arderi

cu poezia sub aşternuturi

mă culc

o diger în timpul nopţii

după cum îmi ronţăiau îngerii de sub pernă

bomboanele din copilărie

pe care străbunica Eufrosina

spunea că le-ar fi lăsat acolo însuşi Dumnezeu

mai puţin singură în întuneric

şi mai puţin singură în lumină,

învelită în staniol lucios,

în spitalul unde arşii visează

printre degete dezbrăcate

de amprente

să scrie poezie.

Pythia

pasărea în care am închis

toate dârele de lumină

dând drumul la întuneric

nu mai are ciripit şi gâtul i s-a lungit

ca al unei lebede care priveşte

în vitrina magazinului cu pilote

şi perne de puf am adormit

cu capul în colivie

în fâlfâitul aripilor-lipsă

entuziasmaţi facem pariu

că putem ghici viitorul

în bezna continuă.

patruzeci

curg Niluri de lapte din vergeturi

şi burţile se umflă, peşte balon

din para de duş curge plăcerea deplină

şi tot oraşul miroase a iarbă, a tei şi a shisha

cea mai ticăloasă. cea mai ticăloasă dintre vârste

(strânge tare din dinţi şi din pumni!)

patruzeci, patruzeci

cum doare ca un reumatism să te plimbi

printre puhoaie de tineri

crescuţi dintr-o carne necunoscută

cineva se joacă întruna Iadeş

cu oscioarele tale ivite ciumăfaie. te felicit!

aseară la podcast ai învăţat să ignori,

să faci exerciţii de regresie şi ai respirat

în premieră din diafragmă

gestul mărunt şi înfrigurat în care

îţi aşezi şalul mai zdravăn pe spate.

la Cercul Polar e mereu zi până când

se face doar noapte.