CRISTIAN VASILE, ŞEFII SECURITĂŢII SUB COMUNISM

„Unul dintre cei mai odioşi criminali din perioada comunistă“, „călăul securist al Clujului“, „torţionarul Clujului“ – sunt numai câteva dintre caracterizările jurnalistice (dar cu ecouri istoriografice) aplicate fostului şef al Poliţiei regionale şi mai târziu al Securităţii din Cluj – Mihai Patriciu. Principalele sale date biografice şi „profesionale“, alături de alte numeroase fişe, se regăsesc într-un extrem de util instrument de lucru pentru istorici, dar şi pentru cititorul obişnuit – Nicolae Ioniţă, Şefii unităţilor centrale şi teritoriale de Securitate (1948–1989). Ghid biografic, Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii–Editura Eikon, 2024, 525 pag.

Tematica lucrării analizate aici se circumscrie unor preocupări mai vechi ale autorului, Nicolae Ioniţă, care au inclus studii şi articole privitoare la politica de cadre şi structura organelor de Securitate de la nivel regional/judeţean şi/sau central, materiale apărute în general în revista „Caiete CNSAS“ începând din 2009. Lucrarea aceasta, prezentată sub forma unui ghid biografic al ofiţerilor de securitate cu funcţii de conducere, îşi propune să reia – la un alt nivel, bazat pe noi descoperiri arhivistice şi revelaţii oferite de literatura secundară – demersul publicat iniţial în anii 2014-2015 – vezi Nicolae Ioniţă, Şefii unităţilor centrale şi teritoriale de Securitate, 1948-1989, în „Caiete CNSAS“, an. VII, nr. 1 (13), 2014 [2015], pp. 7-160. De această dată, în ghidul publicat acum, textul materialului include o Notă introductivă mult mai extinsă care conţine şi o trecere în revistă mai aplicată (cu elemente critice) a lucrărilor de specialitate apărute în spaţiul autohton în ultimul deceniu.

Este, prin urmare, dincolo de caracterul specific de ghid biografic, şi o lucrare de critică istoriografică venită din partea unui autor care stăpâneşte foarte bine conţinutul surselor primare privitoare la poliţia politică postbelică, în principal, dar nu numai, documente emanate de la Securitate şi prezervate în Arhiva CNSAS. De fapt, mai multe informaţii folosite pentru creionarea biografiilor ofiţerilor de securitate provin şi de la Arhivele Naţionale Istorice Centrale, din fonduri precum CC al PCR – secţiunile: Colegiul Central de Partid; Secţia Administrativ–Politică; Cadre ş.a.m.d. În comparaţie cu momentul 2014, se observă multe elemente de rafinare a demersului academic. Rubricile mini-biografiilor sunt mai numeroase şi mai detaliate, vădindu-se o sistematizare a cercetării; astfel, apar date care acoperă secţiuni biografice precum: data şi locul naşterii; durata menţinerii în funcţie; nume anterior; origine socială; naţionalitate; profesia de bază; data încadrării în Securitate (sau în alte organe informativ-represive: Siguranţă; M.A.I., S.S.I./Serviciul Special de Informaţii etc.); anul primirii în PCR/PCdR/PMR; studii civile; studii militare; carieră profesională; motivele destituirii din funcţie; data decesului; etichete. Ultima secţiune este foarte utilă şi cuprinde toate numele purtate de un anumit ofiţer de securitate, inclusiv variantele numelor de familie de după reforma ortografică din 1953/1954.

Faţă de momentul 2014/2015 există mai multe asumări autocritice, adăugiri importante şi corecturi efectuate de autor, elemente care au condus atât la evitarea fragmentării datelor istorice, cât şi la îndreptarea unor erori (privitoare, spre exemplu, la biografiile ofiţerilor de securitate Constantin Nuţă şi Mihai Patriciu). Remarcăm şi anexele – inclusiv cea fotografică, de mare interes (asupra ei vom reveni). Cartea lui Nicolae Ioniţă poate fi citită în paralel, cu mult folos, împreună cu alte lucrări având teme asemănătoare – şi amintesc aici, în primul rând, volumul lui Liviu Pleşa, Politica de cadre a Securităţii, 1948-1989, Edit. Cetatea de Scaun, Târgovişte, 2022. Demersurile sunt complementare, deoarece Liviu Pleşa a încercat să alcătuiască un studiu monografic de amploare privind politica de cadre vădită în acest domeniu specific, cel al poliţiei politice comuniste. În mod concret, el a intenţionat să realizeze o analiză a deciziilor aferente politicii de cadre a Securităţii luate în perioada 1948-1989 atât de către puterea politică, cât şi de conducerile instituţiei represive. Atât la el, cât şi la Nicolae Ioniţă există o preocupare vădită pentru identificarea cât mai multor date cantitative referitoare la numărul ofiţerilor, extracţia socială a acestora, categoria socio-profesională din care proveneau în momentul intrării în Securitate, nivelul studiilor profesionale, civile şi politice pe care le aveau etc. Inclusiv cu ajutorul ghidului datorat lui Nicolae Ioniţă, urmărind fişele şefilor de unităţi centrale şi teritoriale de Securitate, putem sesiza anumite procese, deja menţionate sau analizate în literatura secundară: preluarea controlului asupra Siguranţei (între 1944 şi 1948); caracteristicile specifice ale politicii de cadre în Securitate în timpul ministeriatului lui Teohari Georgescu (1948-1952); consecinţele vădite ale luptei pentru putere în partid din anul 1952 asupra structurii Securităţii; modificarea politicii de recrutare în contextul anului 1956 şi al Plenarei Comitetului Cental al Partidului Muncitoresc Român din 1958; trecerea în rezervă a unor cadre aparţinând minorităţilor naţionale, îndeosebi a etnicilor evrei (cca 1960-1961); începutul unei aşa-zise „profesionalizări“ în anii ’60; „rotirea“ cadrelor şi implicarea lui Nicolae Ceauşescu etc.

Din toate aceste motive, lucrarea lui Nicolae Ioniţă este meritorie şi trebuie apreciată ca atare. Volumul îşi propune – şi reuşeşte – să fie un ghid biografic privitor la componenţa cadrelor de conducere ale Securităţii de-a lungul întregii perioade comuniste în România atât de la nivel central, cât şi teritorial. Acest ghid merită să fie mediatizat şi să ajungă la un număr cât mai mare de cititori. Editura a reuşit să ofere condiţii de calitate şi pentru reproducerea numeroaselor fotografii provenind din fondul Documentar al CNSAS, aşa-numita „arhivă Ion Mihai Pacepa“ (Fond D, dosar nr. 3447, vol. 93-98). Sunt 55 de poze, pe alocuri spectaculoase (chiar dacă alb-negru), înfăţişându-i pe şefii Securităţii în diverse ipostaze – oficiale dar şi informale – alături de: lideri politici (Nicolae Ceauşescu, prim-ministrul Ion Gheorghe Maurer, miniştri de Interne precum Teodor Coman, şefi ai Secţiei de profil din cadrul CC al PCR sau ai Consiliului Securităţii Statului), lăutari, scripcari, acordeonişti, „virtuozi“ în costume populare, probabil soţii etc. De multe ori atmosfera este una de petrecere, de vacanţă, iar privitorul observă că nu lipsesc ţigările, băuturile occidentale, mesele bogate, probabil cu alimente care nu se prea găseau în comerţul socialist. Îi regăsim în fotografii pe şefii unităţilor centrale din Securitate de la momentul 1968, dar şi de mai târziu – între aceştia Nicolae Pleşiţă, Eugen Luchian, evident I.M. Pacepa, Nicolae Doicaru, Ovidiu Diaconescu, Neagu Cosma (improvizatul romancier al poliţiei politice) ş.a. Ultimul apare într-un clişeu, la bustul gol, alături de Pacepa (îmbrăcat şi el lejer, în pantaloni scurţi), fiind surprinşi probabil într-o plimbare maritimă aproape de staţiunile litoralului românesc. În general, legendele fotografiilor păstrează un ton strict descriptiv, dar Nicolae Ioniţă face uneori şi caracterizări mai dezinhibate, justificate de context – cum este cazul de la figura 2 care îi înfăţişează pe conducătorii Securităţii într-o ipostază servilă înainte de primirea la Nicolae Ceauşescu („Slugi aşteptând în anticamera puterii“ – p. 481). În pofida eforturile sale, autorul n-a reuşit să îi identifice chiar pe toţi cei ce apar în fotografii (între ei probabil şi ofiţeri de rang inferior, dificil de recunoscut).

Având în vedere calităţile acestui foarte util instrument de lucru – vădite la nivel de documentare, ordonare a materialului biografic, interpretare şi selectarea anexelor – trebuie să salutăm publicarea lui.