Cristian Vasile, Iuliu Hossu şi reprezentarea lui literară

2025 a fost declarat prin lege, încă din octombrie 2023, Anul Cardinal Iuliu Hossu. În actul normativ se motiva această decizie în principal prin necesitatea de a celebra viaţa, opera, personalitatea, martiriul, precum şi rolul determinant în realizarea de către sus-amintitul ierarh a Marii Uniri. Amintind despre Iuliu Hossu (1885-1970), Legea nr. 290/24 octombrie 2023 enumera multiplele sale calităţi şi funcţiuni: episcop al Eparhiei de Cluj-Gherla din cadrul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, cardinal, senator de drept în Parlamentul României, membru de onoare al Academiei Române, dar şi deţinut politic.

La 29 ianuarie 2025, Academia Română a inaugurat Anul Cardinal Iuliu Hossu printr-o sesiune omagială organizată în parteneriat cu Arhivele Naţionale ale României şi Muzeul Naţional al Literaturii Române. Manifestarea a avut loc în Aula Academiei Române şi a fost onorată de vorbitori importanţi precum acad. Ioan-Aurel Pop, Monseniorul Giampiero Gloder, Nunţiu Apostolic, PS Mihai Frăţilă, Episcop al Episcopiei Greco-Catolice de Bucureşti, Silviu Vexler, preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, acad. Mircea Martin, poeta Ana Blandiana, membru corespondent al Academiei Române, Cristian Aniţa, director general al Arhivelor Naţionale, Ruxandra Cesereanu, prof. Ioan Cristescu ş.a. Cu acea ocazie, Romfilatelia a lansat o foarte reuşită emisiune filatelică denumită chiar „Anul Cardinal Iuliu Hossu“. Patru luni mai târziu, la 26 mai, a avut loc Gala Cardinal Iuliu Hossu la Ateneul Român (organizatori: Episcopia Greco-Catolică de Bucureşti şi Secretariatul de Stat pentru Culte) în cadrul căreia ierarhul martir a fost celebrat printr-un concert susţinut de Filarmonica „George Enescu“. Publicul a putut audia lucrări de Giuseppe Verdi – Uvertura „Forţa Destinului“, George Enescu – Balada pentru vioară şi orchestră şi Ludwig van Beethoven – Simfonia a V-a. Tot în cadrul Galei a fost difuzat un impresionant documentar despre Iuliu Hossu şi ceilalţi episcopi martiri (Şapte martori pentru Mica Romă, realizat de Anca Berlogea-Boariu). Peste numai două zile, la 28 mai, s-a derulat în Amfiteatrul Ion Heliade Rădulescu al Bibliotecii Academiei Române Conferinţa comemorativă „Cardinal Iuliu Hossu: personalitate a istoriei României“, organizată de Episcopia Greco-Catolică de Bucureşti şi Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului al Academiei Române. Manifestarea a fost organizată în ziua în care se împlineau 55 de ani de la trecerea în eternitate a Cardinalului Iuliu Hossu şi a fost onorată de cercetători specializaţi care s-au preocupat de: rolul lui Iuliu Hossu în realizarea României Mari, activitatea ierarhului din perioada interbelică, drama scoaterii în afara legii a Bisericii Române Unite cu Roma, represiunea comunistă împotriva lui Iuliu Hossu, ultimii ani ai vieţii cardinalului.

Am enumerat aici doar manifestările evocatoare desfăşurate la Bucureşti. A lipsit cumva din tot acest peisaj al evocării Fericitului Iuliu Hossu dimensiunea beletristică, însă datorită doamnei Tatiana Niculescu inclusiv acest aspect a fost acoperit odată cu apariţia unei lucrări de excepţie – Sfântul nr. 6, Humanitas, Bucureşti, 2025, 200 pag. Autoarea îşi defineşte creaţia drept „povestire“ inspirată de memoriile Cardinalului dr. Iuliu Hossu (personajul nenumit), Credinţa noastră este viaţa noastră (prima ediţie a apărut la Casa de Editură Viaţa Creştină, Cluj, în 2003). În fapt, este ceva mai mult decât o povestire. Pare un roman istoric, un roman adevărat despre o rezistenţă exemplară în credinţă şi tentativa totalitară de anulare a personalităţii, a individului – un individ care devine o simplă cifră. La Penitenciarul de la Sighet, unde începe povestea, „îţi luau numele şi îţi dădeau, în schimb, un număr“ (p. 14). Şase, „numărul lui, cu care [gardienii] îl strigau la apel, era numărul primilor oameni dinaintea căderii şi a izgonirii din Rai“ (p. 15). Închisoarea elitelor este un Infern care nu înseamnă doar regim de exterminare îndeosebi prin înfometare, pedepse, umilire zilnică, ci şi tentative de ademenire, ispite. Anchetele, interogatoriile „greu de desluşit“ derulate în cancelaria penitenciarului, sunt un prilej folosit de naratoare pentru evocarea secvenţelor biografice semnificative. Iuliu Hossu ajunge „o mână de om, numai oase“, însă rămâne pe aceleaşi poziţii ale rezistenţei spirituale. Talentul literar cu totul special al Tatianei Niculescu este pus în serviciul unei evocări istorice plauzibile, plină de sensibilitate şi susceptibilă să ajungă la mult mai mulţi cititori în raport cu o operă ştiinţifică (fie o biografie a lui Iuliu Hossu, scrisă după reguli academice, fie o istorie bine documentată a Eparhiei de Cluj-Gherla avându-l în centru pe ierarh).

Povestirea istorică – devenită povestire eroică – ne întoarce în timp în octombrie 1948, atunci când episcopul Iuliu Hossu apără identitatea Bisericii sale chiar apelând la excomunicarea unor preoţi din propria dieceză care, sub presiune, cedaseră presiunilor venite din partea puterii şi semnaseră trecerea la ortodoxie. Mult mai importantă este interacţiunea cu fostul sociolog al lumii rurale, Stanciu Stoian, devenit ministru al Cultelor, căruia Iuliu Hossu îi prezintă un proiect de Statut al Bisericii ce păstrează integritatea cultului greco-catolic: „la întâlnirea cu ministrul Cultelor au vorbit verzi şi uscate, mai mult aluzii şi propuneri voalate decât o discuţie pe şleau“. Iuliu Hossu „o ţinea una şi bună: să fie respectate Constituţia, libertatea credinţei şi a conştiinţei, drepturile omului… Ministrul se făcea că-l ascultă, apoi, pe departe, dându-i târcoale din cuvinte, îl lăsa să înţeleagă că l-ar aştepta scaunul de mitropolit ortodox al Moldovei“ (p. 28). Ultima întâlnire cu Stanciu Stoian a avut loc la Bucureşti la 28 octombrie 1948 şi a rămas fără rezultat, pentru că Iuliu Hossu nu înţelegea să se rupă de Sfântul Scaun şi să diminueze numărul de eparhii, aşa cum solicitau imperativ organele guvernamentale comuniste. În memoriile sale, episcopul a relatat în detaliu întrevederea şi îşi mărturisea intenţia de a ajunge a doua zi în audienţă la premierul Petru Groza – aspect atins şi în povestirea Tatianei Niculescu. Nu a mai putut să o facă: în noaptea de 28 spre 29 octombrie 1948, Iuliu Hossu a fost arestat la Bucureşti, într-un moment când şi ceilalţi confraţi ai săi greco-catolici împărtăşeau aceeaşi soartă.

Tatiana Niculescu surprinde cu mijloace literare această primă poposire a episcopului în universul carceral de la arestul Ministerului de Interne: „închis într-o celulă mare, cu priciuri pe jos, o saltea şi o pătură pe unul dintre ele, într-un colţ un fotoliu desfundat şi un scaun. De cum s-a văzut singur, s-a aşezat în genunchi, apoi a rămas mult timp cu creştetul lipit de ciment, ca îngheţat într-o metanie. Întemniţat pentru credinţă, îşi spunea“ (p. 31). În audienţa de la ministru, episcopul trăise cu senzaţia că Stanciu Stoian pusese la cale o farsă. De fapt, el era un om liber (chiar şi în detenţie fiind), iar ministrul – un prizonier. Cel care fusese odată un sociolog şi un politician respectat, prin ale sale scrieri despre lumea rurală şi prin apropierea în anii 1930 de PNŢ, era însărcinat acum, între altele, cu supervizarea procesului de suprimare a Bisericii Greco-Catolice alături de mult mai temutul său omolog de la Interne, Teohari Georgescu. Într-un stat dictatorial, pe cale de a deveni totalitar, bine descris de Tatiana Niculescu, aproape toată lumea putea ajunge în atenţia poliţiei politice, inclusiv un ministru al Cultelor (o dovedeşte dosarul consistent întocmit de Securitate pe numele lui Stanciu Stoian).

Tatiana Niculescu reuşeşte să redea ceea ce probabil n-ar fi reuşit istoricii specializaţi – o istorie vie, animată, pe alocuri mai plauzibilă (pentru unii cititori, cel puţin), oricum mult mai aplecată asupra cotidianului vieţii carcerale. Este şi cartea care poate anunţă canonizarea lui Iuliu Hossu.