Ştefan Melancu

Ploaie de vară închipuită

 

Să alergi privirea începutului de zi

între lucruri rămase aproape

să o legi apoi de ploaia

gata de şoapte –

 

în care iubita albastră te priveşte

şiroind dezbrăcată căutându-ţi soarele

sau genunchiul tău

sau o altă viaţă închipuită

 

Ra pisica albă visând păsări de aur

un regat mie altul pentru visele ei

iar ploaia de vară închipuită

îmi tot şopteşte uite-le vezi-le

 

în vreme ce fumul ţigării îmbracă viaţa

cafeaua neagră şi oarbă

şi cheamă ziua cărţile-alături –

 

aceleaşi lihnite şi albe

ce şuieră timpul (câte şi mai câte

stoluri de inimi) –

 

un gând mie îmbrăcat în departe

altul dezbrăcat şi ud căutându-te