Vestiar

• Codruţa Simina, tot ce-i suav produce tăieturi. poeme, Chişinău, Cartier, 2025. Volumul Codruţei Simina pare un şantier de lucru al tristeţii, melancoliei, unelte folosite pentru reconstrucţia unei lumi „ce ar putea fi îmblânzită fie şi numai fragmentar“, cum scrie Ruxandra Cesereanu: „iadul lor strecoară blândeţea prin crăpăturile lumii/ îngeraşi cu flori de mină aurii, fisurând întunericul/ constanta lor singurătate/ ca un implant în roca neclară a secolelor/ în care vom rătăci orbi“. Iată o lume construită de Codruţa Simina cu iscusinţă scriitoricească, reuşind să îndoaie „lumina/ peste marginea/ greoaie/ a lucrurilor“ şi care te lasă cu „sentimentul de a ţine totul pe dinăuntru/ senzaţia acută, ura şi pumnii, bătaia voma./ dragostea“, pentru ca la final să capeţi „un fel de a nu sfârşi“. O poezie suavă care te face să umbli cu ea mult timp ca şi „cu o hârtie cusută sub piele“. Acest discurs poetic, lipsit de ostentaţie, se cere recitit în tăcere.

• Luminiţa Giurgiu, Această tandreţe, Bucureşti, Editura pentru Artă şi Literatură, 2024. O carte scrisă parcă dintr-un sentiment sufocant de eliberare, „într-o tandră prelungire a nimicului: mocnit ghemul se deapănă/ cu mult mai lent dacă punem la temelie/ mici fabulaţii compensatorii ca atunci/ când faci subzidire şi infectezi orice gol cu ce ai mai bun/ să păcălim moartea“. Întregul volum este al tandreţii asumate printr-un mecanism poetic atent reglat, o punere în scenă a realităţii intime prin care tandreţea devine ecuatorul existenţei umane, oferind cititorului o experienţă de conectare cu fragilitatea şi frumuseţea sentimentelor umane: „plecăm în loc/ să rămânem şi ne legăm cu funii/ de vânturi sperând că/ ce nebunie/ alte fiinţe mototolind în palme/ lumina/ vor păstra poezia cu rimă/ şi verile mai fierbinţi/ când murim în avans şi iubim/ cu întârziere// facem exact pe dos de cum scrie cartea“.

• Noemina Câmpean, Ecouri lichide de avocado, Bucureşti, Editura pentru Artă şi Literatură, 2025. Un volum ca un front de luptă, în care confruntarea se dă cu adevărul interior. Poemele sunt scrise într-un registru au­toreflexiv, în care rănile tulbură şi deschid în acelaşi timp catharsisul. Printr-un discurs poetic lipsit de ostentaţie, Noemina Câmpean articulează o meditaţie intensă despre fragilitate: „ceea ce propun este să ne întâlnim la jumătatea drumului dintre linişte şi tăcere/ în spaţiul mortuar inexplorat din groapa marianelor“. „Cartea e o adâncire în infernul memorial, al acelei memorii ce prezervă adevărata identitate aidoma fluturelui conservat perfect într-un chihlimbar“ (Şerban Axinte). Acest volum este o călătorie iniţiatică, un ghid în labirintul emoţional al memoriei, către o lume profundă şi autentică.