reuşi să treacă şi prin noua încercare. S-a înşelat amarnic. Jocurile era de-acum făcute, iar el nu făcea parte din ele.

La Congresul al XIV-lea din noiembrie 1989, delegaţia sovietică fusese condusă de membrul Biroului Politic, Vitali Vorotnikov. Mai mult ca probabil, acesta le-a împărtăşit colegilor săi ceea ce trăise la Bucureşti. În memoriile sale, fostul potentat sovietic nota: „Lauda lui N. Ceauşescu este incredibilă. Apariţia lui în sală, orice vorbă a stârnit aplauze furtunoase, scandări, aplauze. Ne-am sculat în picioare de zeci de ori. Raportul de sinteză al lui N. Ceauşescu – vreo cinci ore, cu două pauze… Discursul final al lui N. Ceauşescu. El s-a înecat literalmente cu patosul lui. Pierdut într-un ţipăt. Aruncându-şi mâinile – un semnal de a se ridica, a ridicat vocea şi mai mult. Şi tot aşa – pentru mai mult de o oră. A fost o ruşine şi tristeţe să fiu martor la această farsă“.

Hazul şi necazul situaţiei transpare în acest dialog suprarealist. Să-i reproşezi liderului PCUS că nu ştie ce-a spus Lenin în 1903, anul sciziunii dintre bolşevici şi menşevici, este ca şi cum i-ai reproşa Papei că nu cunoaşte Noul Testament:

„Tov. Nicolae Ceauşescu: Dar nouă ni s-au adresat multe partide şi tocmai pentru că este o situaţie foarte grea în mişcarea comunistă, avem răspunderea să facem ceva, chiar dacă vor veni un număr nu prea mare de partide.

Ştiţi ce a spus Lenin în 1903?

M.S. Gorbaciov: Nu ştiu!

Tov. Nicolae Ceauşescu: Oricât de puţini am fi, tot trebuie să ridicăm steagul. Oamenii au nevoie să vadă că se acţionează în direcţia creşterii influenţei socialismului şi întăririi mişcării revoluţionare“.