IULIAN BOLDEA, FASCINAŢIA JURNALULUI LITERAR

Gheorghe Glodeanu este tipul criticului literar aplicat, metodic, care procedează ardeleneşte prin tranziţie molcomă de la premisă la concluzie şi de la cauză la efect, publicând cărţi consistente, sinteze critice voluminoase şi utile din perspectivă metodologică şi analitică, cu amprentă academică incontestabilă (Fantasticul în opera lui Mircea Eliade, 1993; Poetica romanului românesc interbelic, 1998; Eseuri, 1996; Avatarurile prozei lui Eminescu, 2000; Scriitori, cărţi, muze. Ipostaze ale discursului amoros în literatura română, 2017). Preocupat de sfera imaginarului, a fantasticului şi mitologiei în proza românească, într-un demers sintetic ce favorizează, dincolo de apetitul tematic şi principiul diacronic, specificul estetic al literaturii. Atracţia pentru complexitatea inepuizabilă a universului ficţional este integrată de Glodeanu în mai multe cărţi masive publicate în ultimii ani, una dintre ele fiind intitulată chiar Fascinaţia lumilor ficţionale (2024), cu referire la lumi ipotetice, alternative la real, cu opere şi scriitori de toate calibrele, mai mult sau mai puţin argumentat circumscrise. Premisa cărţii stă în existenţa a două domenii majore ale existenţei, realitate şi meta-realitate, între care subzistă punţi de comunicare mai mult sau mai puţin inefabile, cu legături, motivaţii, convergenţe enigmatice relevate mai ales în proiecţiile onirice. Capitolele cărţii sunt dedicate resurselor magice, miturilor omului artificial (Golem, Frankenstein), miraculosului romantic german (Goethe, H.H. Ewers, A. von Arnim), lui Georges Bernanos, dar şi unor scriitori români contemporani. O altă carte de acest tip este Istoria prozei fantastice româneşti (2023), ce reia, în formă revizuită şi completată, volumul Orientări în proza fantastică românească (2014), fiind prefigurată, de altfel, de alte două volume anterioare (Metamorfozele timpului în proza fantastică a lui Mircea Eliade şi Poetica romanului românesc interbelic. O posibilă tipologie a romanului.) Universul fantasticului este explorat mai întâi prin concepte, în capitolul Repere teoretice, cu predilecţie pentru sfera teoretică franceză (Roger Caillois, Tzvetan Todorov), fără a fi ignorate contribuţiile româneşti. Se consideră că fantasticul nu stă doar în perimetrul terifiantului şi al neliniştitorului, ci şi în registrul comicului (Lucian din Samosata, Cyrano de Bergerac etc.). Gheorghe Glodeanu crede, într-o introductivă Pledoarie pentru literatura fantastică, că proza noastră e fascinată de fantastic, „îndeosebi pentru cel de inspiraţie folclorică“, cu anvergură mitologică şi cu modele arhetipale, nu fără legătură cu „realismul magic“ şi cu proza neliniştitorului absurd parabolic şi oniric din literatura central-europeană (Kafka, Schulz, Musil etc.). Elemente fantastice se regăsesc în folclor, în literatura veche (Miron Costin, Cantemir), în iluminism (Ţiganiada de Ion Budai-Deleanu) sau în proza paşoptistă (Asachi, Heliade-Rădulescu, Bolintineanu). Cu toate acestea, Gheorghe Glodeanu începe analiza literaturii fantastice cu romantismul junimist (Mihai Eminescu, I.L. Caragiale), dar şi cu Barbu Ştefănescu-Delavrancea, junimiştii fiind, consideră criticul, cei care au edificat proza fantastică la noi. Un capitol (Alexandru Macedonski şi jocul seducător al măştilor) explorează inserţiile fantasticului în proza lui Macedonski, în ambianţa unui simbolism esoteric. Fantasticul din proza interbelică este foarte bine reprezentat (Agârbiceanu, Mateiu I. Caragiale, Liviu Rebreanu, Vasile Voiculescu, Cezar Petrescu, Alexandru Philippide, Ion Minulescu), la fel ca cel al literaturii postbelice (Octavian Paler, Radu Albala, Ioan Petru Culianu, Mircea Cărtărescu, Ioan Groşan, Doina Ruşti etc.).

Masiva carte (700 de pagini!), Prolegomene la o istorie a diarismului românesc (Editura Eikon, 2025), este dedicată jurnalului românesc, într-o încercare de sinteză care urmează structura tradiţională (un capitol introductiv de repere teoretice, urmat de analiza a cincizeci şi şase de scriitori, de la primii diarişti din secolul al XIX-lea, până la jurnalele postdecembriste), rezultând astfel o panoramă a „principalelor ipostaze pe care le-a cunoscut jurnalul intim românesc de-a lungul timpului“. Cartea recentă are la bază o alta, mai veche, Metamorfozele jurnalului intim în literatura română (2012). Faţă de cartea anterioară, corpusul de autori de jurnal este acum îmbogăţit cu Ilarie Voronca, Virgil Mazilescu, Ana Blandiana, Eugen Simion, Nicolae Manolescu, Cornel Ungureanu, Corin Braga, Augustin Buzura, Cristian Popescu, Victor Felea, Paul Cornea, Radu Vancu ş.a. Celelalte capitole au fost, în cartea recentă, actualizate, la nivelul de informaţii, referinţe critice, conceptualizări. Spaţiul jurnalelor intime este definit convingător de autor, prin redescoperirea nevoii de autenticitate, prin stimularea exprimării sincere, necenzurate, la persoana întâi singular. Prima parte circumscrie poetica jurnalului intim, autorul inventariind conştiincios studii de referinţă (Ficţiunea jurnalului intim, Genurile biograficului, de Eugen Simion, Literatura subiectivă, Literatura română subiectivă de la origini până la 1990. Jurnalul intim. Autobiografia literară, de Ioan Holban, De veghe în oglindă, Cărţile crude. Jurnalul intim şi sinuciderea, de Mircea Mihăieş, Aide-mémoire. Aspecte ale memorialisticii româneşti, de Al. Cistelecan, Metamorfozele oglinzii. Imaginarul jurnalului românesc, de Anca Ursa, Confesiunile eului feminin, de Liana Cozea, Adevăr şi mistificare în jurnale şi memorii apărute după 1989, de Ana Selejan). Sunt valorificate, poate nu atât de mult şi de apăsat cât ne-am fi aşteptat, teorii, studii, concepte ale unor cercetători străini reputaţi din domeniul literaturii subiective (Georges Gusdorf, Philippe Lejeune, Jean Rousset, Alain Girard, Gérard Genette, Gustav René Hocke, Michèle Leleu, Jacques Le Rider, Béatrice Didier etc.)

Partea doua a cărţii, Metamorfozele autoficţiunii în literatura română reconstituie forme, ipostaze, metamorfoze ale jurnalului intim românesc, analizele reflectând cronologia redactării, dar şi plasarea acestor texte în contextul de ansamblu al operei sau în contextul istoriei, personale sau generale. Fără ambiţia exhaustivităţii, cartea lui Gheorghe Glodeanu este o amplă panoramă istorică a diaristicii româneşti, de la pionierii genului din secolul al XIX-lea, la jurnalele perioadei interbelice, epocii totalitare, ale exilului sau ale epocii post-decembriste. Demersul critic are amplitudine şi deschidere, analizele limitându-se la textele diaristice ale scriitorilor, texte cu valenţe documentare, estetice şi etice. Relevant e modul în care autorul demonstrează diversitatea scrierilor diaristice, aspectul lor proteic, căci ele sunt deopotrivă „cronică a evenimentelor cotidiene, radiografii acide ale unor epoci istorice, autobiografii subiective, modalităţi de autocunoaştere, note de lectură, meditaţii despre artă şi despre condiţia scriitorului, laboratoare ale unor opere aflate în curs de elaborare“. Sunt semnalate cazuri în care un scriitor se impune prin jurnalul intim, exemplul cel mai elocvent fiind Jeni Acterian, cunoscută aproape exclusiv prin notorietatea confesiunilor. Aşadar, ca gen literar proteic, diarismul a avut la noi o istorie sinuoasă, de la începuturi timide de secol XIX, la blogurile din mediul online, în sincronizare rapidă cu Occidentul pe calea globalizării şi multiculturalităţii. În ce mă priveşte, consider că cele mai importante jurnale din literatura română sunt cele semnate de Titu Maiorescu, Radu Petrescu, Mircea Cărtărescu şi, mai recent, Paul Cornea, scriitori pentru care nevoia de confesiune şi libertatea de exprimare reprezintă calităţi esenţiale ce legitimează identitatea şi autenticitatea expresiei. Cartea lui Gheorghe Glodeanu, situată „sub zodia lui Narcis“, mizează pe sugestii din orizontul teoriei literaturii şi pe un instrumentar metodologic din sfera istoriei literare, cele două secţiuni ilustrând diversitatea coordonatelor teoretice ale diarismului şi explorarea metamorfozelor autoficţiunii în literatura română, concluzia cărţii fiind aceea că jurnalul intim este un gen acaparator, cu multiple ingrediente, forme şi procedee care îi asigură viabilitatea literară, autenticitatea şi credibilitatea.