Sciţii

Panmongolism! Deşi sălbatic nume

Auzul mi-i de dînsul mîngîiat.

Vladimir Soloviov

 

Sînteţi destui. Noi – nesfîrşit puhoi.

Cercaţi: ne-om măsura cu vrăjmăşie!

Asiaţi sîntem, cu sînge scit în noi,

Cu ochi piezişi şi plini de lăcomie!

 

Voi veacuri vreţi, noi vrem un singur ceas.

Supuşi ca robii fără de prihană,

Cu scutură-n mînă, pavăză-am rămas

Între mongoli şi rasa europeană!

 

Pe nicovală veacuri aţi bătut,

N-aţi auzit tunînd lavina

Şi-un basm al prăbuşirii v-a părut

Şi Lisabona şi Messina.

 

Voi veac de veac priveaţi spre Răsărit,

Aţi strîns aici, la noi, mărgăritare;

Visaţi, rîzînd, doar tunul aţintit

Spre noi cu ţeava-i neagră, lucitoare.

 

Sorocul a venit. Năpasta-i grea.

Din aripi bat obide blestemate,

Şi într-o zi nimic n-o rămînea

Din noii voştri Poestumi poate!

 

O, lume veche! N-ai pierit. Pe chip

Văd că mai porţi durerea şi-ntristarea.

Opreşte-te-nţeleaptă, ca Oedip,

În faţa Sfinxului, dezleagă ghicitoarea.

 

Rusia-i Sfinxul. Triumfînd amar,

Un sînge aprig varsă în neştire.

În ochii tăi priveşte iar şi iar,

Cu ochii ei de ură şi iubire!

 

Aşa cum noi iubim, cu-adevărat,

Nimeni din voi, demult, nu mai iubeşte.

Ce-i dragostea pesemne c-aţi uitat:

Ea mistuie, ucide, pîrjoleşte!

 

Ni-i totul drag: al datei rece sens,

Ni-s dragi dumnezeieştele vedenii,

Noi înţelegem spiritul francez

Şi sumbrele, germanicele genii…

 

Noi ştim infernul străzii din Paris,

Veneţia ceţoasă ştim prea bine –

Miresme de lămîi pe-un ţărm de vis,

Şi Kölnul plin de fum şi de ruine…

 

Ni-i dragă plăsmuirea cărnii vii,

Duhoarea morţii nu ne înspăimîntă.

Ce vină-avem, cumva, de-o pîrîi

Scheletul vostru-n laba noastră blîndă?

 

Noi ne-am deprins să ţinem de dîrlogi

Sirepi focoşi, gonind pe deşelate.

În zbor năprasnic să-i lăsăm ologi,

Supusa sclavă să ne-asculte-n toate…

 

Veniţi la noi! Războiu-n minte-i viu!

Veniţi! Vă-ntindem paşnicile braţe!

În teacă paloşul! – cît nu e prea tîrziu –

Veniţi, tovarăşi, vom trăi ca fraţii!

 

De nu, să ştiţi, că nici nu ne-ar păsa!

Putem cunoaşte perfidia-ntreagă!

Şi veac de veac amar v-ar blestema

Urmaşii voştri slabi şi storşi de vlagă!

 

Vom rătăci prin codrul secular,

Lăsînd Europa voastră lăudată.

Vom sta deoparte. Ne-om întoarce iar

Spre voi cu mutra noastră asiată.

 

Porniţi acum, porniţi către Ural!

Veniţi! Spre luptă calea-i netezită!

Maşini cu duh de calcul intergral

Bătîndu-te cu hoarda necioplită!

 

Dar pentru voi nicicînd nu vom fi scut,

Vom sta tăcuţi şi n-om cădea ostateci!

Doar vom privi măcelul început

Cu ochii noştri tătăreşti, sălbatici!

 

Nu ne-om clinti cînd fiorosul Hun

Va scotocii pe morţi în buzunare,

Şi cai mînînd în sfînt locaş străbun,

Pe fraţii albi i-o pune în frigare!

 

O, lume veche, iarăşi îţi vorbesc.

Te chem acum! E cea din urmă oară!

La trudă, pace, la ospăţ frăţesc

Te-mbie lira mea barbară!

30 ianuarie 1918

 

 

 

Traducere de Mihail Djentemirov şi Mihail Calmîcu, din volumul Versuri alese (1956)