DAN GULEA, PERSONAJUL UNEI EPOCI

Iuliana Miu, Mircea Nedelciu. Un personaj principal, Editura Muzeul Literaturii Române, Bucureşti, 2025, 296 p.

Tensiunea acestui sub- titlu, dintre articolul ne- hotărât şi sintagma nominală, vorbeşte de la sine despre literatura şi personalitatea lui Nedelciu: şi confruntare, şi cooperare, cu zone armonice sau dizarmonice – pentru că statutul de personaj principal trebuie să fie individualizat prin ceea ce lingvisticii numesc encliticizare – sau articol hotărât, nu prin prolitic, aşa cum alege Iuliana Miu.

Inovaţiile lui Nedelciu determină însă şi o conformare a limbajului la noile realităţi ale prozei – povestirea la persoana a II-a, decupaje de tip fotografic, respectiv cinematografic, reprezentări ale rolului autorului în text, parteneriatele explicite cu cititorul – toate acestea acceptă ca „personajul principal“ să fie „un personaj“, fie el şi principal.

Continuarea titlului – de fapt, un început de frază din care tocmai lipseşte verbul – presupune adevărata creare a unui personaj – de această dată, Mircea Nedelciu, prozatorul-emblematic al anilor ’80; iar Iuliana Miu începe cu o biografie, prima parte din cele trei ale volumului, scrisă à la manière de, la persoana a II-a, alternând uneltele critice cu fragmentarismul intrinsec al prozei autorului: psihocritica, analiza tematică sau de text, critica sociologică; iar personajul principal are, la un moment dat, şi un nume… de roman: Orlando – numele cu care se recomanda în anumite circumstanţe (a)textuale Mircea Nedelciu.

Trimiterea subsecventă a titlului este însă la articolul teoretic al lui Nedelciu, „Un nou personaj principal“ (1987), în care făcea o pledoarie pentru rolul cititorului (noul personaj principal) în pactul de lectură sau de „coproprietate“ a textului: autor – cititor – personaj.

Alert, pe alocuri enigmatic, primul capi- tol este susţinut de imagini şi coduri QR care trimit la înregistrări video ale lui Nedelciu, creatorul Târgului de Carte Gaudeamus, al societăţii Euromedia – de distribuţie a presei şi cărţii de limbă străină – în special franceză –, realizatorul emisiunii TV „Literatura sau viaţa?“, incluzând şi unele momente din spaţiul privat.

Un destin tragic, întrerupt la nici 49 de ani, Mircea Nedelciu prinde viaţă în aceste pagini, îl vedem în perioada copilăriei, a liceului – relatată în special din mărturiile apropiaţilor, apoi a facultăţii şi a grupului „Noii“ de la începutul anilor ’70 (Gheorghe Crăciun, Ioan Flora, Gheorghe Iova, Gheorghe Ene) –, îl vedem în perioada când a fost ghid al Oficiului Naţional pentru Turism (ONT – în special pentru grupurile francofone), trecând apoi prin arestul Miliţiei, ajungând în librăria Editurii Cartea Românească, cu o modestă slujbă, de vânzător de cărţi – indice concludent al rolului pe care regimul de tip totalitar îl rezerva scriitorului. Şi totuşi! Nedelciu scrisese trei romane până în 1989 (unul încă nu era publicat, trena de mai mulţi ani), patru de proză scurtă – un lider al noii generaţii ce este obligat să trăiască, dimpreună cu congenerii săi, sub o mare presiune: a traiului de zi cu zi şi a muncii reductiv-abrutizante pentru condiţia sa, a Securităţii, a conştiinţei scriitoriceşti care îl obligă, pe lângă toate îndatoririle unui tată cu doi copii, să îşi scrie textele, să îşi respecte termenele. Astfel, tema de studiu a lui Nedelciu din ultimii ani ai ultimului deceniu comunist este chiar presiunea la care poate fi supus cineva şi mai ales un scriitor, după cum se vede în romanul Tratament fabulatoriu, în volumul de proze scurte Şi ieri va fi o zi (şi în special: Primul exil la cronoscop) – dar cu prelungiri şi în ultimul său roman, din următorul deceniu, cu alte tipuri de presiuni – un roman pe care nu a mai apucat să îl finalizeze, Zodia scafandrului.

Această temă a presiunii sau apartenenţei se află în centrul celei de-a doua părţi a monografiei, care descrie opera urmărind principalele noţiuni de teorie literară ale generaţiei: proza scurtă, romanul colectiv/ documentar, relaţia cinema-text-fotografie, valoarea corporalităţii – totul, sub emblema postmodernismului. Noutatea cercetării este şi investigarea lui Nedelciu – publicistul, mai mult decât consecventul teoretician al prozei (parte din texte deja adunate în cunoscuta antologie Competiţia continuă a lui Gheorghe Crăciun), autorul de articole care avea rubrici săptămânale despre chestiunile zilei şi pe care le-a onorat, practic, până în ultima clipă.

Autoarea nu coboară însă extra- sau paratextual; un important element în ecuaţia presiunii ar fi fost receptarea Tratamentului fabulatoriu, cel mai bun roman al lui Nedelciu, cu date şi fapte – o prefaţă concepută ca modalitate de apărare a textului de furcile cenzurii, într-o perioadă dificilă din viaţa autorului, abordat de Securitate.

Partea a treia a cărţii – o secţiune de interviuri (din care s-a şi citat de-a lungul primelor două părţi, unele interviuri fiind publicate în diferite reviste) cu apropiaţi ai scriitorului: familia, prietenii, foştii colegi de facultate, de serviciu (ONT). Nu sunt doar interviuri de 1 la 1, unde cel care pune întrebări caută nişte răspunsuri de la „sursă“ – ci şi discuţii în trei sau chiar în patru. Dintre participanţi: Ion Bogdan Lefter (alături de sociologul George Voicu şi de Paraschiva (Paras) Voicu, soţia sa; alături de Georgeta Nedelciu, sora prozatorului) – alteori alţi prieteni de-ai autorului, cum ar fi Adriana Babeţi (într-o convorbire alături de Miralena Nedelciu, soţia lui Mircea Nedelciu – cu menţiunea că secvenţa cu Adriana Babeţi nu apare în prezentul volum).

Lui Ion Bogdan Lefter îi aparţin, în aceste interviuri, şi momentele în care detaliază o serie de teme aparte – polemica lui Nedelciu cu Europa liberă, „ceea ce era dezonorant pe atunci“, pornind de la lectura în cheie politică, a unei realităţi precare, pe care a făcut-o Europa liberă la textul Tânguire de mior – cu un răspuns de-al lui Nedelciu în Suplimentul Scânteii tineretului.

Dar şi Iuliana Miu abordează teme dificile din biografia lui Nedelciu, de felul relaţiilor cu fosta Securitate, a recrutării lui Nedelciu în 1985 şi a răspunsului prozatorului, care furnizează „minciuni albe“ (lucruri nerelevante), ceea ce va determina scoaterea sa din reţeaua informativă. (De altminteri, este imposibil de scris astăzi în mod convingător despre un scriitor afirmat înainte de 1989 fără un apel la arhiva CNSAS).

Totuşi, lipsit în general de o critică a criticii, de o receptare în presa epocii a cărţilor lui Nedelciu – în comparaţie cu monografia Adinei Diniţoiu (2011; 2024) – volumul Iulianei Miu restituie imaginea unui autor autentic, viu, deschis deopotrivă specialiştilor – dar şi publicului mai larg – cel puţin prin secţiunea de interviuri, a poveştilor de viaţă, a imersiunilor în epoci şi spaţii variate.

La origine o teză de doctorat (susţinută în 2019, sub coordonarea lui Ion Bogdan Lefter), cartea de faţă arată un interes special faţă de Mircea Nedelciu, care nu s-a epuizat la susţinerea tezei; o parte din interviuri sunt luate în 2016 – dar cea mai mare parte, în intervalul 2020-2024; mai mult, în această carte ele sunt redate doar fragmentar – integral fiind redate pe platforma autoarei, pastilaliterara.ro, inclusiv în variantele video ale lor.

Expoziţia „Mircea Nedelciu“ din mai 2023 de la Muzeul Naţional al Literaturii Române, cu imagini şi manuscrise inedite, curatoriată de Iuliana Miu, arată interesul pentru un autor care a revoluţionat, printr-o înaltă conştiinţă artistică, proza română de la finele secolului trecut, în cadre şi situaţii care nu datează, care au puterea de a-şi traversa epoca.

Dedicată memoriei lui Al. Th. Ionescu, prim-monograf al lui Mircea Nedelciu (şi a lui Iulian-Haralambie Miu, tatăl autoarei), Mircea Nedelciu. Un personaj principal consacră o modalitate contemporană de monografie, cu înţelegere pentru dimensiunea umană, pentru faptul (brut) de viaţă, poate accentuată şi de afirmarea autoarei în poezie şi eseu – nu doar în cercetarea literară.