Adrian Dinu Rachieru

1. Intrând într-o librărie, prima impresie e cea de bogăţie. Rafturile gem, privirea vizitatorului (fie cititor, fie autor – şi el un cititor, insaţiabil, nu?) cercetează cu lăcomie oferta, chit că s-au înmulţit, constatase demultişor V. Andru, „cititorii de coperţi“. Vânzările sunt, însă, în suferinţă. Preţurile interdictive pot fi o explicaţie. Societatea mediatică, cu piaţa ei spectaculară (v. Guy Debord) produce, pe bandă rulantă, teleintelectuali, mixând informaţia (în avalanşă) cu divertismentul (infotainment), cu trena de consecinţe; virtualism, infantilizare, starizare, publicizare. Iar Homo Zappiens rătăceşte într-o lume interconectată, fără memorie, în agitaţie entropică şi relativism cultural, sedus de două concepte „magice“: piaţa şi comunicarea, în plină „bigamie virtuală“ (ştergând frontierele dintre viaţa on-line şi viaţa reală). Soarta cărţii pare pecetluită, deşi „tribul“ cititorilor n-a abandonat lupta.

2. La o primă ochire, raportul literatură originală/ traduceri pare dezechilibrat, fireşte în favoarea ultimului termen. În realitate, la noi, boala autorlâcului face ravagii, diluviul editorial ne sufocă. Doar că e vorba, majoritar, de autori mărunţi şi ciupercăria editurilor de apartament, fără filtre culturale şi corectori, cu difuzare doar amicală (din fericire!). În privinţa editurilor noastre serioase (câte sunt), contează politica editorială şi expunerea (la vedere, dacă sunt în graţiile librarilor). Iar dacă ne interesăm de strategiile guvernamentale în domeniul culturii, ne vom împotmoli într-un limbaj ciudat, ocolind cuvintele-cheie: carte, scriitor, literatură. În schimb, ne întâlnim cu lucrători, facilitatori şi operatori culturali, cu „servicii culturale creative“ şi standarde de eficienţă şi, neapărat, cu „auditarea consumului energo-termic al spaţiilor culturale“. Şi alte bazaconii, pierzând din vedere taman esenţialul: reculul, scufundându-ne în mlaştina subculturii (invazivă, superficială, manelizată).

3. Cutez a crede că pofta cititului nu a dispărut. Că lectura rămâne un act de rezistenţă. Şi că ne confruntăm cu un paradox: avalanşa editorială n-a sporit numărul cititorilor, dimpotrivă. E drept, apar cărţi care nu merită citite; mai mult, descoperim titluri care n-ar fi trebuie să apară! Iar agora electronică, deversând maculatură şi insanităţi, încurajează „scriitorii de internet“. Care se laudă cu frenezie. „Triburile postmoderne“ (cf. M. Maffesoli), în agregare întâmplătoare, îşi fac de cap, reţelele zbârnăie. Universul digitalic e asaltat, încât – fără nicio intenţie glumeaţă – s-ar impune, în numele pedagogiei media, dieta digitală, controlând, cât se poate, torentul informaţional.

Dispar, vai, şi librăriile. Ar fi mai fi vreo trei-patru în Timişoara. Experimentul Humanitas, se ştie, a eşuat. Cele „două bufniţe“ timişorene ne-au anunţat (decizie definitivă!) că povestea lor de succes, întinsă pe vreo nouă ani, luptând pentru supravieţuire, a ajuns la final. La Două Bufniţe s-a vrut o librărie independentă, devenind un spaţiu emblematic pentru urbea de pe Bega. Dar fără suport legislativ, în pofida mesajelor de susţinere ale internauţilor, nu poţi rezista „pe minus“. Lumea culturală s-a „îmbufniţat“, dar eroicele librărese îşi doresc doar un „sfârşit prietenos“.