Doina Adriana Nicolăiţă

Trec săptămânal prin librărie, culcuşul cărţilor, de fiecare dată alta. Uneori merg ţintit căutând o carte anume, alteori mă alege cartea pe mine. Ne tatonăm. Prospectez oferta, noutăţile, ciulesc urechile la conversaţiile căutătorilor sau vizitatorilor de carte. Fac studiul de caz pe o temă sau o cerinţă dată. Sau pur şi simplu fac caz: multe cărţi, puţini cititori/cumpărători. Cam curioasă, recunosc, caut după comori în lumile ascunse, dincolo de rafturi. Uneori mă aleg doar cu potcoavele. Plec săltând de bucurie cu o carte nouă, incendiară (poate scriu şi o cronică literară), sau dezamăgită ca un copil care nu şi-a găsit acadeaua râvnită. Mai caut. E o contrapondere între scris-citit. Mai greu e cu simţul critic şi estetic.

Observ standuri bogate în traduceri din literaturile străine, în timp ce literatura originală e umbrită. Literatura română expusă în rafturi e, vezi bine, ca fata săracului la casa bogatului. Zic cu tristeţe, bineînţeles, mi-aş dori să fie invers. Am un gust amar, năpădită de întrebări ca furnicile, acele multe deceuri. Nu văd cuferele cu pentru că. Da, nu prea văd! Iar la vânzare-cumpărare, fiecare e cu ocaua lui: scriitor-editor-librar-cititor. Nemaivorbind de faptul că circuitul cărţilor este, evident, un drum sinuos, incert. La cine ajung?, când?, ce soartă au cărţile? În timp ce interesul cititorilor s-a mutat în spaţiul online, în realităţile virtuale.

La fel ne întrebăm ce soartă au librăriile, cât mai pot să supravieţuiască? Cine protejează cartea şi instituţiile care o vehiculează şi o aduc în mâna cititorului. Unele librării se închid deja, au ajuns la limită. Chiar şi cele renumite apun, precum librăria „La două bufniţe“ de la Timişoara, în apărarea căreia au pledat deja Adriana Babeţi şi Mircea Mihăieş. Un semnal de atenţionare binevenit, la care aşteptăm un ecou fericit.

În oraş rezistă eroic câteva librării, fiecare aşteptându-şi cumpărătorii din ce în ce mai puţini. Librarii sunt bucuroşi să-ţi poată fi de folos, îmbiindu-te cu tot felul de oferte. Cam atât.

Iată, primesc veşti din Cărtureşti, oferte, puncte la lectură, dreptul la lectură, mediatizare pe facebook, instagram sau tiktok. Un marketing intens. Cu toate aceste trucuri de vânzare, pachetele de cărţi stau frumos stivuite şi neîntrebate. S-a schimbat şi ambientul.

Da, editurile îşi promovează intens producţia de carte la târguri şi festivaluri. Cititorii, cei mai tineri, au însă alte preferinţe, sunt acaparaţi de tehnologie într-un univers digital, într-o realitatea virtuală, augmentată şi video. E trist că îndeletnicirea cu cititul, cea de odinioară, s-a pierdut. Sunt multe alte tentaţii care răpesc timpul pentru lectură. Rămân „profesioniştii“ cititului, cei care trăiesc din cărţi şi pentru ele, se transpun în ele cu totul.

Vremurile sunt paradoxale, nu poţi şti ce urmează, neprevăzutul se instaurează cam peste tot.