Ilinca Ilian

În 2016, Lee Sedol, campionul sud-coreean la Go – un joc milenar asiatic de o complexitate în comparaţie cu care, se zice, şahul pare o planşă de colorat de grădiniţă – a pierdut lamentabil în faţa programului informatic AlphaGo, dezvoltat de Google DeepMind. A fost un moment de cotitură în istoria umanităţii. Lee Sedol, pe care compatrioţii săi îl venerau ca pe un erou, a cîştigat doar o partidă din cele cinci, printr-un miracol calificat de toţi comentatorii drept „divin“, dar cele patru partide pe care le-a pierdut catastrofal au arătat incomensurabilitatea forţelor în conflict. Benjamín Labatut, care rescrie în romanul său Maniac (2023) cronica acestei înfruntări epocale, sugerează că în declaraţiile lui Sedol după această înfrîngere rezonează conştiinţa capitulării omului în faţa maşinii şi atribuie aceste cuvinte (fostului) campion: „Este ca o gaură neagră […], te absoarbe pur şi simplu, puţin câte puţin. Orice ai încerca să faci ca să te eliberezi, constaţi că eforturile tale sunt inutile. AlphaGo te urmăreşte şi se apropie de tine ca o boală necunoscută şi fatală. În clipa cînd simţi primele simptome, eşti deja mort“. Lee Sedol a renunţat în 2019 la competiţiile internaţionale de Go, convins că inteligenţa artificială este „o entitate care nu poate fi învinsă“.

În timp ce noi scriem, inteligenţa artificială îşi continuă expansiunea cu o viteză ameţitoare. O hrănim cu fiecare bit pe care îl generăm pe calculatoare. E fascinant că fiecare mişcare a degetelor noastre pe tastatură se înregistrează undeva; e dezolant că din efortul nostru cognitiv rămîn doar biţi de informaţie pe care ea ştie – cum ştie? – să o stocheze şi să o reutilizeze pentru noi combinaţii.

Şi totuşi: traducerea unei poezii înseamnă, pe lîngă transmiterea unei serii de semnificanţi, inserarea ei în diferite tradiţii: a unei limbi literare, a unui stil de traducere, a unei comunităţi de cunoaştere, etc. Pentru unii, această tradiţie înseamnă enorm, pentru alţii, nimic. (De altfel, identic stau lucrurile şi pentru tradiţia jocului Go, care pentru majoritatea occidentalilor e cu totul şi cu totul nesemnificativă). Comparînd traducerea lui Al. Philippide a Albatrosului de Baudelaire şi cea produsă cu ChatGPT, un om mediu cultivat observă tocmai această neutralizare – bună, rea, cum e – a tradiţiei, şi, odată cu ea, neutralizarea sensului pragmatic, adică a ceea ce cititorii ar trebui să lege de un context anume. În ciuda unor turnuri punctuale de o notabilă expresivitate involuntară („de amuz“, „tovărăşarii“, „batjocorie“), traducerea făcută de ChatGPT nu e „bună“. E bună doar pentru a informa asupra metaforei centrale a sonetului: albatros-poet, marinari-burghezi opaci. E adevărat că şi o asemenea traducere poate provoca, eventual, o exclamaţie de uimire (celebrul „uau!“) din partea unor cititori umani pentru care arta e doar o formă printre altele de a răspunde imperativului „surprinde-mă!“. Pentru cei pentru care arta e mai mult decît atît, pentru cei se apropie de poezia lui Baudelaire cu veneraţie, traducerea făcută cu (nu de) ChatGPT e o doar un articol „de amuz“.

Există şi posibilitatea ca aceste lucruri să nu mai aibă nici cea mai mică importanţă peste cîteva zeci de ani. Poate deja nici nu mai sînt importante şi cîţiva dintre noi n-am aflat. Lumea cu ChatGPT a fost anticipată perfect de Borges în „Tlön, Uqbar, Orbis Tertius“. La final, naratorul care a asistat la substituirea lumii în care s-a născut şi a crescut cu una mult mai riguroasă, dar „de o rigoare de şahişti, nu de îngeri“, se retrage din faţa ei pentru a-şi închina zilele revizuirii meticuloase a unei traduceri literare. E o traducere făcută de amorul artei, în stilul lui Quevedo, a unei mari cărţi puţin celebre, Urn Burial de Robert Browne. Quevedo e poetul baroc al sfîşierii, care vede moarte pe orice îi atinge privirea, cartea lui Browne e o meditaţie despre ritualurile funebre. Lumea din jurul naratorului borgesian, aşa cum o ştia, a dispărut: traducerea răbdătoare nu e o formă de rezistenţă (naratorul precizează că nu are de gînd să o dea la tipar), ci un monument funerar pentru aceasta. Probabil că altă cale nu există pentru cei care vor continua să traducă poezie şi care, cu siguranţă, nu îl vor lua pe ChatGPT drept competitor şi nici măcar drept egal, ci îl vor lăsa în lumea lui, care nu e şi a lor.