Horia Gârbea 

Jale şi prăpăd

Acum, depinde şi de librărie. Am intrat odată la Cărtureşti în Palas Mall, la Iaşi… Precizez că erau două, una mai veche şi alta, pe acelaşi palier, pe o „insulă“. Mă refer la cea de pe insulă. Mă interesa o carte anume şi am întrebat unde au literatură română. Persoana de la stand mi-a răspuns pe un ton absolut firesc: „nu ţinem“. Ulterior am postat întîmplarea pe FB şi am fost înjurat de „cititori“ cu subînţelesul că nu spun adevărul. Anul acesta am constatat că librăria, care ocupa integral acea „insulă“ se închisese. M-am bucurat sincer.

Librăriile vînd papetărie, stilouri, chiar servicii de ceai. Recentul tîrg Bookfest de la Bucureşti a fost o jale şi o ruşine. Preţurile pretinse de organizatori sînt imposibile pentru editurile mijlocii. Cîndva erau sute de standuri. Acum, cîteva zeci. Desigur, la Gibert Joseph, Daunt Books sau Feltrinelli sentimentul e altul, pozitiv. Poţi găsi fizic aproape orice carte, orice autor, chiar mai obscur. „Oferta generoasă“ este în librăriile noastre, de pildă în cele care au mai rămas din Centrul (Compania) de Librării Bucureşti – CLB, doar o aparenţă. Oricum cea de pe strada mea s-a desfiinţat şi a fost înlocuită de o casă de pariuri. Alt exemplu: în Bucureşti, în centru, Librăria „Eminescu“ s-a restrîns sub 50% şi partea mai mare e la subsol. Librăria „Sadoveanu“, noul sediu de pe strada Academiei, „nu ţine“ literatură la nivelul „parter“. Literatură găseşti doar la subsol şi literatura română are un dulap după un colţ. Carte tehnică – deloc! Am intenţionat odată să pun în vînzare nişte cărţi, dar trebuia completat un snop de acte pentru a se „lua“ cîte trei exemplare din fiecare titlu. Iar comisioanele sînt imense. Dacă editura vinde o carte cu 50 de lei, la librărie o găseşti şi cu 95. Rămîne soluţia librăriilor virtuale. Da, pe internet găseşti aproape tot, chiar plătind comisioane mari, cît în librăriile reale, şi transport. O menţiune favorabilă pentru libris.ro unde multe cărţi se pot găsi sau comanda măcar direct în librăria lor din Braşov. În afara internetului nu poţi avea acces la carte de artă (Editura Istoria Artei, ca să dau un exemplu, are volume excelente, truvabile doar pe internet, la fel sînt cărţile Editurii Uniunii Arhitecţilor). Carte tehnică nu se găseşte „la vedere“, ca şi cum n-ar exista.

Literatura română ocupă un loc marginal în librăriile reale şi chiar în cele virtuale. Traducerile domină piaţa. E oarecum normal la cît de mare e lumea şi cît reprezintă România pe cuprinsul ei, dar parcă e prea de tot. Pe de altă parte, literatura română, cîtă se găseşte, e proastă, iar cea promovată cu precădere e foarte proastă, descurajează şi mai mult editorii s-o publice şi cititorii s-o citească. Tirajele sînt minuscule, în timp ce numărul de titluri este imens. Cam 90% dintre produse pot fi deschise doar odată şi atunci pentru o lectură de maximum cinci minute. În general, aceste cărţi, înainte de a le arunca, le rup, ca să nu cadă cumva în mîna altuia şi să-l tîmpească. Am rămas surprins că, anul acesta, la Premiile Uniunii Scriitorilor, s-au adunat vreo 50 de volume apărute în 2024 din categoria „literatură pentru copii şi tineret“ unde, altfel, se strîngeau 7-8 broşuri. În unii ani nici nu s-a acordat acest premiu. Mă interesează genul şi am răsfoit mai toate volumele. Din păcate, am observat, în majoritate, „fake-uri“ şi „clone“ după cărţi şi „serii“ străine, destule ilustraţii oribile şi, inevitabil, destule cărţi dulcege pe care niciun copil real nu le-ar citi. Simple oblojeli pentru orgoliile unor autori care se luptă cu gramatica, dar fără şanse de a marca vreun punct.

Mi-am vărsat necazul, am atins limita, 4000 de semne, şi-am încălecat pe-o şa!