Oana Goia, Vestiar

image description

• Constantin Noica, Gabriel Liiceanu, Andrei Pleşu, „Am inventat Păltinişul!“. Scrisori, amintiri, evocări, volum îngrijit de Grigore Vida, Humanitas, Bucureşti, 2024.

Un imens corpus de scrisori alcătuit din două părţi. Prima cuprinde corespondenţa propriu-zisă şi câteva documente, majoritatea inedite. Partea a doua a volumului conţine texte în care maestrul este evocat de cei doi discipoli. Întregul corpus de scrisori surprinde viaţa lui Noica desfăşurându-se în faţa ochilor: „a reţinut uneori nesemnificativul, detaliul, trecătorul, pe care Noica nu punea mare preţ. Dar la mijloc e un tâlc mai adânc“, pe care volumul de faţă îl scoate la iveală. Corespondenţa dintre Noica şi discipolii săi de la Păltiniş, Liiceanu şi Pleşu, spune de fapt povestea filosofului, cu sublinierea că „filosofia nu e o abstracţiune, că nu suntem spirite pure şi spiritul devine interesant abia când îşi iese din rigiditatea identităţii cu sine şi capătă trup“.

• Durs Grünbein, Dincolo de literatură. Oxford Lectures, traducere de George State, note de Rudolf Gräf şi George State, Cluj-Napoca, Editura Tact, 2025.

Durs Grünbein, scriitor german prolific şi câştigătorul premiului Griffin Poetry 2025, încearcă prin lucrarea de faţă „să descâlcească iţele istoriei germane a ultimului secol“, îmbinând reflecţii personale cu observaţii culturale şi astfel reuşind să pună sub semnul întrebării întregul scris, în general, căci „poetul este doar unul dintre cei mulţi, iar problema lui este să renunţe la pretenţiile poetizării“. Dincolo de literatură, prin cele patru prelegeri susţinute la Oxford în cadrul conferinţelor Lord Weidenfeld din 2019, „oferă o viziune complexă asupra relaţiei dintre literatură şi realitate. Cum poate istoria, un concept central în ştiinţele umaniste încă din epoca lui Hegel şi Marx, să influenţeze imaginaţia individului chiar şi în cele mai intime colţuri ale acestuia, inclusiv în timpul inspiraţiei poetice ludice?“ Nu ar trebui ca poezia să observe lumea prin propriile sale lentile?

• Samuel Moyn, Ultima utopie. Drepturile omului în istorie, traducere din limba engleză şi note de Ionuţ Tudor, prefaţă de Cosmin Cercel, Cluj-Napoca, Editura Tact, 2025.

Una dintre cele mai importante cărţi de teoria dreptului. Excursul istoric pe care îl propune Moyn trebuie citit ca o invitaţie la a privi şi înţelege drepturile omului în contingenţa lor. O asemenea privire critică ne poate permite să ne rupem de un anume defetism prevalent în rândurile progresiste, precum şi de un ton alarmant în cercurile liberale ce continuă să ignore – în detrimentul tuturor – condiţiile istorice ale hegemoniei drepturilor omului. Sau cum spunea Cosmin Cercel în prefaţa cărţii: „ne putem imagina o istorie a drepturilor ca luptă ce nu se rezumă şi nu este recuperată de practica neoliberală a secolului trecut şi ca parte a unei istorii prin care umanitatea se afirmă întemeind prin acelaşi gest posibilităţile unei noi ordini“.

• Nichita Danilov, Confesiunile unui samovar, Bucureşti, Editura „C.R.L.R.“, 2025.

O carte captivantă, unde realitatea şi ficţiunea se întreţes într-un mod inedit. Biografia samovarului devine o metaforă pentru istoria colectivă şi personală, îmbinând amintiri şi reflecţii. Această carte nu doar că ne oferă o poveste, ci ne provoacă să ne gândim la modul în care trăirile noastre sunt influenţate de trecut şi de poveştile celor din jur. Ritmul alert şi stilul evocator te fac să vrei să afli continuarea fiecărei pagini plină de insight-uri profunde şi observaţii asupra condiţiei umane. „Un samovar se poate confesa, ba mai mult decât atât, se poate spovedi. (…) oricât ne-am suci şi răsuci, extrapolând lucrurile, nu vom găsi înlăuntrul său demonii de care erau obsedate personajele lui Dostoievski. Sau, poate, vom găsi. După cum vom găsi şi îngeri. Nu prea mulţi, dar vom găsi.“