Ion Bogdan Lefter, Librăriile d’antan

Case, case ridicate peste tot, împînzind lumea. Case de multe feluri şi, între ele, şi cele ale cărţilor: librării, biblioteci, anticariate, dar şi spaţiile noastre private în care tot adunăm bucoavne, ziare şi reviste, hîrţoage şi, mai nou, şi vrafuri-vrafuri de texte… „virtuale“, „salvate“ în „memoriile“ noastre electronice.

Teoretic, librăriile sînt casele cărţilor noi, încă necitite, preluate apoi în spaţiile în care se vor „uza“. Nu întotdeauna! Mai dai şi-n biblioteci peste vechituri pe care nu le-a deschis nimeni de-a lungul anilor sau deceniilor, şi poţi găsi şi-n anticariate cărţi cu foile netăiate la muchiile de sus, necitite de pe vremea-n care avansul lecturii presupunea utilizarea „coupe papier“-urilor. După cum se pot găsi şi-n librării cărţi nevîndute de ceva ani, deja cu urme de învechire, cu „patină“.

Poate că astăzi, de cînd comercialismul a impus în toate domeniile rulajul rapid al „mărfii“ în magazine şi pe tarabe, nu prea mai sînt posibile asemenea surprize: în librăriile actuale, cîte mai sînt, găseşti doar cărţi noi. Or, dincolo de regulile stricte ale „economiei de piaţă“, cititorii pasionaţi ar cumpăra şi titluri mai vechi cu care să-şi completeze bibliotecile de-acasă. Putem recurge la anticariate, iar în zilele noastre sînt uşor de comandat prin Internet multe cărţi, şi vechituri marcate de timp, şi exemplare perfect păstrate, inclusiv apariţii foarte recente. Ţin – însă – să evoc aici şi acum librăriile în care am găsit în adolescenţa şi-n tinereţea mea de pînă-n 1989, poate şi puţin după căderea regimului comunist, cărţi vechişoare, rămase nevîndute, preţioase pentru mine. De două categorii: librării din oraşele mari, respectiv din „urbanul mic“ sau chiar din sate, de la ţară.

În Bucureştiul meu natal şi uneori şi-n capitalele zonale în care ajungeam, se mai puteau găsi, pe lîngă cărţile recente, altele care zăceau pe rafturile librăriilor „nereturnate“ de cine ştie cînd. Titlurile nou-apărute le vînam în centru, mai ales la Eminescu, la intersecţia Bulevardului numit pe-atunci 6 martie, astăzi Elisabeta, cu Strada Academiei, vizavi de colţul dintre Istorie şi Matematică al Palatului Universităţii. E una dintre puţinele librării mari „de pe vremuri“ care s-au menţinut pînă azi, chiar dacă şi-a pierdut o jumătate din parter, dinspre Academiei, păstrîndu-şi totuşi, pe lîngă spaţiul cu vitrinele spre Bulevard, subsolul ramificat, cu mai multe încăperi. Directoarea din anii ’80 ştia că sînt june scriitor şi critic şi mă inclusese în categoria cumpărătorilor privilegiaţi: pe lîngă ce alegeam din oferta la vedere, primeam şi apariţiile foarte cerute, care s-ar fi epuizat imediat, drept care se păstra o rezervă „sub tejghea“. Cărţile de literatură erau expuse pe mesele din lungul peretelui paralel cu vitrina dinspre Academiei, unde se afla mereu la post o librăriţă tînără şi drăguţă pe nume Dana, care se ocupa de noi, privilegiaţii. Cîndva, în anii ’90, a devenit ea şefa librăriei. Vizitînd din ce în ce mai rar locul, pe măsură ce editurile noi şi-au organizat formule de alimentare directă a criticilor cu noutăţi, i-am pierdut urma.

Şi la Eminescu, şi la Sadoveanu, pe Bulevardul Magheru (altă supravieţuitoare pînă azi!), citeam uneori de la distanţă, de dincoace de tejghele, numele de autori şi titlurile de pe cotoarele cărţilor mai vechi aşezate pe rafturile din fundal, de unde am tot „pescuit“ lucruri interesante.

Uneori – şi de la Casa cărţii a Centrului de librării Bucureşti, de pe Calea Victoriei, lîngă Biserica Zlătari, într-un spaţiu comercial generos, la etajul unui bloc construit în anii ’80 sau poate un pic înainte, cu intrare din Victoriei şi cu latura lungă pe Lipscani (unde avea să funcţioneze la subsol, cu intrare dinspre laterala bisericii, de pe la începutul anilor 2000 şi pînă mai încoace, Galeria Victoria Art Center, dirijată de prietenul Petru Lucaci, mare pictor şi actualmente preşedinte al Uniunii Artiştilor Plastici).

Tot rar ajungeam pe la Librăria Buzeşti, de pe colţul străzii omonime cu Calea Griviţei, aproape de Gara de Nord, la parterul unui grup de case vechi în care mai funcţiona şi Cinema[tograful] Buzeşti. Loc propice vînătorii de cărţi d’antan, pînă cînd a fost distrus de un incendiu. Ruina s-a păstrat pînă-n anii ’90, iar demolarea n-a fost urmată rapid de vreo construire, a rămas la vedere un maidan. Mai tîrziu s-a şi lărgit strada ca axă de tranzit rapid de la Piaţa Victoriei la Parlament, aşa că nu s-a mai întîmplat nimic acolo pînă cînd s-au acordat autorizaţii pentru construirea de clădiri de birouri şi pentru amenajarea de locuri de parcare. Fără cărţi şi filme, deci.

Alt loc unde puteai avea surprize foarte plăcute era Librăria Univers (parcă aşa se chema!), a IDC, Întreprinderea de Difuzare a Cărţii, care asigura distribuţia naţională, pe-atunci exclusiv de stat, centralizată. Pe Calea Moşilor, unde întorceau şi continuă să întoarcă tramvaiele, în jurul Bisericii Sfîntul Gheorghe, la kilometrul 0 (zero) al Bucureştiului şi-al ţării. Spre stradă – librăria, cu vitrine foarte înalte, într-o clădire cam scăpătată, tipică străzii, care fusese toată negustorească, din Centru şi pînă departe, la Obor. În spate, practic mascate – construcţiile masive, cred că ridicate în perioada comunistă, ale depozitelor IDC, unde se-aduceau din tipografii şi de unde plecau în ţară tirajele mari de pe-atunci. Mai aproape de prezentul evocării, cam spre sfîrşitul primului deceniu al mileniului 3, a reuşit Mihai Oroveanu să preia clădirile între timp dezafectate, cu aspect „post-industrial“, ca „anexe“ ale Muzeului Naţional de Artă Contemporană, foarte expresive spaţii-gazdă, o vreme, pentru expoziţii de avangardă. Probabil că-n anii ’80 se tot găsiseră resturi de tiraje vechi uitate prin cotloanele depozitelor, transferate librăriei de la stradă, aşa că vizitele periodice erau răsplătite de bune capturi.

Uneori mai puteai găsi cîte ceva şi-n librăriile din cartierele necentrale. Cîte-or mai fi supravieţuit?

Însă amintirile cele mai frumoase – aş zice că aproape tandre! – le am din categoria a doua de librării din tipologia mea improvizată, cele din orăşelele şi satele în care s-a-ntîmplat să mă poarte paşii în ultimul deceniu comunist şi-n primii ani de după, cît au mai rămas active spaţiile cu pricina. De fapt, librării propriu-zise erau doar cele urbane, pe cînd la ţară nu găseai decît rafturi cu cărţi în prăvăliile generaliste care se numeau invariabil „Magazinul mixt“, cîte unul în fiecare sat mai răsărit. Acolo am dat peste exemplare trimise încă din prima fază a „liberalizării“ regimului, din jurul lui 1965, şi-n anii ’70, necumpărate de nimeni şi rămase nereturnate. Inclusiv titluri ale unor autori emigraţi între timp, deci interzişi, intruvabili în librăriile vizibile de la oraş şi eliminaţi din biblioteci, însă „uitaţi“ în prăvăliile „mixte“ în care sătenii intrau pentru ulei, sare, zahăr şi altele de trebuinţă imediată, nu de citit. Din unele locuri am cumpărat toate exemplarele interzişilor, 3, 5, 10, la preţurile din momentul publicării, de doar cîţiva lei exemplarul. Le-am făcut apoi cadou unor colegi şi prieteni bucureşteni, uimiţi c-am dat peste asemenea comori ascunse.

Şi-a mai fost Librăria Cărţii Româneşti, unde a vîndut ani de zile cărţi Mircea Nedelciu, cu Florin Iaru gestionar la depozit şi Dan Stanciu „încărcător-distribuitor“, înlocuit la un moment dat de Călin Angelescu. „Job“-uri pentru scriitorii tineri ai anilor ’80! Am mai povestit despre acel loc şi-o să-l mai pomenim.

Iar după 1990 – Librăria Muzeului Literaturii Române, de lîngă Piaţa Romană, un fel de cutie de sticlă importantissimă pentru cititorii de literatură română şi de reviste culturale. O s-o descriem şi pe ea cu proxima ocazie!

Cît despre librăriile de azi, ochioase, incomparabil superioare la capitolul calităţii grafice şi tipografice ale cărţilor, cu multe traduceri de romane recente ale unor autori nu neapărat grozavi, dar reprezentanţi ai principalelor literaturi occidentale: rămîn – cîte rămîn… – spaţii cam prea comerciale, „comercialiste“, cu oferte cam limitate. Există şi formulele mai speciale, cu mici cafenele şi ceainării incluse, cu organizări de evenimente culturale, cu librărese şi librari iubitori adevăraţi ai cărţilor, însă vremurile nu le sînt favorabile. Vor redeveni cîndva?…