Demény Péter s-a născut la 24 iulie 1972 la Cluj-Napoca. Licenţiat al Facultăţii de Litere a Universităţii Babeş-Bolyai. A lucrat la edituri, cotidiane şi hebdomadare, reviste literare. Este redactor-şef al revistei Matca. A publicat volume de poezie, proză, eseu, cronică literară, publicistică, debutând cu volumul de poezii Ikarosz imája (Ruga lui Icar), 1994. A publicat romanele Visszaforgatás (Vârtej în reluare, Ed. Curtea Veche, 2023, trad. de Kocsis Francisko), 2006; Vadkanragyogás, 2017 (Splendidul mistreţ, Ed. Curtea Veche, 2020, trad. de Kocsis Francisko), poezii pentru copii (Ágóbágó naplója/Jurnalul lui Ágóbágó, 2009), două romane-basm: Tamara és a vidámság mellénye (Tamara şi pieptarul veseliei), 2018; Tamara és a tavirózsák zenéje (Tamara şi muzica nuferilor), 2019. A tradus în maghiară scriitori români, precum Ştefan Bănulescu, Traian Ştef, Daniel Bănulescu, Filip Florian, Daniel Bănulescu, Pavel Şuşară.

 

 

Traseu (Útvonal)

 

Mi-ar trebui un tren

pe mine la mine însumi să mă ducă;

fericirea omului să nu fie schimbată

de macazuri interioare,

să creadă că goneşte fără oprire, fără deraieri,

că nu trebuie să tragă nicicând semnalul de alarmă,

că doar priveşte prin geam,

peisajul e mereu minunat,

că nu va pierde trenul în nicio gară

pentru că a zărit o melancolie cu ochi de Puccini,

pornire-sosire, ce-i atât de greu?

 

Dimineaţă (Reggel)

 

M-am mutat. Acum

mă trezeşte mereu

lipsa râului.

 

Roata ţiganului (Mókuskerék)

 

M-am făcut scriitor

ca să văd alţii cum sunt –

mă uitam la mine însumi.

 

Vot (Szavazás)

 

Fie Icar pasărea anului,

pentru că a reprezentat altceva decât tatăl său,

pentru că nu s-a speriat de premise,

pentru că a supravieţuit murind,

pentru că-i ameninţat de pierire,

nu-l voi mai vedea niciodată pe cer,

nici între oameni,

deci eu votez

ca să fie el pasărea anului

în fiecare an, n-ar fi rău.

 

Propunere empatică (Együttérző javaslat)

 

Dragă prietene,

iubirea ţi-e cuşcă,

femela a scăpat,

te-a lăsat în urmă.

 

Într-o noapte, cuşca se ridică-n tărie,

gratiile se fac praf,

iar tu rămâi pe loc, sub solitudinea stelelor,

în mâzga vieţii vechi, în vidul vieţii noi.

 

Dar până aştepţi să se întâmple asta,

ai putea încerca, totuşi, să sfărâmi datul

în care ai crezut până acum.

Înrobeşte-ţi robia.

 

Şahul vieţii (Életsakk)

 

după neagra cenzură

vine-acum cea luminoasă

n-am trăit degeaba

 

Declaraţie (Nyilatkozat)

 

noi nu suntem negri

nu suntem infractori urmăriţi

nu

nu furăm nu ucidem

nu ne aşteptăm să fim trataţi în mod special

noi trăim precum toţi ceilalţi

suferim la fel

nici noi nu avem shenandoah-ul nostru

pe noi ne zdrobeşte o pace de o sută de ani

şi singura cale de scăpare e să naştem mereu

poate atunci se întoarce mersul lumii

apărăm întotdeauna cultura

noi nu dărâmăm mai degrabă

inaugurăm statui

ne-am smuls de multă vreme supărarea din inimi

ne uităm cu ochii albaştri în cerurile înnorate

care răsună mereu de furtuni

în timp ce noi ne rugăm pioşi

eternii noştri duşmani să nu aibă parte de bucurii

noi nu facem pe martinlutherking-ii

revoluţiile noastre sunt altele

noi am doborât în praf statuile potrivite

pe acelea le-am redirecţionat

am înfiinţat falansterele potrivite

noi nu devenim uşor manipulaţii manipulatorilor

ne încredem în justiţie în legalitate şi în democraţie

pentru că omul e alb

şi-n asta nu acceptăm controverse

sperăm că ne-am făcut înţeleşi

 

Dirijori (Karmesterek)

 

Care-i cel mai bun? Bernstein cu părul vâlvoi

sau elegantul Muti, scăldat în sudoare?

Despre cel din urmă, Polgár László a spus

că e „bagheta perfectă“, iar despre cel dinainte

că a fost întruparea unităţii dintre inimă şi raţiune.

Sau Karajan, acest maestru cu pleoape coborâte?

Celibidache, cel care vorbea o sută de limbi?

Ferencsik, acest cetăţean de-a dreptul scandalos?

Sau Fischer Iván, care mijloceşte, ludic, în engleză?

Sau zbârcitul Gherghiev, rigurosul Janson,

însufleţitul Rattle ori zâmbitorul Canellakis?

În orice caz, e o meserie destul de ingrată:

puţini pricep de ce eşti bun, mulţi te laudă,

ridică osanale muzicii, dar se gândesc la fracul tău

şi nu pot înţelege, de fapt, sensul existenţei tale,

prădător minunat, omul nu are habar de ţelurile tale.

 

Prezentare şi traducere de Kocsis Francisko