Ion Pop

Sentimente amestecate

1. De la o vreme, intru în librării cu o emoţie neliniştită. Fiindcă sunt mult intimidat de mulţimea titlurilor noi, de foarte mare interes, care apar mereu, în concurenţă cu timpul scurt şi care-mi mai rămâne pentru viaţă şi pentru lectură. În consecinţă, cumpăr foarte selectiv cărţi de care nu mă pot nicicum dispensa. Primesc, de asemenea, multe pentru o sperată recenzare din partea cronicarului literar încă activ şi cu angajamente lunare la câteva reviste, cărora încerc să le răspund, fără a face faţă solicitărilor aşa cum aş dori. Iar aceste volume primite sunt, desigur, de toată mâna. Ca cititor, intru în librărie şi cu plăcere şi cu o mare curiozitate privind noutăţile, mă bucur că apar atâtea scrieri pe teme vechi şi actuale, ale scriitorilor de odinioară şi de acum. Dar ies adesea afară cu amărăciunea că cele mai multe nu vor mai putea fi citite de mine. Autorul care sunt trăieşte cam aceleaşi sentimente, împărţite între plăcerea de a regăsi scriitori şi cărţi îndrăgite cândva ori încă aburinde, abia scoase din Athanor, – şi gândul că eu, unul, nu voi mai avea prea multe de scris. Cam asta e, nu-i aşa, situaţia.

2. Literatură originală se scrie încă multă, cărţile bune şi foarte bune ale autorilor români sunt chiar reeditate în colecţii de buzunar, semn că sunt solicitate de publicul cititor cât a mai rămas. Există şi frumoase serii de autor, publicate de editurile mari. Am impresia, totuşi, că vitrina românească a librăriilor nu e aşezată întotdeauna chiar la vedere, cum cred că ar trebui. Traducerile sunt, fireşte, mult mai numeroase, din tot mai multe limbi, poate şi mai căutate, şi e chiar uimitor faptul că în condiţiile economiei de piaţă se mai pot tipări aşa de multe cărţi, unele masive, imprimate elegant, deci cu preţuri ridicate de vânzare. Desigur, tirajele lor nu pot fi decât mici, dar e încurajator faptul că cei ce le editează rezistă încă în aceste vremuri tot mai dificile pentru lectură.

3. Nu e prea uşor de răspuns la această întrebare. Pare destul de sigur că numărul cititorilor a scăzut dramatic la noi, unde se numără cu justificată îngrijorare zişii „analfabeţi funcţionali“ şi, ca pretutindeni în ziua de azi, noile mijloace de comunicare – de la televiziune la telefonul mobil, facebook şi alte canale media, nu încurajează mai deloc lectura cărţilor de hârtie şi lectura lor obligatoriu lentă. Urmările nu pot fi decât grave, fiindcă, aşa cum s-a tot observat, informaţia fugară şi de suprafaţă tinde să ia tot mai mult locul lecturilor formatoare. E de vorbit mereu despre calitatea învăţământului nostru actual, care nu prea dă semne că ar corecta această stare de lucruri. Este însă foarte bine că apar multe cărţi care pot produce, prin numărul lor, măcar o mică stare de asediu în mediile mai puţin interesate de carte. Dacă ar intra mai mulţi cititori virtuali în librării. Doar că şi aceste spaţii ale cărţii s-au rărit îngrijorător în ultimii ani, sunt chiar oraşe unde nu mai există librării, ca să nu mai vorbim de magazinele de la sate, unde altădată se puteau găsi tot felul de volume demne de interes. Dar acolo nici bibliotecile nu par să mai funcţioneze. Se zice şi se pare că frecventarea scăzută a librăriilor ar fi compensată, fie şi în parte, de comunicarea pe canalele media amintite, între grupuri de oameni care scriu şi (se) citesc, chiar dacă ne putem teme că cercurile poeţilor dispăruţi nu pot fi totuşi prea largi. Şi nu e deloc mic pericolul transmiterii pe aceste căi a unor idei şi stări de spirit care coboară la nivele de vulgaritate şi o prostie greu de imaginat până de curând, afectând grav şi gândirea şi sensibilitatea celor care le frecventează ori îi face chiar să nu mai gândească cu propriile capete, cum s-a dovedit în cazul recentelor alegeri prezidenţiale de la noi.