Olimpiu Nuşfelean

O barbarie postmodernistă

1. Intrînd într-o librărie, azi (dar unde?), sentimentul este amestecat, precum cel trăit atunci cînd intri într-o bibliotecă (mare), după ce, tot cu ajutorul bibliotecii, ţi-ai prefigurat liniile de creaţie. Eşti copleşit, într-o bibliotecă – de munţii de titluri care sînt gata să se prăvălească peste scrisul tău, şi nu ştiu de ce nu o fac, gata să te sufoce, iar într-o librărie – de mulţimea de titluri noi, cu care eşti în concurenţă şi care ţi-o iau mereu înainte. Şi, pe de altă parte, mă întremez: în bibliotecă – de forţa şi rezistenţa tradiţiei culturale, de constatarea că bibliotecile, care înfruntă secolele, nu pot fi arse de chibritul aruncat peste ele de decidenţi ignoranţi, iar în librărie – de farmecul şi facilităţile tehnice ale producţiei de carte, de accesul la bogăţia ideilor ce vin spre mine, de posibilitatea ca negoţul de carte gregar (cu titluri ce nu intră în interesul meu) poate fi totuşi ocolit.

2. Se poate observa, „cu ochiul liber“, că raportul între literatura originală şi traducerile prezente în librărie este dezechilibrat, în dauna literaturii originale. Se traduce mult – chiar fără un îndemn heliadesc – desigur fără mare discernămînt, într-un puhoi de traduceri, secondat de cel al scrierilor… originale. Vin însă spre noi şi traduceri formidabile, de invidiat pentru cei care simt că privirea le slăbeşte. Există şi puzderie de traduceri care „smintesc“ pe cititori, mai ales pe cei mai tineri, le obosesc privirea şi puterea de a alege, chiar dacă lecturile nu le sînt strict nocive. Poate că lipseşte şi educaţia… lecturii. Expunerea cărţilor, în librărie şi chiar într-o bibliotecă, nu e, să zic aşa, corespunzătoare. Nu e făcută cu interes, pentru a stîrni… atenţia virtualului cumpărător. Observ cum literatura autohtonă, mai ales cea în curs, vie, e înghesuită în nişte rafturi cărora nu le poţi lăuda vizibilitatea şi „igiena“ amenajării. E de vină comerţul, disperarea librarilor că nu vînd destul, dar şi dezinteresul şi nepriceperea acestora de a promova literatura română de calitate, din plan naţional, dar şi… local. Nu vreau să fac o disociere, scriitorii sînt „naţionali“, dacă sînt… buni, dar există situaţii – şi gesturi – prin care autorii dintr-un anumit habitat ar trebui cultivaţi cu mai mare pricepere, de către „cultivatorii“… culturali, care vor fi aceştia. Librăriile n-au un sistem – sau un interes – în promovarea literaturii autohtone, dar cred că nici scriitorii nu fac mare lucru în acest sens. E şi o disfuncţie de relaţii între oficialităţi (culturale) şi scriitori, primează de multe ori relaţiile personale şi chiar cumetriile. Însă, atunci cînd încercăm să configurăm starea cărţii în raport cu achiziţia de către cititor, ar trebui să avem în vedere şi comenzile online, care sporesc şi ele, constant, şi care ar putea afecta (în bine) percepţiile obişnuite.

3. Starea cititului de cărţi este discutabilă. Numărul cititorilor este variabil, în continuă mişcare. Nu citesc elevii leneşi. Sau profesorii comozi. Există totuşi o seamă de cititori constanţi, dar ar putea fi contabilizaţi şi alţii. Cititorii trebuie însă… formaţi, cum e format orice… meseriaş. În această zonă de interes lucrurile se complică mereu, în creştere.

Cît despre librăriile din oraşul meu?!… Am scris recent un articol intitulat Unde-s librăriile de altădată?. Realitatea şi sentimentele sînt cuprinse acolo. Ce să mai zic? Dispariţia librăriilor şi a chioşcurilor de ziare şi reviste (nu-i o realitate ce îi afectează doar pe nostalgici) este şi ea o cale spre barbarie. O barbarie postmodernistă. Nu, nu acuz… curentul, notez starea lucrurilor. În postmodernism se citeşte tot mai puţin. În Bistriţa mai sînt vreo două librării, care se mişcă spre cititori cum pot, ajutate de papetărie, probabil. A dispărut Librăria „George Coşbuc“, din inima oraşului, care, cîndva, a luat locul Librăriei „Cartea Rusă“, deschisă demult cu scopuri ideologice. A dispărut Librăria „Radu Petrescu“ sau Casa Cărţii „N. Steinhardt“, focare (sperate) de cultură în primele două decenii postdecembriste. Au dispărut librării din Beclean, Năsăud… O, cîte lansări de carte minunate şi importante au fost găzduite de acestea. Da, cîndva găseai cărţi şi în magazinele săteşti, poate amestecate cu broşuri de partid, dar şi cu literatură de calitate. Eu par un singuratic atunci cînd deschid o carte sau o revistă pe terasa unei cafenele. Dar cititori mai vezi, în metrou, la mare… Din păcate, oraşul meu nu are metrou. Şi nu ştiu dacă turiştii care îşi petrec vacanţa în ţările calde citesc literatură… română.