Revista Revistelor

Editorialul din nr. 4/2025 al revistei Ramuri, semnat de Gabriel Coşoveanu, redactorul-şef al publicaţiei, are ca titlu Strălucirea şi suferinţele unui slogan: „Informaţia la putere“, dezbătând, sub semnul ironiei, dar şi al gravităţii timpului pe care îl parcurgem, o problemă mai actuală ca oricând, cea a puterii informaţiei. Tema este privită prin prisma evoluţiei sale istorice şi, mai cu seamă, prin grila deformărilor pe care le cunoaşte astăzi şi, implicit, a confuziei în spectrul nelimitat a ceea ce numim opinii, nemaifiltrate de nicio regulă. Cităm, în acest sens, din editorial: „În loc să rostim, ca personajul caragialian, că toţi suntem români, mai mult sau mai puţin oneşti, vom accepta că, realmente, toţi suntem opiniomani, mai mult sau mai puţin cultivaţi. În acest punct intervine problema spinoasă cu adevărat: ce anume ne califică pentru a ne da cu părerea asupra unor lucruri sau persoane pe care le cunoaştem vag ori deloc? Ce ne autorizează să arborăm asemenea emfază, când nimeni nu ştie de noi din vreo faptă demnă de semnalare socială? Libertatea, ar răspunde rapid unii. E un drept constituţional, ar sări, bineînţeles, legaliştii. Aşa e democratic, exclamă extremistul, care îşi poate suplimenta poziţia cu o bombă, forma sa de a-şi promova opinia în vacarmul general. Confuzia născută de aici reprezintă, probabil, cel mai periculos fenomen cu care s-a confruntat omenirea, la scară globală“. Contracararea unei asemenea stări a lucrurilor? Doar prin educaţie şi cultură, şi, în interiorul acestora, prin spiritul critic, despre care – cităm dinspre finalul editorialului – Nicolae Manolescu „un maiorescian convins, a spus, mereu, că «se educă, se cultivă. Într-un individ normal, el există în mod potenţial»“. În aceeaşi linie a educaţiei şi a bagajului cultural înţelese ca atidot la deformările actuale comportamentale de tot felul, poate fi citit şi articolul lui Nicolae Prelipceanu, de la rubrica semnal(e), intitulat Basmele românilor reîncălzite: „În vremurile noastre, nu neapărat cele mai recente, s-a reactivat o altă specie de eroi decât cei din basmele românilor. Şi dacă Făt-Frumos îi face praf pe toţi zmeii, dincoace, pe la noi, unde basmele şi poveştile nu sunt decât nişte refugii, se mai întâmplă şi invers. Şi, culmea, se întâmplă invers tocmai în situaţii în care oamenii de rând, cetăţeni cu drept de afirmare a convingerilor lor, chiar cu drept de vot, le dau crezare tocmai acelora care se prefac a fi blânzi umanişti, revoluţionari sau nu, socialişti sau din contră, generoşi şi iubitori de semenii lor“. Terapia în faţa unei atare situaţii? Cea indusă, de pildă, de celebrul roman Don Quijote şi de eroul care îi poartă numele: „De obicei, noi, oamenii de azi, asemenea celor dinaintea noastră, aplicăm pe diverse personalităţi, ca o poreclă semnificativă, numele bietului cavaler de mai sus. Dar ştiţi ce? Don Quijote s-a vindecat la un moment dat, chiar înainte de a muri, recunoscându-şi rătăcirea, rătăcirile. Nu s-a bătut el cu morile de vânt, ba chiar şi cu o moară de apă, sau cu paznicii ocnaşilor, sau cu pisicile de la Ducele şi Ducesa care îl găzduiau? Ba da. Iar el, cel care n-a ieşit deloc bine din toate luptele astea imaginare, şi-a dat în cele din urmă seama că trăise într-o veşnică eroare“. Alte puncte de interes, din acelaşi număr: paginile în care Cristian Pătrăşconiu prezintă 10 (zece) titluri remarcabile de la Editura Curtea Veche, cronica literară la Călin Vlasie, Virtual. Cartea 3. Suprem, semnată de Gabriela Gheorghişor, articolele despre cărţile de poezie Soarele din oglindă de Mihai Măniuţiu şi Şopârla din groapa comună de Nora Iuga, semnate de Savu Popa, respectiv Gela Enea, sau cel semnat de Dan Ionescu, despre volumul lui Cassian Maria Spiridon, Solomon Marcus şi limba perfectă, alături de pagini de eseuri, poezie, proză, traduceri, dialoguri. (R.C.)