ION POP, O AURĂ FĂRĂ AURĂ

O parte din cuvintele scrise pe această pagină se doreau rostite sub cupola Academiei Române, într-o recentă Adunare Generală, după ce, nu prea de mult, căzuseră la vot doi dintre scriitorii noştri de frunte, Marta Petreu şi Mircea Cărtărescu. S-a considerat că nu e cazul să se mai tulbure apele deja foarte agitate, mai ales după respingerea, la un singur vot diferenţă faţă de cele două treimi regulamentare, a celui de-la doilea candidat la titlul de membru corespondent al instituţiei noastre. Un elementar simţ moral, rămas nealterat în mine pînă la venerabila, să zicem, vîrstă la care am ajuns, mă obligă, însă, să nu tac. Şi asta cu atît mai mult, cu cît am descoperit că în spatele acestei campanii, dincolo de atacurile făţişe, de o neaşteptată violenţă şi strident calomnioase la adresa amintiţilor scriitori, drapate în nobile principii patriotice şi etice, se află cîteva maşinaţiuni nedemne, imorale, de prea joasă speţă pentru a putea trece senin peste ele. „Liniştea noastră“ nu poate fi asigurată oricum, făcîndu-ne că nu observăm ce drojdii impure se pot ascunde sub ea, iar zicala că nu e bine să te amesteci în tărîţe ca să nu fii mîncat de consumatorii lor tradiţionali nu mi se pare întotdeauna foarte înţeleaptă.

Lipsit cum sînt de înzestrări polemice, nu pot şi nici nu vreau să compun un pamflet colorat de invective mai mult sau mai puţin pitoreşti, cum se cam obişnuieşte în zona mahalalei noastre intelectuale de astăzi; drept care voi reaminti, cu destulă tristeţe, dezamăgire şi revoltă, cîteva momente ale acestor isprăvi nedemne a trei contestatari dintre colegii academicieni, căzuţi în capcana unor meschine urzeli personale.

Totul a început cu un articol încredinţat anonim ziarului Cotidianul, în care poeta şi eseista Marta Petreu, proaspăt votată în secţia academică de Filologie şi Literatură ca membru corespondent, a fost vehement atacată pa baza unor citate trunchiate, scoase din context şi răstălmăcite, pentru pretinsele sale blasfemii din cîteva poeme, pentru aşa-zisele calomnii la adresa „trecutului deocheat“ al lui Emil Cioran şi al altor personalităţi ale literaturii şi cugetării româneşti, învinuită de atitudini antipatriotice etc. etc., Aceste atacuri au fost reluate şi în plenul Adunării Generale de către dl academician Victor Voicu, de profesie farmacist, cu amplificări violente în discursul domnului Valeriu Matei, din Republica Moldova, membru de onoare al Academiei, într-un limbaj foarte departe de ţinuta academică („Cucoana asta n-are ce căuta în Academia Română!“). În revista Contemporanul fusese reluat atacul din ziarul citat – sub semnătura prestigiosului prozator Nicolae Breban, directorul publicaţiei – într-un articol de fond la fel de dur, ce prelungea, în ecou direct, „argumentele“ contra scriitoarei, afişate în Cotidianul. La toate acestea, am replicat într-o intervenţie de la Academie, demontînd punct cu punct, pe baza unei documentări serioase, toate falsele acuzaţii. Spre surprinderea mea, dl academician Nicolae Breban a reacţionat la această intervenţie tot într-un articol de fond, considerînd-o pur şi simplu „nesocotită“. Am încercat să-i răspund cu un „drept la replică“ foarte calm şi respectuos, trimis redacţiei revistei, în care îmi reafirmam preţuirea pentru marele scriitor, însă repetînd argumentele în apărarea Martei Petreu. Răspunsul, pe internet, semnat, cu ştampilă, de „managerul“ Contemporanului, Andrei Potlog, n-a fost însă deloc respectuos, ba chiar m-a calificat drept un agramat care nu are ce căuta în Academie. „Replica“ mea n-a fost, desigur, publicată, drept care a fost îndreptată spre revista Observator cultural, care a şi tipărit-o.

În cazul lui Mircea Cărtărescu, aceiaşi colegi academicieni au repetat scenariul precedent. Candidatura sa ca membru corespondent fusese votată în unanimitate de cei nouă membri prezenţi ai secţiei de Filologie şi Literatură, un vot pe baza căruia Doamna profesoară Rodica Zafiu, preşedinta secţiei, a făcut o prezentare sintetică a operei scriitorului, cu ilustrări elocvente şi argumente ce păreau imbatabile: Mircea Cărtărescu este, cum ştim nu doar noi, ci şi cititorii săi din afara ţării, cel mai tradus scriitor român, în toată lumea, receptat elogios, distins cu multe şi foarte prestigioase premii naţionale şi internaţionale, este studiat în cîteva universităţi străine, se află de mai mulţi ani pe lista de propuneri pentru Premiul Nobel.

Din păcate, toate aceste argumente n-au contat pentru aceleaşi cîteva voci vehement contestatare, care, încă înaintea votului din Adunarea Generală, au pus în circulaţie mesaje extrem de critice, în fond calomnioase, la adresa candidatului la titlul academic. Unul a fost trimis către Prezidiul Academiei de către dl academician Victor Voicu, un text încărcat de acuzaţii dure – pretinsul plagiat din volumul de debut al poetului, slaba calitate a operei prozatorului, atitudini anti-eminesciene şi critici calificate drept ofensatoare şi nedrepte ale scrierilor unor mari personalităţi ale culturii române precum Emil Cioran, Mircea Eliade şi alţii, luări de poziţie calificate drept antipatriotice etc. Prezidiul Academic, spre cinstea lui, nu s-a lăsat influenţat de aceste atacuri din culise şi a votat cvasiunanim propunerea secţiei privind candidatura scriitorului. Paralel, un alt mesaj, tot atît de vituperant, o circulară expediată, înaintea votului, tuturor membrilor Academiei de dl Valeriu Matei, relua la indigo incriminările din cel precedent şi din mai vechea intervenţie contra candidaturii Martei Petreu. Iar la discuţiile din Adunarea Generală, acesta a citit o scrisoare a domnului Nicolae Breban, redactată în aceiaşi termeni negativi.

S-ar putea spune, desigur, că opiniile în cauză trebuie luate ca atare, ca judecăţi subiective, ţinînd de gustul şi de capacitatea de interpretare a scrisului literar ale fiecărui opinent. Faţă de conţinutul surprinzător şi şocant al acestor intervenţii, făcute chiar de doi scriitori, mi-am exprimat părerea critică în Adunarea Generală, cum au făcut-o şi Ana Blandiana şi alţi cîţiva colegi academicieni, susţinuţi şi de conducerea instituţiei noastre prin chiar votul Prezidiului său. Votul decisiv, al Adunării Generale, n-a răspuns, cum ar fi fost de aşteptat, aprecierilor pozitive ale secţiei de specialitate, ci s-a dovedit a fi influenţat de aceste idei conservatoare şi obtuze, în contradicţie flagrantă cu respectul pentru valoare.

Dar ceea ce mi se pare şi mai grav este faptul că toată această urîtă ispravă, care a pus într-o foarte proastă lumină Academia, dînd naştere unor ecouri extrem de negative în mediul universitar şi în mass-media, îşi are rădăcina şi cauza nefastă în ceea ce nu mă feresc să numesc o maşinaţiune nedemnă, a unei scriitoare a cărei candidatură a fost respinsă de trei ori de votul secţiei de Filologie şi Literatură. Spre uluirea mea, am descoperit că deasupra scrisorii trimise prin e-mail Prezidiului Academiei de către acad. Victor Voicu era scris numele „author“-ului ei: Andrei Potlog. Aflat în febră polemică, cel care a trimis mai departe mesajul a uitat să şteargă şi numele autorului său real, dînd de gol, fără să vrea, impura conspiraţie. Căci Andrei Potlog, „manager“ al revistei Contemporanul, este – atenţie! – fratele scriitoarei cu ambiţii academice care fusese respinsă la vot. Iar ea se numeşte Aura Christi, pseudonim al Aurei… Potlog, redactoarea-şefă a acestei reviste, al cărei director este academicianul Nicolae Breban!

M-am trezit, iată, fără să vreau, în nedoritul rol de detectiv improvizat, care n-a făcut decît să observe meschina uneltire familială şi literară, alimentată de resentimente şi frustrări, de invidie şi ură. Şi susţinută, dintr-un sentiment de solidaritate rău înţeleasă, de cîţiva amici din apropiere abil manevraţi – căci şi Valeriu Matei este basarabean, la fel ca Aura Potlog-Christi, şi nu lipsesc nici orgoliile scriitoriceşti cunoscute ce nu pot admite că, în afara personalităţii proprii, oricît de prestigioase, mai este totuşi loc de recunoaştere şi pentru alţii, despre care nu poţi vorbi oricum, din perspectiva îngustă a propriei concepţii despre literatură. Cît despre refuzul judecării lucid-critice a unor momente istorice şi a unor personalităţi, fie ele de prim-plan, ale culturii române, el rămîne inacceptabil în vremea noastră. A ne întoarce astăzi în postura de comisari ai poporului, obligaţi să-i „înfiereze“, ca în vremurile dictaturii staliniste, pe aşa-zişii săi duşmani, nu cred că e un act ce poate onora pe cineva.

În ce-i priveşte pe cei doi scriitori căzuţi la votul academic, este evident că nu prestigiul lor real a avut de suferit, ci, din nefericire, victima a fost şi rămîne instituţia academică, atrasă într-o urîtă şi tenebroasă capcană, care îi afectează serios imaginea în opinia publică, cum s-a şi văzut din reacţiile iscate mai ales de ultimul „accident“. Meritau, oare, venerabila instituţie şi preşedintele ei actual să fie pătaţi de intrigile în formă continuată, cum se spune, ale unei persoane roase de invidie şi măcinate de frustrări şi resentimente, cum s-a dovedit a fi Aura Christi, cu ale sale… potlogării? Putem fi siguri acum că scriitoarea cu acest nobil pseudonim este şi autoarea „anonimă“ a calomniilor publicate în urmă cu cîteva luni în ziarul Cotidianul, oferite, cum s-a dovedit, ca teme cu variaţiuni pentru „demascările“ ulterioare. Pe scurt, avem de-a face, din păcate, cu o Aură fără aură.

Text apărut iniţial

în Observator cultural, nr. 1249, 19 martie, a.c.