Roxana Croitoru, O surpriză insolită

• Ramona Atănăsoaie. Foto: Radu Pădurean.

Spectacolul de închidere a ediţiei 21 a Festivalului International PUCK, 2-5 iunie, a reprezentat pentru mine o surpriză deosebită.

Monodrama Cealaltă Ofelie nu avea legătură cu păpuşile. A fost un recital, un one woman show al actriţei Ramona Atănăsoaie de la Teatrului PUCK, în regia lui Cristian Nedea.

Cealaltă Ofelie, după nuvela Eu sunt Ofelia de Gertrud Fussenegger, este o monodramă care se pretează perfect unui spectacol de teatru. A fost de altfel prezentat în regia lui Alfred Pittertschatscher la ORF-Austria Superioară ca piesă radiofonică, iar la noi, la începutul anilor 2000, în interpretarea actriţei Coca Bloos şi regia lui Sorin Militaru.

Prolifica autoare de romane istorice, piese de teatru şi nuvele, Gertrud Fussenegger s-a impus după Al Doilea Război Mondial în literatura austriacă, alături de scriitoare ca Ilse Aichinger, Christine Lavant sau Ingeborg Bachmayer. Autoarele au adus în prim-plan „recunoaşterea problematicii feminine ca temă socială şi politică majoră în Austria“. Textul nuvelei, uşor adaptat, are ca temă revolta, exacerbarea frustrărilor unui personaj condamnat de autor să fie mereu în umbră. Ofelia îşi înfruntă creatorul, pe William Shakespeare, care a distribuito într-un rol drăgălaş, de decor. Scurta ei viaţă gravitează în jurul lui Hamlet. Povestea piesei Hamlet e spusă altfel, cu sensibilitate şi profunzime, de protagonistă. Relaţia dintre cei doi e tensionată, fascinantă prin ochii Ofeliei, dezamăgitoare în final. Apelând la puterea fanteziei, poţi accepta că de fapt Hamlet este un alter ego al Reginei Elisabeta, că din Essex se naşte Ofelia. Povestea se derulează în faţa noastră cu diverse meandre. Nu urmează liniar firul roşu al poveştii shakespeariene. E o reinterpretare acceptabilă şi plauzibilă în zilele noastre. Sunt înserări din piesa lui Shakespeare, unele interpretări critice pe marginea piesei, răsturnări de situaţii ivite din gândurile personajelor.

Pe o scenă goală, cu podiumul uşor ridicat şi cu un scaun-tron în mijloc, ne întâmpină actriţa. O figură delicat-fragilă şi în acelaşi timp cu prestanţă, o divă. Se adresează direct spectatorilor şi din atitudinea ei concentrat nervoasă, din intonaţie şi gesturi recunoşti un stil, cel al teatralităţii de calitate. Actriţa se mişcă majestos. Tonalităţile glasului ei au inflexiuni calde atunci când povesteşte momente din anii fericiţi ai copilăriei petrecute cu Hamlet. Alte tonuri şi gesturi rigide când îşi înfruntă revoltată autorul, sigure şi seci sau pline de dramatism şi compasiune în final, la despărţirea de Hamlet. Ramona Atănăsoaie dispune de vigoare dramatică, de patetism, ştie prin schimbările de registru şi priviri să transmită emoţie sălii şi să o capteze.

Nu pot decât să regret că nu o vedem mai des în astfel de spectacole şi că această actriţă nu evoluează într-un teatru dramatic.