Dan Gulea

1. Sentimentele sunt neschimbate, aceleaşi din­totdeauna, ofertele de pe piaţă fiind întotdeauna generoase – fac parte dintr-o generaţie care nu avea dileme sau aşteptări înainte de 1989, cărţile cu Ceauşescu fiind partea ignorabilă din pachetul de premii de la sfârşitul anului şcolar. M-am născut, aşadar, într-o perioadă a marilor explozii de informaţii şi posibilităţi, mereu strivitoare. Fireşte, în librărie intru în calitate de cititor, nu de autor. Sau de amândouă?

2. Librăriile nu pot acţiona singure în privinţa educării gustului larg, efortul trebuie combinat cu strategii culturale care să implice şcoala pentru a echilibra discrepanţa dintre prezenţa literaturii universale (de tip bestseller) faţă de cea autohtonă; pe scurt – introducerea scriitorilor contemporani valoroşi în manuale, în programe de studiu, pentru o alternativă echitabilă faţă de strategiile de marketing, care valorizează şi vor valoriza exclusiv profitul.

3. Producţia editorială este o imagine a vieţii culturale, dinamică şi diversă – pentru a lua în consideraţie nu doar cărţile, ci şi „efemeridele“, de obicei neconsemnate, de felul prospectelor, cataloagelor de expoziţii, al caietelor de spectacole teatrale. Totuşi, scăderea numărului de cititori este o realitate, pentru că un cititor nu se identifică în totalitate cu un „consumator“ – mai ales în condiţiile concurenţei librăriilor virtuale, dar şi al revitalizării cărţilor „de la chioşc“, care pot reprezenta un succedaneu acceptabil pentru foarte mulţi consumatori. Există, în al doilea rând, concurenţa cărţilor în format electronic, „la liber“ – în special clasici care nu au ieşit din „drepturile de autor“ (70 de ani de la moarte), dar care se studiază la şcoală, pot fi cu uşurinţă „traficaţi“ pe reţele sociale, într-o zonă gri, nu doar nefiscalizată (precum atâtea alte platforme de internet), ci şi „editaţi“ la întâmplare, cu grave prejudicii pentru textul propriu-zis.

Pe de altă parte, un indice corect îl reprezintă târgurile de carte, din ce în ce mai „aerisite“, cu din ce în ce mai puţini editori prezenţi la aceste întâlniri – la o evaluare empirică, fireşte. Dar aceste târguri sunt şi o imagine mai largă a librăriei, în ele aglomerându-se nu doar ceaiuri, cafele, cafenele, ci şi obiecte de vestimentaţie (lipseşte o cabină de probă), ustensile de bucătărie, oferte potatorice, multă papetărie fancy.

În Ploieşti, oraşul meu, sunt două librării „de lanţ“, şi mai multe chioşcuri de ziare. Fiind pentru toată lumea, cele virtuale „nu se pun“ – deşi poate de aici ar trebui început astăzi, nu de la prezenţa fizică a librăriilor, aglutinante în forme de supermarket.