Mircea Popa

Librăriile sunt la noi instituţii aproape inutile, sortite, la fel ca cinematografele, să nu mai fie vizitate decât în cazuri cu totul excepţionale. Asta pentru că, să fim sinceri, nu mai citeşte nimeni literatură şi cu atât mai mult critică şi istorie literară, deşi scriitorii se încăpăţânează să scrie şi să publice ( numai ei ştiu cu ce eforturi!), rata interesului pentru carte a scăzut vertiginos, ajungând la cele mai de jos cote posibile. Preţul cărţilor tot mai ridicat, atmosfera morbidă anticulturală instaurată în ţară de semidocţi şi interlopi veritabili puşi în fruntea statului mafiot, cum a fost numit, a aruncat în haos tradiţiile unei culturi, întreţinute cu greutate de Asociaţiile Uniunii Scriitorilor, devenite şi ele destul de firave şi cu ecou redus. Astăzi, o carte costă cât o masă de prânz la un local comun, şi puţină lume îşi mai permite a cumpăra cărţi, când principala grijă este cea a hranei. Asta şi din lehamitea instaurată la nivel generalizat, privind viitorul incert al acestei profesii, a omului cu o cultură solidă în genere, deoarece astăzi nimeni nu mai cântăreşte oamenii după cunoştinţele şi valoarea lor, ci doar după poziţia ocupată în societate şi după banii care-i are. Faza meritocraţiei culturale s-a încheiat şi astăzi plutim într-o derivă penibilă, la fel ca întreaga societate românească, care nu mai are nici reguli, nici bun-simţ. Şi cu atât mai puţin respect pentru omul producător de cultură. Epoca în care librăriile erau asaltate de medici, studenţi, militari, care şi-au înjghebat biblioteci familiale solide, a ajuns la stadiul când cărţile nu mai sunt preluate nici de către biblioteci, ajungând să fie oferite pe nimic, în coşuri speciale aşezate în faţa unor magazine. Această realitate e pe cale a deveni şi mai tragică, acum când guvernul nostru de strânsură vrea să ridice taxa pe cărţi, deşi lucrul e aproape inutil, deoarece dacă întrebi pe vreun librar ce dever a făcut zilnic, îţi va spune că se poate declara fericit dacă a vândut două cărţi. Marile oraşe au, e drept, şi librării pompoase, pline cu literatură străină, cu traduceri din toate limbile pământului, care stau la vedere spre a lua ochii amatorului. Dacă vei întreba de literatura română, îţi va arăta câteva rafturi îndepărtate, pipernicite, ascunse privirii prin locuri cât mai greu accesibile. Nu există reviste cu informaţii la zi despre cărţi noi apărute, nu există librar să-ţi dea sfaturi utile. Literatura autohtonă e refuzată din capul locului la achiziţii, iar când e acceptată vreo carte, trebuie să i se ridice preţul de câteva ori, ca să primească finalmente şi editorul ceva. Librăria s-a transformat realmente într-un muzeu de cărţi, într-o mare magazie, în care cititorul şi mai ales autorul-scriitor, e îngropat înainte de vreme, simţind aerul de vaou bacovian care îi răsfoieşte filele cărţilor amintindu-i cât e de inutil şi de păgubos.